Ca unul care prețuiește culegerile de cântări pe note, mai ales când ele sunt folosite și la cântările congregaționale ale bisericii, știu că s-a amintit recent, pe acest grup, de culegerea Harfa Tinerilor, editată de fr. Sebastian L. Cismaș, făcându-se unele comentarii legate de această culegere.
Însă, nu trebuie uitat că această culegere pe note (ca și altele din vremea aceea) a venit într-o perioadă după ce biserica din anii comunismului avea la îndemână deja câteva culegeri de cântări pe note, dar apoi, cântările noi care începuseră să fie cântate erau scrise, în general, doar ca un text pe diverse caiete, carnețele, uneori chiar pe foi volante, fără vreun portativ însoțitor al melodiei măcar. De la acea 'redescoperire' a culegerilor de cântări pe note au început tot mai mult să apară și altele de acest gen. Consider că a fost de bun augur o astfel de publicare de cântări pe note din anii '90.
Imperfecțiuni au fost, s-a încercat și corectarea lor pe parcurs, dar chiar și astăzi, la unele culegeri publicate mai recent se pot vedea încă imperfecțiuni. Însă nu aceasta este cel mai important, în a scoate în evidență doar imperfecțiunile.
De aceea, laud pe oricine care se străduiește să pună cântările bisericii pe note și fie ca Domnul Dumnezeu să dea mult har și binecuvântare celor care se străduiesc pentru aceasta, dar și celor care folosesc în cântul lor culegerile de cântări pe note.
Cu recunoștință,
Dumitru Bruda (Bebe)