Pasarile neinsotite la Dragobete raman stinghere si fara pui pana in
ziua de Dragobete a anului viitor. Asemanator pasarilor, fetele si
baietii trebuiau sa se intalneasca, sa faca Dragobetele, pentru a fi
indragostiti pe parcursul intregului an: "O femeie numai mana s-o puna
pe un barbat strain si va fi dragastoasa in tot cursul anului". Daca
timpul era favorabil, fetele si feciorii adunati in cete ieseau la
padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale
primaverii, ghiocelul si brandusa de primavara. In unele sate se
scotea din pamant radacina de spanz, cu multiple utilizari in medicina
populara. Din zapada netopita in ziua de Dragobete fetele si nevestele
tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau la anumite
sarbatori de peste an. Se spunea ca cel care lucreaza de Dragobete va
ciricai, precum pasarile, toata viata. Desfasurarea ceremoniilor si
actelor rituale sunt atestate de informatiile oamenilor in varsta si
de unele zicale precum Dragobetele saruta fetele (Muntenia, Oltenia,
Dobrogea, Transilvania).