Mi-e silă
În fiecare zi mă simt siluit pe internet. Dupa dictionarul
explicativ, a silui înseamnă a determina prin forță; a pune să facă contrar
propriei voințe; a constrânge. Internetul este un spaţiu public şi liber, aşa
cum a fost promovat de Sir Tim Berners-Lee la începutul anilor 1990, atunci
când a dat publicului world-wide-web, cu toate beneficiile acestuia privind
libera circulaţie a informaţiei. Pe Facebook primesc un flux continuu de mesaje
comerciale, pe care nu le-am solicitat, de la membri Facebook care nu-mi sunt
prieteni pe sit. Chiar şi de la prieteni primesc o groază de invitaţii să particip
la o sumedenie de jocuri, pentru care înainte trebuie să-mi dau acordul ca
administratorii jocurilor să-mi folosească agenda cu adresele prietenilor si
adresele din contul de email, mai apoi să le trimită acestora mesaje de pe
conturile mele (adică de parcă eu le-aş fi trimis), să se substituie mie în
deciziile luate pe internet şi în general să se folosească de numele meu şi de
datele mele personale. La orice accesare a unui link cu componentă comercială
îmi intră în traficul de date mai multe reclame decât informaţia pe care o
aştept. Iar abonamentul de servicii de internet se plăteşte conform traficului
de date.
De ce toate acestea? Pentru bani, desigur. Furnizorii de
servicii pe internet le suprapun vizionărilor, adică celor care deschid un site si întâi văd
reclamele – care se deschid primele, înaintea conţinutului aşteptat. Numai că
furnizorii de date comerciale nu s-au mulţumit cu atât. Ei pretind ca
utilizatorii să şi deschidă siturile oferite, adică distribuitorii „afiliaţi” de
conţinuturi comerciale îşi primesc comisioanele numai dacă utilizatorul a citit
postările comerciale şi a confirmat citirea lor cu un „Like”, dar a mai şi
distribuit prin „Share” mesajul comercial – de data asta fără ca furnizorul
să-i mai plătească distribuitorului. În ultimele luni, mesajele comerciale
condiţionează acccesul la conţinuturile necomerciale căutate de „likeurire” şi „shareuire”,
chiar înainte de a vedea mesajul. Cum adică să declari că-ţi place un mesaj şi
să-l distribui chiar înainte de a-l vedea ?!? Asta este prea de tot! Această
practică deposedează utilizatorul de dreptul său de a dispune de părerile şi
atitudinile sale, folosindu-se de curiozitatea acestuia. Ba mai mult, cele mai
multe mesaje comerciale nu mai au nici măcar butonul de închidere funcţional,
adică vrei - nu vrei, tot trebuie să priveşti la mesajul care ţi se impune,
contrar propriei tale voinţe – prin substituirea voinţei tale şi a libertăţii
de decizie.
În fapt, practicile comerciale ne siluiesc pe banii noştri,
adică ne şi tâlhăresc pe de-asupra. Mi-e silă ...
Unde sunt legiuitorii în această situaţie? Au fost prezenţi
la votare când au adoptat legile care îmi răpesc din drepturile de informare şi
de comunicare – în numele democraţiei. Care democraţie? Cumva aceea care mă
siluieşte în fiecare zi, cu fiecare mesaj primit?
Mi-e silă!
Voi ce credeţi, ce e de făcut?
Michel de Votre Dame, aprilie 2014