Inducţia

[Alina Mantea 9H]

    Întemeietorul logicii inductive este considerat gânditorul britanic Francis Bacon (1561 – 1626), cel care a avertizat asupra riscului argumentului autorităţii (logica aristotelică, tradiţională) în ceea ce priveşte blocarea progresului ştiinţei.
  LOGICA INDUCTIVĂ = studiul raţionamentelor de la particular la general / studiul argumentelor bazate pe generalizare. Într-un argument inductiv, concluzia spune mai mult (este mai generoasă) decât premisele din care a fost obţinută.
  

CARACTERIZARE GENERALĂ:

    Argumentele inductive prezintă următoarele caracteristici generale:

(1). concluzia depăşeşte ca grad de generalitate (este mai generală decât) premisele din care a fost obţinută = CARACTERUL AMPLIFICATOR AL CONCLUZIEI;

(2). se trece de la particular (în premise), la general (în concluzie);

(3). concluzia nu decurge cu necesitate, ci doar cu probabilitate din premise, astfel  încât dacă premisele unui argument inductiv sunt adevărate, concluzia nu este cu necesitate, ci doar cu probabilitate adevărată (există şi posibilitatea ca din premise adevărate să rezulte o concluzie falsă) = CARACTERUL PROBABIL AL CONCLUZIEI.

    Exemplul 1 de argument inductiv: 

 Daca ursul este omnivor, porcul mistreţ este omnivor, omul este omnivor, si ursul,porcul mistreţ si omul sunt mamifere, rezulta ca probabil toate mamifrele sunt omnivore.

    Exemplu 2 de argument inductiv:

 Daca Mihai, Alexandru si Tudor sunt binevoitori, si Mihai, Alexandru si Tudor sunt romani, rezulta ca toţi romanii sunt binevoitori.

   PRINCIPALELE TIPURI DE ARGUMENTE INDUCTIVE:

1. Inducţia completa = generalizare in cadrul unei clase finite de obiecte, unde sunt analizate toate cayurile posibile . Este singurul argument inductiv unde concluzia este certă.  Presupunerile pe care se bazează: clasa de obiecte nu este mare şi este finită; fiecare obiect poate fi examinat individual; fiecare obiect are o proprietate; conchidem că întreaga clasă are respectiva proprietate.

  Schema inferenţiala:

            a1 este P

            a2 este P

            a3 este P

            a4 este P

            a5 este P

            a1, a2, a3, a4, şi a5  sunt toţi S

            Toţi S sunt P.

    Schema generală a unei inducţii complete:

             A1,  A₂, A3 sunt B

            A1, A2, A₃ (şi numai ele) sunt toate elementele lui C

            Prin urmare, toţi C sunt B.

    Exemplu de inducţie completă:

  Liceul A are elevi staini

  Liceul B are elevi straini

  Liceul C are elevi straini

  Liceul A, B, C (si numai ele), sunt liceele orasului Timisoara.

  Prin uramare toate liceele roasului Timisoara are straini.

    Obervaţie:

  Inducţia completă nu este atât de importantă pentru cunoaştere întrucât concluzia nu face altceva decât să repete, într-o formă mai concisă, ceea ce s-a spus în premise.Inducţia completă este un tip de argument inductiv aflat la limita dintre argumentele deductive şi  cele nedeductive, şi constă într-o generalizare în cadrul unei clase finite de obiecte, unde sunt analizate toate cazurile posibile. Este singurul argument inductiv în care concluzia este certă.

2. Inducţia incompleta / Amplificatoare = tip de raţionament induvtiv in care generaliyarea se face pornind doar de la o parte din obiectele de clase

 Spre deosebire de inducţia completă, unde concluzia este certă, în cazul inducţiei incomplete, concluzia este doar probabilă, iar probabilitatea acesteia creşte o dată cu creşterea numărului de cazuri care o confirmă; dacă apare cel puţin un caz care o infirmă, atunci concluzia unei inducţii incomplete este falsă. În cazul inducţiei incomplete se trece de la un număr finit de cazuri la un număr infinit de cazuri; presupunem că numărul elementelor dintr-o clasă este atât de mare încât nu le putem studia pe toate şi de aceea studiem numai o parte pentru a conchide ulterior că întreaga clasă are proprietatea P.

  Schema inferenţiala:

1.         .a1 este P

            a2 este P

            …

            …

            …

            an este P

            a1, a2, …  sunt unii S

            (Probabil) Toţi S sunt P.

2.       A1, A2, A3… au proprietatea X

          A1, A2, A3… sunt (unii) membri ai clasei C

          (Probabil) Toţi membrii clasei C au proprietatea X.

   Exemplu de inductie incompleta:

  Pisica are blană

  Tigrul are blană

  Leul are blană

  Pisica, tigrul şi leul sunt feline

  Prin urmare, probabil toate felinele au blană

    Observatia1:

 Inducţia incompletă este o formă de raţionament ipotetic, pentru că deşi premisele sunt adevărate, concluzia rămâne totuşi probabilă; inducţia incompletă respectă trei principii logice din cele patru: nu satisface în întregime principiul raţiunii suficiente (premisele, deşi adevărate, nu pot fi temei suficient pentru concluzie).

   Observatia2:

 Inducţia incompletă / amplificatoare are un rol important în cunoaştere întrucât orientează demersurile cunoaşterii de la particular la general, permite totodată trecerea de la cazurile cunoscute (limitate) la cele necunoscute (toate cazurile existente).

3. Inductie prin simpla enumerare = deducerea unei concluzii generale despre o clasa de obiecte, pornind de la enumerarea aleatorie a unor cazuri particulare, ceea ce duce la o probabilitate mai scazuta a concluziei

Este cea mai simplă formă de inducţie, se bazează pe simpla trecere în revistă a unui număr cât mai mare de cazuri din care niciunul nu contrazice rezultatul către care tindem.Schema inferenţială este aceeaşi ca în cazul inducţiei incomplete. Toate cazurile cercetate satisfac proprietatea P şi nu se cunoaşte nici un caz care  să contrazică această proprietate.Deci toate cazurile din clasa dată satisfac proprietatea P.

    Exemplul 1: Toate lebedele sunt albe, pentru că toate lebedele observate (până la descoperirea lebedelor negre în Australia) sunt albe.

    Exemplul 2: Toate metalele sunt solide, pentru că toate metalele cunoscute (până la descoperirea mercurului) sunt solide.

     Observaţie:

 Inducţia prin simplă enumerare = „inducţie populară” se desfăşoară mai ales la nivelul cunoaşterii comune: simpla repetare a unor constatări şi absenţa oricărui contra-exemplu; gradul de probabilitate al concluziei este foarte redus; există situaţii în care din premise adevărate se obţin concluzii false = EROAREA GENERALIZĂRII PRIPITE (exemplu: vezi străzile pline de elevi la ora 10 şi conchizi că ei chiulesc de la ore) SAU TRATAREA SIMPLEI SUCCESIUNI DREPT O RELAŢIE CAUZALĂ (prejudecăţi legate de cifra 13 sau întâlnirea cu o pisică neagră).

4. Inductia stiinţifica = forma de inductie bazata pe o analiza organizata a datelor obtinite prin observatie si experiment stiintific, ceea ce creste gradul de probabilitate al concluziei. Inducţia ştiinţifică este o formă de raţionament nedeductiv bazată pe reguli stricte, pe utilizarea OBSERVAŢIEI riguros organizate, a EXPERIMENTULUI ŞTIINŢIFIC ŞI UNOR METODE SPECIALE DE CERCETARE INDUCTIVĂ (numite şi METODE CAUZALE). Scop: ceea ce se repetă în mai multe cazuri are un caracter necesar.

 Schema inferentiala:

A posedă în mod necesar proprietatea X

A aparţine clasei de obiecte C

Prin urmare, probabil toată clasa C are proprietatea X.

  Exemplu de inductie stiintifica:

Acest animal este carnivor

Acest animal este lup

Prin urmare, probabil (toţi) lupii sunt carnivori.

  Observatie;

CONTEMPLAREA METODICĂ ŞI INTENŢIONATĂ CU UN SCOP A UNUI OBIECT SAU PROCES. Observaţia poate fi: simplă (realizată cu ajutorul organelor de simţ) şi complexă (realizată cu aparate ce înregistrează şi măsoară date).

Mantea Alina 9H

[Alina Mantea 9H]

   Metode de cercetare inductiva:
☀metoda concordanţei
☀metoda diferenţei
☀metoda reziduurilor
☀metoda variaţiilor concomitente

1. Metoda concordanţei:

• consta in compararea situatiilor in care este prezentat un anumit fenomen a, din compararea cazurilor V,X,Y,Z, ce preced sau insoţesc fenomenul dovedindu-se ca o singura imprejurare, spre exemplu X apare in mod constant. De aici se conchide ca X este probabil cauza lui a.

2. Metoda diferenţei:

• consta in compararea a doua situatii astfel incat daca se constata ca in parima situatie fenomenul a presupune imprejurarile V,X,Y,Z iar in a doua situatie , in imprejurarile V,Y,Z, fenomenul a nu mai apare , se conchide ca probabil X este cauza lei a

3. Metoda reziduurilor:

• este utila atunci cand fenomenul studiat face parte dentr-o retea cauzala, din care majoritatea corelatiilor cauzale sunt cunoscute, exceptand una singura, asa incat se trage concluzia ca acea corelatie cauzala este probabil sa se realizeze

4. Metoda variatiilor concomitente:

• consta in comparareamai multor situatii (V, X, Y, Z) in care apare fenomenul a , in fiecare din aceste situatii avand o alta intensitate. Din compararea acestor situatii rezulata ca o singura imprejurare variaza in acelasi mod cu a, iar ca teoate celelalte desi variaza , variatia lor nu se realizeaza in acelasi mod cu a.

Mantea Alina 9H