Riscuri asumate pe frontul cuvantului tiparit
Pitigoi
Asa a fost atunci o istorie traita
Aurel Frigioiu
Aproape de intrarea in Simian - localitate aflata in partea de
est a municipiului Drobeta Tr. Severin - facem la stanga pe
soseaua ce tine tovarasie batranului Danubiu cale de zeci si
sute de kilometri. La mai putin de un sfert de ora, dupa ce
depasim fosta fabrica de caramida, zarim din goana masinii
comuna Hinova, de care ne aleaga amintiri nu tocmai placute.
Dar asa este viata: nu-ti ofera numai ceea ce-ti doresti.
Prin anii '50, ca tanar jurnalist la oficiosul Olteniei "Inainte"
fusesem printre putinii din redactie autorizati sa calatoreasca
si sa domicilieze in zona de frontiera. De aceea veneam
foarte frecvent in raioanele Tr. Severin, Vanju Mare, Cujmir,
adica in trei (din cele 20 de raioane cat cuprindea Oltenia) ce
se invecinau cu Iugoslavia.
Relatiile dintre vecina din dreapta Dunarii si tarile din estul
Europei erau foarte incordate. Ele exprimau, de altfel,
asperitatile foarte grave dintre Stalin si Tito. Pe malul
romanesc al Dunarii, se aflau instalate, din loc in loc, panouri
de cate 3-4 m inaltime, pe care era infatisat Tito in chip de
calau cu barda in mana manjita de sange. In replica, peste
Dunare, pe malul iugoslav se aflau panouri enorme in care
Romania aparea caricaturizata in chip de vaca, cu ugerul mare,
plin de lapte, la care sugea o namila de vitel pe care scria
URSS.
In aceste conditii, la postul de graniceri, instalat intr-o cladire
aratoasa vopsita in verde, de la intrarea in Hinov se facea,
cum se spune in popor, control la sange. Textul inscris in
buletinul de identitate si in autorizatia pentru zona de
frontiera era comparat litera cu litera, cifra cu cifra, virgula cu
virgula.
In sfarsit, dupa ore de asteptare, nu fara emotii, primim libera
trecere. Nici nu traversam bine padurea Starminei, ca la varf
de panta se face alt control. Granicerul cu arma la picior
ordona scurt: Trageti pe dreapta!
Ne conformam, dar incercam sa explicam ca am mai trecut
prin trei baraje de control la Balota, Simian si Hinova.
"Nu conteaza" - a venit taios raspunsul. De data aceasta
ne-au luat in primire doi graniceri. Unul controla documentele
de identitate, altul ne soma sa declaram daca avem arme si
munitii. Ne inarmam cu rabdare, cu multa rabdare si trecem si
de acest hop. Ne indreptam pe langa Prisaca din estul padurii
Starmina, pe soseaua plina de hartoape ce coboara
perpendicular pe Dunare.
De la Scapau se observa printre arborii dezgoliti unele din
vetrele strabune din Campia Mehedintilor: Flamanda, Jiana
Mare, Broscari, Cioroboreni, iar ceva mai la nord comuna
Vanjulet, unde a vazut lumina zilei unul din oamenii de
cultura, un condei de prestigiu al Olteniei, poet si prozator.
L-am numit pe Ilarie Hinoveanu, impreuna cu care - si in
compania placuta a multor scriitori si ziaristi Ilie Purcaru, Petre
Dragu, Rusalin Muresan, Virgil Vasilescu si altii - am trecut ani
de-a randul pragul casei sale de la Vanjulet. Imi staruie
permanent in memorie figura de tarani bine legati, cumpatati,
cu judecata sanatoasa, fruntasi intre fruntasii satului, a celor
care au dat viata lui nea Ilarie, cum ii spuneam noi cei care il
cunosteam atat de bine.
Un ceas petrecut in compania tatalui poetului Hinoveanu -
mai ales la un pahar de vorba, adus la lumina zile cu talvul din
butoiul de dud - face cat o saptamana de stat in biblioteca,
pentru a afla date si fapte din istoria zonei respective,
necunoscuta in profunzime de multi dintre istorici.
Kilometru dupa kilometru, calea de mers se scurteaza si o
data cu lasarea intunericului ajungem la Crivina - o comuna
de oameni gospodari, cu case aratoase, inclusiv cu port la
Dunare. Discutam pana aproape de miezul noptii cu
autoritatile locale si cu mai multi vaporeni. Intr-un tarziu,
suntem invitati, pentru cateva ore de odihna la camera
oficiala.
N-am apucat sa punem geana pe geana, ca pur si simplu am
fost asurziti de sirenele incrucisate, parca mai stridente ca de
obicei ale vaporului cursa Crivina - Drobeta Tr. Severin.
Cateva minute mai tarziu, usa camerei in care eram gazduiti
se deschise brusc si in prag deslusiram siluetele primarului si
unei vechi cunostinte - Petre Baran, fiu al comunei, dar care
pe atunci ocupa o functie de raspundere la fostul raion Vanju
Mare.
Pericol, pericol, pericol - striga primarul.
Ce se intamplase? Pe vaporul ancorat in portul Crivina, care se
pregatea sa plece spre Drobeta Tr. Severin, printre pasageri
patrunsesera cativa care nu pareau a fi de prin partea locului.
Cine erau ei? Fugari din alte tari, care traversasera teritoriul
Romaniei travestiti in ciobani, dar, dupa cum s-a dovedit pana
la urma, avand asupra lor documente de identitate false,
pistoale, arme albe si barci de cauciuc.
La scurt timp dupa ce vaporul s-a pus in miscare, transfugii,
sub amenintarea cu moartea a personalului navigator,
urmareau sa forteze traversarea Dunarii pe malul iugoslav.
Gheorghe Boata, un vaporean mai curajos decat colegii sai, a
iesit in fata si cu sange rece a cerut sa nu se cedeze in fata
agresorilor. S-a recurs instantaneu la tangaje, la alte solutii
impuse de situatia grava ce putea genera pierderi de vieti
omenesti.
Vazduhul a fost dintr-o data luminat de o racheta. Aproape
simultan s-au auzit cateva impuscaturi. Unul dintre vaporeni
fusese rapus de glontul ucigas. Pasagerii au intrat in panica.
Au intervenit operativ granicerii. Vazandu-se incoltiti, fugarii
au plonjat in apele fluviului. N-au mai apucat sa se foloseasca
de barcile de cauciuc, pentru ca au fost insfacati de graniceri.
Criminalul nu s-a lasat insa prins. Si-a pus pistolul la tampla si
a disparut in valuri fara sa i se mai dea de urma.
Vaporeanul Gheorghe Boata nu mai este printre noi, dar a
lasat urmasilor semnele curajului si spiritului de sacrificiu
caracteristice omului intr-ale carui vene curge sange de
roman.
Ca la Marasti, Marasesti, Oituz si acolo la Crivina, pe marginea
Dunarii si-a confirmat perenitatea deviza nepieritoare "Pe aici
nu se trece".
alin
Pitigoi wrote in message <19981219091014...@ng-bw1.aol.com>...
>Riscuri asumate pe frontul cuvantului tiparit
>
>Asa a fost atunci o istorie traita
> Aurel Frigioiu
>Relatiile dintre vecina din dreapta Dunarii si tarile din estul
>Europei erau foarte incordate. Ele exprimau, de altfel,
>asperitatile foarte grave dintre Stalin si Tito. Pe malul
>romanesc al Dunarii, se aflau instalate, din loc in loc, panouri
>de cate 3-4 m inaltime, pe care era infatisat Tito in chip de
>calau cu barda in mana manjita de sange.
Ai ajuns cam tarziu pe acele meleaguri. In loc de barda, Tito trebuia sa
fi avut o arma cu luneta, folosita la uciderea celor in UNIFORME de pe
teritoriul romanesc.
>In replica, peste Dunare, pe malul iugoslav se aflau panouri enorme in
>care Romania aparea caricaturizata in chip de vaca, cu ugerul mare,
>plin de lapte, la care sugea o namila de vitel pe care scria URSS.
>
Unde se ascundea minciuna? Cine este astazi vitelul?
>Ca la Marasti, Marasesti, Oituz si acolo la Crivina, pe marginea
>Dunarii si-a confirmat perenitatea deviza nepieritoare "Pe aici
>nu se trece".
Decat cu benzina de contrabanda, nu-i asa bade?