Azi este miercuri, 13 mai 2026, și din nou Metallica este la București, pe Arena Națională. Orașul fierbe, Arena e plină, iar eu am ales ca de data asta să stau „în afara setlist-ului”. Poate e oboseala drumurilor, poate doar dorința de a nu strica o amintire perfectă sau, pur și simplu, am realizat că The Memory Remains e o stare suficient de plină și fără să mă mai înghesui la concerte.
În ultimii ani n-am mai ajuns prin Suedia. Am lăsat loc altor experiențe să respire, lăsând cursul apelor să decidă unde trebuie să fiu, exact cum v-am povestit în seria Râuri de poveste. Până la urmă, râurile sunt cele care ne scriu itinerariul, iar eu am ales să le urmez chemarea. Și curgerea asta m-a purtat cu Taifun-ul prin alte colțuri de Europă, de la malurile verzi ale Irlandei, până la munții sălbatici ai Greciei și șoselele lipsite de oameni ale Bulgariei.
În seara asta îmi pregătesc liniștit trusa de Taifun-uri pentru următoarea ieșire. Într-o ureche o să aud riffurile Metallica (stau destul de aproape de Arena Națională), iar în cealaltă am deja muzica apei și sunetul inconfundabil al firului care pleacă de pe tambur. Două tipuri de „metal” diferite, dar cu aceeași intensitate.
Pentru că, în final, Nothing Else Matters.
PS1: Între timp, Petre și Eugen au dus oscilantele Berti Taifun la un alt nivel. Nu intru acum în detalii, că stric următorul articol, dar vorbim deja despre modele, alte finisaje și alte motive pentru care acestă mică bucată de metal românesc încă mai scrie istorie internațional.
PS2: Roine, și Suedia asta se tot repetă...
PS3: Lenți, ai din nou legătura...
PS4: Citește articolul complet pe blog, link sub preș
https://andyarif.ro/pescuit-la-pastrav-cu-berti-taifun-tribut-metallica/