Zâmbetul lui Dumnezeu

[Catalin Deleanu]

DINTRU ȊNCEPUTURI, OMENEŞTE,
 ZȂMBETUL LUI DUMNEZEU

  Pătruns ȋn universul darului de ȋnaltă ȋnțelegere, mă ȋntreb acum –
cu o tulburare mai puternică decât oricare alta – cum trebuie să se fi
numit Dumnezeu pe vremea când ȋncă nimic nu se manifestase ȋn Afara Sa,
sugerând numai prin NUME Starea Atot-Acoperitor Zâmbitoare? Cu
siguranță că, potrivit poveștii spusă ȋn șoaptă la focurile de invocare
ale străbunilor noștri, EL trebuie să se fi numit – printr-o taină
transmisă de la gura la urechea neamului românesc – drept: "EU SȂȂȂNT"
"EU SȂȂȂNT" Cu un "ȂȂȂ" gravat ȋn memoria omului prin sacra "literă cu
clop", cum ȋncă o mai numesc maramureșenii, spre a mima sonor-gestual –
prin chipul și asemănarea feței – o deschidere atât de larg zâmbitoare,
ȋn măsură să cuprindă ȋnăuntrul ei amețitoarea stare de A FI TOTUL Iată
o rostire de nume total deosebită de pervertitul latinesc "EU SUNT" –
academic dăruit nouă, vorbitorilor de "limbă bătrână", un "dar" prin
care vocația cuprinzătoare a rostirii zâmbitoare este ȋngropată ȋntr-un
"tunel" limitativ și ȋntunecos Printr-un "UUU" ȋn care zâmbetul este de
la bun ȋnceput făcut prizonierul unui ȋntuneric lipsit de lumină.
Neglijându-se așa – ca din ȋntâmplare, parcă – faptul esențial că,
printr-o ȋntâietoare și luminos-vie pronunție, nu noi, Traco-Geto-Dacii,
sântem urmașii Romei, ci ei – romano-latinii – sânt ȋndatorați
logogenetic limbii-rădăcină pe care strămoșii noștri le-au dăruit-o,
prin voia istoriei, cu mult timp ȋnainte de Hristos
  Dincolo de invocația clarvăzătoare a lingvistului-istoric, l-am numit
acum pe N. Densușianu, la fel de fertilă stă și aceea a semioticianului,
care, pe filieră saussuriană, ar aminti că orice semn
inițiatic-inițiator – precum Cuvântul-Gând genitor de Lume: SĂ SE FACĂ
LUMINĂ ! – are o dublă structură: una de formă-expresie și alta de
conținut-sens. Ȋn acest context, am spune că dimensiunea sensibilă a
simțurilor noastre receptoare, adică semnificantul substanțial-energetic
generat prin explozia de lumină primordială – cumva ajunsă la noi ca
manifestare a unui greu de imaginat Big-Bang – ascunde ȋn spatele său un
plan nemărturisit al lui Dumnezeu, un semnificat informațional-vibratil
Un sens ȋn măsură să oculteze parcă, prin tacitele sugestii ale Coloanei
Brâncușiene, atât necesitatea renașterii lumilor cosmice unele din
altele, cât și reȋntoarcerea spiritului omenesc ȋn Sinele Divin, ca
urmare a unui atât de generos dăruit Liber Arbitru
  Neȋndoielnic că, toate acestea – știute deplin doar de Conștiința
Tuturor Conștiințelor – au fost ȋn măsură să inițieze ceea ce atât de
simplu numim acun: ZȂMBETUL LUI DUMNEZEU Un Zâmbet-Ochi Cosmic, cu care
– ȋncepând din Ziua a Șaptea ȋn care s-a odihnit după satisfacția
Facerii unei atât de cuprinzătoare Lumi (Cer–Pământ–Om) – Deus Otiosus a
ȋnceput să privească Creatura, ZȂMBINDU-I Pur și simplu, așteptând ȋn
pace ca ea să se ȋntoarcă – prin darul abia primit al Liberei Voințe –
la Divinul Sine Știind că – prin pași fără de număr repetați ca
ȋnvățătură de (altă) viață, prin ignorate experiențe de creștere ȋn
frecvență – Sufletul Lumii (omenești) se va Ȋnălța Absolut, ȋn cele din
urmă, spre a reveni la Origini. Obsesia veșnicei ȋntoarceri
 
  Am ales să povestesc, cu zâmbetul pe buze, despre cel mai serios
lucru din lume –faptul că: "DUMNEZEU ESTE" – pentru ca dinăuntrul
acestui postulat să pot desprinde identitatea unui paradoxal: "EU
SȂNT". O aspirație pe care Viața și Ȋnvățăturile Maeștrilor de
Pretutindeni o ipostaziază ca pe o trăire comună, ca pe o devenire
perfect justificată de următorul raționament: Dacă Eu-Omul sânt Chip și
Asemănare al lui Dumnezeu – devenit propriul meu creator, potrivit
Poetului: " căci toți se nasc spre a muri și mor spre a se naște" –
atunci nu va fi deloc greșit sau interzis a conchide, formulând
aspirația: "Pentru că sânt picătura desprinsă, cândva, din Nesfârșirea
Ta, vreau și pot să mă ȋntorc acum la Tine, Doamne, Eu fiind Tu".
,  Această identificatoare reprezentare a Omului-Dumnezeu descrie ȋn alt
chip ȊNTREGUL, potrivit appolinicului gând: Gnothi seauton Cunoaște-te
pe tine ȋnsuți, Omule, și vei cunoaște universul Sau, gândind sensul
real al Marii Faceri, spre a spune rosti mai degrabă invers:
, "Cunoaște-l pe Dumnezeu și te vei cunoaște pe tine ȋnsuți"
  Omul, Hologramă de Creator: iată descrierea atât de modernă pe care
Hermes Trismegistul ne-a lăsat-o ca ȋnvățătură, cu vreme ȋn urmă:
 Ȋntregul se ascunde ȋn parte, Ceea ce este Sus este și Jos
 Sau, ȋn termenii Ȋnaltei Rugăciuni: "Precum ȋn Cer, așa și pe Pământ"
Căci, atât de sacru-implinitor, ȋn termenii paradoxali ai Ȋnvățătorului:
"Tot ce am făcut Eu, voi o să faceți, și lucruri mai mari ca acesta"
  Neȋndoielnic că toate acestea au fost cunoscute ȋnaltului meu
Duhovnic pe care, cerându-l – l-am primit ȋn urmă cu ani, ca dar de
clipă – prin chipul Părintelui Teofil Părăian. Șansa de a-l fi ȋntrebat
atunci lucruri delicate pentru dogma bisericească – cum ar fi ce și cum
despre (re)ȋncarnare, despre clarvedere, clarviziune și câte altele – a
fost ipostaziată de ȋnțeleptul teolog printr-un unic și zâmbitor
răspuns: ȊNCĂ SE MAI CAUTĂ  După care a adăugat, ca semn al absolutei
despărțiri ce a urmat, sensul unei ȋnalte ȋnvățături de facere: "Și,
dragul meu, nu uita niciodată Zâmbetul lui Dumnezeu"
  Ceea ce, de atunci, cu nețărmuită recunoștință, nu am contenit o
clipă să ȋmi amintesc și să fac, ȋn orice ȋmprejurare de viață am fost
dator să trăiesc
 Dorindu-va, cu Zambetul pe Buze.
 SARBATORI INALTE, TUTUROR.
 Traian-Dinorel Stanciulescu