O,ho, ho, Mos Craciun!
Se vede treaba ca de departe mai vii din moment
ce te mira atit de tare noile gusturi fine cu iz european si de
sorginte adanc medievala a coreligionarilor nostri.
Propun, domnule Alex Dumitriu, sa trecem de la aspectul incult,
banal si derizoriu al continutului celor mai multe emisiuni tv locale
si asa zis nationale care trateaza subiectul "astro", la unul ceva mai
stiintific, mai perfid si prin urmare mai nociv decat glumele
proaste, atat de proaste incat nici sa razi nu-ti mai vine, ale unor
televiziuni cu pretentii.
Ascultati bunaoara, ce vrea sa ne invete un popa erudit:
"Materia este
numai energie. Stiinta ne-a facut sa o concepem sub forma de atomi
extremi de fini si cu masa constanta. Dar incet-incet, fizicienii au
fost adusi sa considere masa ultimei particule materiale ca dependenta
de viteza ei si la urma de tot s-o considere nu un receptacul al
energiei, ci ca insasi energia, ca o forta constituind singura
realitate accesibila simturilor noastre... cu alte cuvinte, substanta
materiala nu ni se destainuieste decat ca forta... toate corpurile
materiale sunt constituite din ingramadiri de electroni, iar masa
materiala a electronului este nula. Aceasta masa e pur electrica!
Asadar, toata diversitatea, numerozitetea, policromia si cladirea
acestui univers, de la infuzorii si pana la Calea Lactee, si dincolo de
ea: totul, totul! este energie, electromagnetism si - porunca
dumnezeiasca in miraculoasa realizare! "A zis si s-a
facut!" Zice si se face!
Azi cand nobilele teorii si lucrari ale lui
Poincare, Lorentz, Fitzgerald, Michrlson, Einsteine... tind sa ne
dovedeasca cum ca materia este numai energie, si ca universul nostru
este o minune mult mai uimitoare decat credea vechea stiinta, azi cand
intelegem din ce in ce mai clar ca persoana noastra materiala este in
simbol si o porunca divina, este o copilarie sa mai credem ca ajungand
reci si rigizi pe masa mortuara ne-am sters din misterioasa si infinita
scara a energiilor.
Universul intreg este un miracol si o porunca a
Celui-prea-inalt! Prin urmare, trupul nostru este energie si
anume: energie inferioara care se destrama la moarte, si energie nobila
care este sufletul vesnic si indestructibil - divinitetea insasi!"
Fata de aceasta pozitie, comentariile ar
fi de prisos insa, citeva precizari as vrea sa-mi mai ingaduiti. Este
evidenta strdania acestor apologeti mistici de a folosi stiinta
impotriva stiintei doar pentru a-si impurne conceptiile si a-si mentine
privilegiile. Sansa stiintei este aceea ca vulgul inghite fara sa
digere "inaltele concepte teologice" si le elimina precum le-a inghitit
fara sa lase urme in domeniul "energiei nobile". Marele public este mai
curand interesat de cati bani ii va intra in buzunare odata cu
integrarea, ce mai face Columbeanu si columba lui, daca pica Tariceanu
si daca vine altul mai nou si mai demn de injurat ca cel vechi nu mai
are nici un haz.
Toate astea nu pot veni decat din gura omului de
presa si mai nou din gura mai pretentioasa si mai avizata a analistului
de orice formatie sau specializare: politica, economie, sociologie, iar
mai nou astologie care le cuprinde pe toate la un loc!
Asa ca, scumpul meu prieten Alex, sa nu
te mire faptul ca vezi pe ecranul televizorului, indivizi la limita
saraciei intelectuale si spirituale povestindu-ne despre destinele
noastre cu aerul de savant in domeniul pe care il abordeaza. Asta vrem
noi, asta ni se ofera; principiul "cererii si ofertei" regleaza
in buna masura activitatea tuturor televiziunilor si mass-mediei in
general...
Ma opresc si eu aici...
Pe curand,
Aurel C.