*LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ CERTIFICĂ APARTENENŢA ROMÂNILOR LA GINTA LATINĂ, DAR NEAGĂ INFLUENŢA IMPERIULUI ROMAN ASUPRA ROMÂNILOR ŞI LIMBII ROMÂNE.

[hangeonos]

*LIMBA ROMÂNĂ CONTEMPORANĂ CERTIFICĂ APARTENENŢA ROMÂNILOR LA GINTA
LATINĂ, DAR NEAGĂ INFLUENŢA IMPERIULUI ROMAN ASUPRA ROMÂNILOR ŞI
LIMBII ROMÂNE.
În limba română colocvială, rurală, există cu certitudine un fond
latinofon, extrem de bogat (peste 1100 cuvinte principale), dar el
aparţine unei lumi mult mai vechi decât lumea Imperiului Roman.
Fondul ei latinofon se opreşte la nivelul treptei de evolutie de
dinainte de a fi numite SUTA, CĂRĂMIDA, ZIDIREA, ZIDUL, DRUMUL, PODUL,
PODITUL, CLĂDITUL, CLĂDIREA, BANUL, IARMAROCUL, TÂRGUL, ORAŞUL,
deci nici vorbă de nivelul de civilizaţie al Imperiului Roman.

Aspectul acesta este ilustrat şi prin limba armânilor sud-dunăreni,
care după aproximativ 1000 de ani de hegemonie romană, nu are un fond
lexical latin mai bogat decât românii nord-dunăreni, fără a mai aminti
că nu ei se numesc români (ROMANI ?) ci noi, care am stat doar 165 de
ani sub ocupaţia romană, pe un teritoriu infim, în comparaţie cu
Imperiul Roman de Răsărit.

Orice populaţie izolată păstrează forma arhaică a limbii şi
deformările unor sunete sunt inerente, pe parcursul secolelor şi
mileniilor, chiar la nivel de N în R, precum "români" in "romiri" (la
istroromâni), dar fondul lexical ar fi trebuit să fie mai mare,
sufixele romane ar fi trebuit să fie mai evidente, în sudul Dunării şi
ei ar fi trebuit mai curând să-şi spună romani decât noi.

Intre ARMÂNI şi RUMÂNI legătura este clară, atât ca lexic, sunete cât
şi ca semnificaţie.

ARÂU, în armâneşte, înseamnă RÂU şi MAN înseamna OM ( ca şi în limba
goţilor, care sunt
nişte geţi nomazi, după De Origine Actibusque Getarum, de Jordanes,
având peste 200 cuvinte foarte asemănătoare cu cele ale romanilor,
după studii recente, afişate pe Wikipedia, într-un Appendix de
rădăcini proto-indo-europene).

AR-MÂN = RÂU-MAN="omul de pe râuri"=RUMÂN.
Demândarea strămoşească, ce blesteamă pe ce-i ce-şi abandonează limba,
putea să existe şi înainte de ocupaţia romană şi pe parcursul ei,
pentru a-şi păstra limba lor română în faţa agresiunii celei romane.

Semnificaţia -MAN = OM apare în morfemele mai multor cuvinte româneşti
ce se referă la OM, precum hoţo-MAN, capso-MAN, hai-MAN-a, săr-MAN,
MÂN-druţ, RO-MÂN.

Graiul românesc dă sensul de ŢĂRAN cuvântului RUMÂN, conform DEX 1975.
Doar o speculaţie ipotetică îi atribuie înţelesul de ROMAN, în vădit
contrast cu sensul de sclav (şerb) din feudalism.

La capitolul sunete, cuvintele armânilor calcă evident pe tiparul
"Moldovei" extra-limes în care P trece frecvent în C, (Picior-
Chicior).
Acest fenomen lingvistic există la armâni, moldoveni şi mai puţin la
restul românilor.

Colonizarea "masivă?" cu VETERANI ai ARMATEI ROMANE în DACIA nu este
reflectată prin nimica în limba şi istoria românilor.

La 200 de ani de la retragerea romană nu a mai ramas nimica roman în
tot teritoriul românesc.

Nu că nu s-au romanizat toţi dacii, dar nu a mai rămas nimica roman
nici în Dacia Traiană.
In ciuda unei ocupaţii de 165 de ani, nu s-a dezvoltat nimica specific
roman, nici măcar aici.

Românii nu au mai construit nimica, precum romanii.
Românii nu au păstrat, tactica, structura şi forma armatelor romane.
Nici numele roman al armelor ori structurilor militare romane nu s-a
păstrat.
Centurion era un termen militar de bază la romani, dar nu la români.
El lipseşte la români, ca şi CENTUM.
Românii nu au păstrat organizarea socială romană.
Românii nu au păstrat alfabetul şi scrierea romană.
Românii nu au păstrat niciun termen din administraţia romană, ca şi
cum ar fi uitat complet că au existat vreodată romanii.

Românii, de nicăiri (nici din nordul nici din sudul Dunării), nu au
nici un termen specific roman (în limbajul colocvial rural), în limba
latină, deşi românii sunt latinofonii din toată aria cuprinsă între
Galiţia şi Adriatica, Boemia şi Istanbul.

Vestimentaţia românilor nu are nici în clin nici în mânecă, cu
vestimentaţia romană, din Italia ori alt spaţiu latin.
Portul românesc este specific şi aidoma celui de pe ceramica din
România, de acum 7000 de ani.
Muzica şi dansurile româneşti nu au nici în clin nici în mânecă, cu
Italia.
Vorbitorii de latină, limitaţi la Roma şi Latium, nu puteau covârşi
numeric în Imperiul Roman, pentru a putea impune latina celorlalţi.
Româna nu este o copie fidelă a latinei romane şi nu există decât
supoziţia transformării unor cuvinte romane în cuvinte româneşti fără
să existe nicio certitudine că fenomenul nu putea fi şi invers, ţinând
cont de vechimea arheologică a unor civilizaţii autohtone.

Fondurile "latin" şi "slav" ale limbii române se pot "trage" de la
indo-europenii care au precedat pe romani în teritoriul locuit de
români, cu peste 1000 de ani, constituind NU UN BILINGVISM, ci O LIMBĂ
UNITARĂ ROMÂNĂ, ca şi astăzi, în care fondul "slavon" nu are
particularităţi faţă de cel "latin" şi ocupă doar 10 % din cel
colocvial ancestral, rural.

Nimeni nu pune la îndoială implicarea indo-europenilor în geneza
limbii latine (şi slavone), a căror limbă devine un numitor comun
pentru români şi romani, cu mult înainte de cucerirea Daciei.
Dimensiunea lexicului latin şi asemănarea limbii române cu restul
limbilor romanice dovedesc rudenia de sânge, "recentă", a românilor,
cu aceste popoare, datorată însă altor factori decât Imperiului Roman.

Prezenţa cuvintelor latine sub forma lor română, precum APA, APE, ori
lexicul incluzând sunetul Â, în Italia, la foştii Mes-APII, i-APII-GII
din MOL-feta, PUGLIA, FOGGIA, APU-GLIA, sugerează, aici, penetrarea în
vremuri străvechi a unor vobitori de latină orientală, romanizaţi
incomplet, până şi în zilele noastre .
Fondul onomatopeic din limba română contemporană, cu aproximativ 350
de cuvinte primare în limbajul colocvial rural, este înţeles numai de
români şi nu poate fi nici de origine recentă, nici de origine romană.
El poate fi considerat absolut specific român.

Unitatea şi omogenitatea limbii vorbite de români, pe o suprafaţă
depăşind dimensiunile Italiei, prin numeroasele sale enclave, îi
conferă calitatea de "LIMBĂ DE ORIGINE", AUTOHTONĂ, aparţinând unei
societăţi sedentare ancestrale de fermieri agricultori, infirmând
caracterul de "limbă de strânsură" sugerat de actualul concept
privitor la originea românilor şi limbii române[[Utilizator:Hangeonos|
Hangeonos]] ([[Discuţie utilizator:Hangeonos|discuţie]]) 24 martie
2009 18:29 (EET).