CRONICA SÂNGERIE 26

[marius]

Călăreau scară la scară şi vorbele le curgeau domol, mai mult din partea celui mai tânăr, vârstnicul ascultând cu răbdare şi luare aminte noutăţile despre Marysza şi despre cei doi copii, ajunşi de acum flăcăiandri, despre stărostia de la Domazlice şi despre noii camarazi lângă care trebuiau să lupte de acum încolo.
- Alois von Blick, spunea Jiri Mladcek e un luptător bun, dar nu se împotriveşte hotărârilor copilăreşti ale lui von Maghenau.
- De ce? întrebă Primo, săpând cu privirea umbre în obrazul starostelui pe care-l găsea îmbătrânit înainte de vreme, asprit de foamea războiului şi copleşit de griji…
- Probabil că din lene şi pentru că tatăl şi bunicul său au pierdut toată averea strămoşească, acum trebuind să se mulţumească cu veniturile micului domeniu şi cu firimiturile care pică printre degetele largi ale lui von Maghenau. Cred că de asta nu se împotriveşte la niciuna din deciziile protectorului său…
- Şi von Maghenau?
- Strămoşii lui nu s-au distins cu nimic, dar s-au îmbogăţit peste măsură, ajungând să cumpere dregătorii şi ranguri la care alţii cu sânge mai de soi nici nu s-ar fi gândit. tatăl său a avut ambiţii mari cu el, dar profesorii şi preceptorii pe care i-a avut, băgând de seamă înclinaţia tânărului Ullrich pentru faptele măreţe, i-au împuiat capul cu întâmplări de-ale cavalerilor vechi, cărora încearcă să le calce pe urme, crezându-se un soi de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe al timpului său. Încurajat de toţi cei din jur, a câştigat vreo trei turniruri fără însemnătate şi s-a gândit că a venit timpul să pornească în propria lui cruciadă împotriva rebelilor schismatici. Nu-i vorbă că la îndemnul lui von Blick a înrolat oşteni tari, aleşi pe sprânceană, fapt pentru care şi eu cu oamenii mei am venit sub flamura sa, dar nu ştie să-i conducă. un lucru e sigur: e devotat Imperiului şi Coroanei, crede cu tărie în pute rea Sfintei Biserici şi nu va da bir cu fugiţii de pe câmpul de luptă. N-are, însă, experienţă, de aia ne şi încolţiseră răsculaţii pe malurile Mies-ului, când ai apărut domnia ta şi ai pus lucrurile în fireasca lor rânduială…
- Câteodată trufia şi încăpăţânarea fac mai mult rău decât numărul mic al oştenilor…
- Ştiu, domnia ta, dar ce pot eu să fac? Nu l-ai văzut cum s-a îmbujorat ca o fecioară când a primit depeşa cu sigiliul Marelui cancelar, prin care i se spunea să-şi ducă “armata” până la Dobris, apoi să coboare aici, lângă Milin, şi să aştepte noi ordine? Ce ne-aşteaptă aici, domnia ta, cu cine o să ne batem?
- Vom vedea Jiri, cât de curând, că nu cred să ne fi trimis cineva aici la odihnă şi îngrăşat. Vom vedea cât de curând…
- Ca-ntotdeauna, mă încred în sfatul, în priceperea şi-n tăria domniei tale, căci nu pot uita toate câte le-ai făcut pentru mine, aşa cum nu pot uita cum în anii de după întâmplările grozave de la Harsovsky Tyn numele domniei tale trecea printre oameni ca un fulger pe cer senin, îngrozindu-i pe unii, îmbărbătându-i pe alţii şi dând speranţă tuturor, iar eu zâmbeam trufaş, spunând adesea: eu am luptat alături de bărbatul acela! un zâmbet fugar luci în ochii bătrânului care mângâie cu blândeţe gâtul armăsarului său ce începuse să fornăie.
- Poate-i vreo jivină prin preajmă… rosti starostele de Domazlice, căutând atent pe sub umbra copacilor.
- E Lup, fiara lui Gero, ne-a luat urma de-acum două mile, în curând are să se-arate şi călăreţul…
- Cum s-au întâmplat toate astea, domnia ta, şi cum de un Imperiu aşa de puternic face faţă cu atâta greutate unor cete de răsculaţi?
- mai întâi că mulţi dintre răsculaţii ăştia sunt foşti oşteni de meserie, îmbătrâniţi pe câmpurile de luptă, mai sunt şi gloate de ţărani sau tâlhari, care au rolul lor, uneori nimicitor, împrăştiind groază şi moarte cumplită la tot pasul. Apoi pe ei îi mână-n luptă dorinţa de a-şi recăpăta privilegiile, căci bohemii nu se mai bucură de toate câte le-au avut. Peste toate, mai e şi treaba asta cu credinţa, focar greu de mânuit şi-mai ales-greu de stins… Ca să nu mai vorbesc despre intrarea armatelor ungureşti şi polone în inima Imperiului, cu gând să smulgă cât mai mult din trupul fiarei pe care-o cred aproape răpuse şi care i-a speriat atâta timp…
- Dar de ce, domnia ta? Regii lor, din câte ştiu, sunt tot catolici ca şi noi, cum de le ţin partea schismaticilor?
- Nu le ţin partea, Jiri, cel puţin nu pe faţă! Ei i-au aţâţat pe răsculaţi, apoi au intrat cu oştile în hotarele noastre, justificându-se în faţa Papei că vor să pună sub ascultarea coroanelor lor catolice ţinuturile cuprinse de pârjolul Schismei! Bătrânul rege Mathia de la Buda e mai viclean decât toate capetele încoronate ale Europei, iar bogatul şi puternicul Jagellon îi cântă în strună ca un căţeluş…
- Oştile lor sunt tari, domnia ta?
- Tari, din ce am auzit, căci de bătut nu m-am bătut niciodată cu ei, Jiri, dar am o mâncărime în palme care-mi spune că va veni şi timpul acela…
Tăcerea le fu curmată curând de tropotul perechii de cai ce veneau către ei, ridicând nori uşori de ţărână pe poteca aşezată între trunchiurile groase ale copacilor. Pe cel tânăr îl cunoscură repede, căci stătea strâmb în şa, pe celălalt nu. Bătrânul duse mâna streaşină la ochi, să-l cerceteze pe călăreţul de lângă Gero şi abia când fură destul de aproape îl recunoscu pe Khasim…
- Ne-aţi găsit cu greu, bătrân luptător al pustiei…
- Cu greu, Luminăţia ta, căci v-aţi mişcat mult, iar noi nu ne puteam fâţâi pe drumurile mari, fără grijă, ca-ntr-o preumblare! Noroc că v-aţi însemnat drumul cu sânge şi leşuri şi v-am luat urma precum adulmecă şacalul semnele trecerii leului sătul, căci în urma lui au rămas bucate şi pentru cei mai nevolnici trăitori ai deşertului sau ai câmpiilor cu iarba pârjolită de soare…
- Cum a fost călătoria, ce face Virula, ce mai este pe la sălaşul nostru din munţi?
- Pe toate ţi le voi desluşi Luminăţia Ta, cu răbdare, iar ce voi uita eu, va adăuga domniţa Brechwina, care ne aşteaptă în tabără şi care-ţi va aduce veşti despre stăpâna Virula care ne-.a salvat vieţile şi despre ceilalţi oameni ai noştri, dar şi despre viteazul Rinaldo, rămas pe mâini pricepute, care au să-i aducă sănătate şi îngrijire…

You may view the latest post at
http://www.mariuscilibia.ro/2012/03/cronica-sangerie-26/