dupa o perioada de tacere, vreau sa revin la textul placutei de plumb 120. cum stiti in urma cu vreo 5 ani Dan Waniek, Alex Moeller si cu mine am incercat sa descifram textele placutelor, dar nu am reusit sa facem mari progrese. cred ca entuziasmul ne-a scazut datorita suspiciunii de fals care plutea asupra lor.
pe mine nu m-au pus pe ganduri argumentele stiintificilor si ale (k)akademicienilor de la Bucuresti. un sigur lucru m-a nedumirit: nu pareau evidente terminatiile in limba de pe aceste placute, cu exceptia lui ο (ω) care parea a fi singura sau aproape singura terminatie la mai toate cuvintele, fie ele verbe substantive, nume proprii etc. cu timpul mi-am dat seama ca si in in romana ă este o terminatie cvasi-universala. astfel se pot formula cu usurinta texte in limba romana
in care terminatia prevalenta sa fie ă, atat la substantive, dar si la verbe. sa dam vreo doua exemple: ΚΟΣΤΙΚΟΣΥΟΝΙΚΟΠΥΣΕΡΟΟΣΑΠΟΙΝΚΑΡΥΤΟΣΠΛΕΚΑΡΟΛΑΓΡΑΔΙΝΟ SAU ΒΟΔΑΣΕΟΜΒΡΑΚΟΙΝΖΑΛΕΣΠΛΕΚΟΛΑΛΥΠΤΟ (cine le descifreaza mi le poate trimite pe e-mailul meu
mvine...@yahoo.com).
de aceea acest lucru, acum nu ma mai deranjeaza intrucat daca luam in considerare faptul ca aceste texte sant alcatuite intr-un anumit registru, adica verbele sant la presoana a III singular sau plural, substantivele la singular sau plural, unde doar terminatiile de genitiv-dativ sant mai vizibile (-lu sau -lu-, precum si -loro). cele doua fraze de mai sus scrise in limba romana, intr-un anumit registru, la separarea cuvintelor textele seamana (cel putin formal) foarte mult cu cele de pe placute.
trebuie avut in vedere ce verbele in aceste texte, ca si pe placute) sant la pers III sg si pl, cum am aratat, la prezent si trecut. in romana de azi verbele la pers. III sg si plural (la congarea I si IV) si foarte aproppiate la conj. II si III.
ex. conj. I a aduna el adună/ei adună, conj. a IV el coboară/ei coboară
aici trebuie sa fac o remarca. lingvistii cred gramatica romaneasca are 4 conjugari ca conjugari. conjgarea IV cuprinde de fapt doua conjugari cea a verbelor terminate in i si cel termenite in î. celedooua tipuri de verbe un au acelasi comportament ca le bagam in aceeasi conjugare. vezi a veni, a iubi vis-a-vis de a coborî, a omorî etc. in fapt verbele termniate in î fac o a V conjugare, desi aceste verbe sant putine in limba romana.
la cojugarea II a vedea el ved-e/ei văd-0, conj. III el merg-e/ei merg-0.
la trecut daca va fi avut perfectul simplu ca si latina si alte limbi mai vechi. perfectul compus este o inovatie mai noua in limbile europene. la perfectul simplu verbele pa pers III sg si pl. sant de asemena similare si se termina fie in e (dar dialectal mai mult in ă), la sg, si in ă la plural.
astfel a alerga (conj.I) el alergă/ei alergară, a pune (conj. III) el puse (pusă)/ ei puseră. alte exemple le poate formula oricine.
prin urmare, pentru a porni bine inarmati trebuie sa stim bine cu ce fel de terminatii avem de a face. trebuie identificate aceste marci in toate textele.
in ce priveste textul de pe placuta 120, eu am incercat sa fac acest lucru.
astfel:
1. Pudeo poate fi nume de persoana sau verb (a putea?)
2. onturni este desigur verbul a intoarce (la infinitiv daca pudeo este verb), vezi torna, torna fratre sau actualul a inturna (aici cu sensul de a intoarce, vezi Eminescu de ce taci cand fermecata/inima spre tine-ntorn/mai suna-vei dulce corn/pentru mine vreodata?).
3. e pare a fi conjunctia si. la Coresi apare e cu sens de si, considerat de lingvisti ca provenind din lat. et.
4. ne poate fi ne cu acelasi sens din romana
5. doe a da forma de pers. III, adica dăe, azi deie.
6. zabelio le, ar putea fi zabeliloe cu inversarea lui o cu l. grupul loe apare de mai multe ori chiar in acest text, cum vom vedea mai jos. trebuie vazut daca cel care a facut transpunerea textul nu a inversat aceste litere.
7. ω (omega) ar putea fi o varianta a lui e, dar nu pot sa spun sigur.
8. doe, acelasi ca la 5.
9. hilearhi-loro = hilearhi-lor. forma de genitiv/dativ plural al subst hilearho "comandant" (aici dativ), la fel ca in romana de azi.
10. чeo - ceo, azi ce, care.
11. soceo - insotesc
12. armoso- armosă
13. sosi - sosi (sosi)
14. e conj. si
15. o pronume personal feminin o
16. ωn - în
17. aчzo - aseză
18. ωn - în, la fel ca in 16.
19. soleθole, dupa toate aparentele este un verb la plural, litera θ reprezenta pe ț din romana de azi. sensul imi scapa.
20. ωn - în
21. talipiчeloe, la fel ca mai in 19. ma intreb daca nu a avut si aici loc o greseala de transcriere si sa nu fie corect talipiceole. cu acelasi sufix o-le, ca in 19.
22. davo geto - davă getă - cetatea getă.
23. faχto (fahto)/ făcut (sau făcu). trebuie sa arat ca grupului latinesc ct a corespuns in in osco-umbrica, in ilira si limbile celtice de pe continent un χt, fapt discutat de diversi lingvisti europeni (la noi Ovid Densusianu, de la inceputul sec. 20. ei presupun ca pentru romana este vorba de o pronuntie din latina vulgara de tip osco-umbric care a dat apoi pt in romana si ft in albaneza, o serie de aberatii ca sa explice o ipoteza gresita, aceea a romanizarii dacilor. dar noi vedem aici grupul χt in aceste texte dacice.
24. ωn - în
25. anчeo - trebuie sa fie un substantiv din moment ce urmeaza dupa o prepozitie. sensul imi scapa.
26. nosethro - (al) nostru.
27. M prescurtarea unui titlu.
28. Boerobisetho
29. ωn- în
30. sarmigetuzo
31. cue (a) cui sau poate cu
32. armoso - armosă
Boerobisetho in sarmigetuso cui (a cui azi a carui) armosă 14 sute sau mii. se pare dacii aveau un sistem numeric similar cu cel roman.