[scrierile] IMPACTUL OPEREI PARINTELUI STANILOAE ASUPRA TEOLOGIEI SI CULTURII CONTEMPORANE (1)
Biblioteca Crestina
---+---
NI | KA
http://www.crestinism-ortodox.ro/html/12/12a_impactul_operei_parintelui_staniloae.html
IMPACTUL OPEREI PARINTELUI STANILOAE ASUPRA TEOLOGIEI SI CULTURII
CONTEMPORANE
I
Parintele Dumitru Staniloae s-a nascut la 16 noiembrie 1903, din
parintii sai Irimia si Reveca, fiind ultimul din cei cinci copii ai
lor. Locul nasterii sale a fost comuna Vladeni, de langa Brasov, de
care este legat nu numai natural, dar si spiritual. "In satul Vladeni
din Transilvania, in care m-am nascut, spune dansul, am inceput sa
iubesc pe Dumnezeu si lumea si le iubesc si acum". (1) Se pare ca de
aceasta data se intalneste cu Lucian Blaga, care spunea ca eternitatea
s-a nascut la sat. A urmat mai intai cursurile unei scoli
confensionale ortodoxe, si apoi pe cele ale Liceului "Andrei Saguna"
din Brasov, unde a invatat germana si franceza. Dupa 1918, voieste sa
devina preot si se muta in Bucovina, la Facultatea de Teologie din
Cernauti. Isi continua studiile la Facultatea de Litere din Bucuresti.
In 1925 apare primul sau articol in care trateaza despre problema
muncii si a proprietatii in Noul Testament. Din indemnul
mitropolitului Nicolae Balan, care deschisese Academia Teologica din
Sibiu, si-a reluat studiile sale teologice in 1926. Ca licentiat,
tanarul Dumitru a elaborat, sub conducerea profesorului Vasile
Loichita, o teza despre "Botezul copiilor", incheindu-si astfel
formarea teologica primara.
O schimbare semnificativa in viata sa a avut loc intre anii 1927 si
1929, cand Dumitru Staniloae a fost trimis la studii in Grecia, unde a
audiat cursurile lui Hristu Andrutsos, personalitate cunoscuta a
teologiei grecesti. Desi a ramas numai un an la Atena, totusi tanarul
Staniloae considera ca "teologii acestei perioade, desi traiau intr-o
epoca tulbure a istoriei Greciei moderne, avea geniul, fantezia,
curajul de a face o teologie creatoare, fiindca a trebuit sa creeze
manuale si sa dea o orientare noilor ramuri ale stiintelor teologice.
Cu Andrutsos si Rosis, teologia acestei perioade a facut mai mult
decat un pas". (2) In 1928, tanarul Staniloae a sosit la Munchen,
unde, printre altele, a facut cunostinta cu teologia dialectica
protestanta, extrem de populara in acel timp, reprezentata Gogarten,
Thurneysen si Barth. Aici s-a aplecat asupra ideie barthiene de
diastaza (A Celui cu Totul altul), prin care teologul protestant
cautat sa reliefeze transcendeta radicala a lui Dumnezeu si
incomprehensibilitatea lui". In spiritul gandirii palamite, D.
Staniloae avea sa ajunga la concluzia, cum vom vedea mai tarziu, ca
Dumnezeu nu este numai transcendent, dar si imament creatiei. A mai
calatorit in 1929, la Paris, Berlin, Belgrad sau Constantinopol, dar
experientele teologice telologice din Grecia si Germania au pregatit
calea pentru studiul teologiei Sfantului Grigore Palma. (3)
Dumitru Staniloae si-a sustinut, in mai 1928, teza de doctorat despre
patriarhul Dositei al Ierusalimului, la Facultatea de Teologie din
Cernauti, unde isi incepuse studiile teologice. In virsta de 26 de
ani, a inceput sa cariera sa de profesor de Dogmatica la Academia
Teologica Andreiana din Sibiu. La 4 octombrie 1930 s-a casatorit cu
Maria Mihu, care i-a fost tovarasa de viata timp de 63 de ani. Singura
fiica care a supravietuit, Lidia, s-a nascut la 8 octombrie 1933. La
un an dupa casatorie, a fost hirotonit ca diacon si incepand din
ianuarie 1934 a devenit directorul ziarului "Telegraful roman", in
care a publicat peste 350 de titluri. Pe langa numeroasele articole
din "Telegraful roman", care mergeau de la pietate si cultura pana la
comentarii asupra evenimentelor vremii, Parintele Staniloae a dedicat
o buna parte a activitatii sale publicistice unei teme care i-a fost
deosebit de scump, cea a romanismului si Ortodoxiei. O selectie a
articolelor sale pe aceasta tema a fost publicata in 1939, sub titlul
elocvent "Ortodoxie si Romanism". In aceasta perioada apar insa si
primele sale carti, una in care se trateaza despre "Viata si
invatatura Sfintului Grigore Palama, cu trei tratate traduse" (Sibiu,
1938), "Pozitia Domnului Lucian Blaga fata de crestinism si
Ortodoxie", (Sibiu, 1942), si "Iisus Hristos sau restaurarea omului".
(Sibiu, 1943).
Aceste carti, cu caracter teologic si filosofic, privesc filosofia lui
Lucian Balaga, teologia Sfantului Grigore Palma si doctrina ortodoxa
despre Iisus Hristos. In cunoscutele sale lucrari, Trilogia culturii
(1936-1937), Arta si valoare (1939) si Diferentele divine (1940),
Lucian Blaga pleda pentru imposibilitatea omului de a cunoaste pe
Dumnezeu, limitand oarecum viata si cultura umana la dimensiunile ei
orizontale. Metafizica lui includea un fel de dimensiune religioasa,
dar mai mult estetica si panteista si vorbea despre spiritul roman-
ortodox si exalta Ortodoxia din ratiuni stilistice. Dispunand de o
mare capacitate dogmatica si apologetica, parintele Staniloae a
clarificat pozitia sa crestin ortodoxa fata de gandirea acestui
original si apreciat filosof roman, intr-un volum intitulat: Pozitia
Domnului Lucian Blaga fata de Crestinism si Ortodoxie. In aceasta
lucrare si opune imanentismului cultural al lui Lucian Blaga, oferind
in schimb o viziune asupra istoriei si culturii in care elementul
divin si umanitatea se disting, dar conlucreaza strans. (4)
Dupa zece ani de studii si refelctie, teologul roman a publicat, la
Sibiu, in 1938, volumul Viata si invatatura Sfantului Grigore Palama,
cu trei tratate traduse din greceste. In acest studiu Parintele
Staniloae se dovedeste un adevar savant, care cerceteaza teologia
palamita si descopera ca numai traditia patristica poate da raspunsul
la problemele epocii si umanitatii moderne. Prin studiile asupra lui
Grigore Palama, tanarul nostru teolog incepe sa se orienteze catre
Filocalie, care pune un accent deosebit, pe idealul nepatimirii sau al
unirii cu Dumnezeu. (5) Dintr-o astfel de orientare apare si opera
binecunoscuta a marelui nostru teolog: Iisus Hristos, Restaurarea
omului. In aceasta lucrare descoperim, pe de o parte, numele unor
teologi si filosofi occidentali ai vremii (Gogarten, Buber, Jaspers,
heidegger, Barth, Brunner, Blathasar, Guardini, Svelktov, Bulkgakov),
pe de alta parte, se simte influenta marilor Parinti ai Bisericii, ca
Atanasie cel Mare, Chiril al Alexandriei, Grigore al Nyssei, Maxim
Marturisitorul si multi altii. (6) Aceasta puternica prezenta a
gandirii patristice in opera sa teologica, il vor face pe Parintele
Staniloae sa impleteasca mai tarziu dimensiunea verticala a comuniunii
cu cea orizontala, punand astfel in evidenta caracterul sobornicesc al
Bisericii.
Dupa cum se stie, evenimentele istorice din anii 1939-1945 au provocat
multe schimbari si au avut un impact profund asupra vietii oamenilor
din tarile Europei centrale cum este Romania. Inca din toamana anului
1939, Romania a pierdut, in virtutea pactului germano-rus, Basarabia
si o parte din Bucovina, a renuntat la o parte din teritoriul ei de
sud-est in favoarea Bulgariei, iar o parte din Transilvania a fost
cedata Ungariei. Evenimentele vremii n-au ramas straine de activitatea
publicistica a Parintelui Staniloae. Inca din 1937, in timpul
razboiului spaniol, Parintele Staniloae a publicat o serie de articole
critice la adresa comunismului, iar dupa ce Romania a intrat in
razboi, in 1941, au mai aparut si alte articole indreptate impotriva
comunismului. Cu toate acestea, parintele Staniloae nu si-a abandonat
preocuparile sale strict teologice, dand la iveala in 1944, in Revista
teologica din Sibiu, o traducere insotita de ample comentarii la
Mistagogia Sfantului Maxim Marturisitorul. Cu toate dificultatile
razboiului, intre 1941 si 1945, tanarul Staniloae a continuat sa
lucreze la traducerea si aprofundarea Filocaliei, si publicat mai mult
de o suta de articole, in Telegraful roman, pe teme teologice variate
si mai cu seama referito la identitarea romaneasca si Ortodoxie. In
tot acest timp, a continuat sa fie rectorul Academiei Andreiene din
Sibiu. (7)
Odata cu instaurarea regimului comunist in Romania, parintele
Staniloae a avut de suferit. Din pricina activitatii sale academice,
intelectuale si teologice si a relatiile sale cu anumite persoane, ca
Nichifor Crainic spre exemplu, a devenit o persoana "neagreata" de
noul regim. A pierdut toate functiile pe care le-a detinut si a
trebuit sa se mute la Bucuresti, unde a functionat ca profesor de
teologie dogmatica la Institutul teologic din Capitala. In aceasta
perioada de grea incercare pentru dansul, a dat la iveala primele
patru volume din "Filocalia" la Sibiu, iar in revistele centrale ale
Patriarhiei Romane a publicat mai mult de treizeci de articole de
teologie comparata, asupra mariologiei sau ecelsiologiei ortodoxe si
catolice. A contribuit la elaborarea unui Catheism ortodox, care a
aparut Bucuresti, in 1952, ca si la elaborarea Manualului de Teologie
dogmatica, impreuna cu profesorii N. Chitescu, I. Todoran si I.
Petreuta. Din cauza adeziuni sale la grupul "Rugul nestins",
considerat ca mistic si subversiv, parintele Staniloae a fost
condamnat de regimul comunist, in 1958, la zece ani de inchisoare, ca
delicevent politic. A fost amnestiat in 1963, datorita unor schimbari
intervenite in orientarea regimului din acea vreme. (8) Experienta
trista a anilor de inchisoare s-a reflectat insa chiar si in teologia
sa, unde a vorbit nu numai de cunoasterea naturala si supranaturala a
lui Dumnezeu, dar si de cunoasterea lui Dumnezeu din imprejurarile si
suferintele vietii.
In urmatorii treizeci de ani a publicat mai mult de 150 de articole,
in care a dezvoltat numeroase aspecte ale invataturii ortodoxe, si a
dat la iveala urmatoarele opt volume ale Filocaliei, care reprezinta
una din cele mai importante realizari spirituale si teologice din
viata sa. A mai tradus numeroase opere ale unora din vestiti Parinti
ai Bisericii, ca Grigore de Nyssa. Atanasie cel Mare, Grigore de
Nazianz, Maxim Marturisitorul sau Sfantul Simeon Noul Teolog.
Comentariile sale la traducerile filocalice sau la cele patristice
sunt adevarate comori de spiritualitate si gandire teologica. In 1981,
publica volumul "Spiritualitatea ortodoxa", iar in 1986, o lucrare
despre "Spiritualitate si comuniune in Liturghia ortodoxa". Pe langa
cursul de Teologice dogmatica, a redactat un curs de Teologie mistica
si ascetica si altul de Teologie morala, pentru studentii in teologie.
A calatorit mult in strainatate, unde a tinut numeroase conferinte si
a fost distins cu multe titluri academice. A primit titlul de "Doctor
honoris causa" din partea Facultatii de teologie din Atena, Tesalonic
si Belgrad, si a Institutului "Saint Serge" din Paris, A fost
recompensat cu premiul "Dr. Leopold Lukas" din partea Facultatii de
teologie din Tubingen si cu "Crucea Sfantului Augustin" de catre
Primatul Angliei. In 1990 a devenit membru al Academiei Romane, iar in
1992 a fost declarat "Doctor honoris causa" de catre Universitatea din
Bucuresti. Dupa o intensa activitate, incununata de o impresionanta
opera teologica, parintele Staniloae a adormit intru Domnul la 5
octombrie 1993. (9)
II
In decursul prodigioasei sale acrivitati, Parintele Staniloae a dat la
iveala o monumentala opera teologica, care insumeaza 90 de carti, 33
de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 16 prefete,
35 cuvantari comemorative, 475 articole de ziar, 17 interviuri, 15
predici publicate si 60 de convorbiri sau interviuri inregistrate la
radio si televiziune. (10) Pe parcursul acestei impresionate creatii
teologice, Parintele Staniloae a trecut in revista si a comentat pe
larg, in perspectiva autentic patristica a Revelatiei divine, toate
capitolele ce constituie obiectul cuprinzator al unui tratat de
teologie ortodoxa. In continutul acestei opere descoperim ideile
scanteietoare, ale unui om inspirat de Duhul lui Dumnezeu, care au
contribuit la innoirea teologiei si la impactul ei asupra culturii
contemporane. Motivul principal care s-a aflat la originea uriasei
reconstructii teologice pe care a intreprins-o de-a lungul intregei
sale vieti, ni-l arata chiar parintele Staniloae atunci cand purcede
la comparatia dintre teologia dialectica, pe care a cunoscut-o in
perioada studiilor sale din Germania si teologia Sfantului Grigore
Palama insufletita de duhul gandirii patristice, caruia I-a consacrat
unul din primele sale volume importante, asa cum am vazut mai sus.
Iata ce ne spune eminentul nostru teolog, din acest punct de vedere:
dialectica am gasit o imagine a unui Dumnezeu separat si distant, in
timp ce in teologia palamita am intalnit un Dumnezeu care vine spre
om, se deschide spre el ca lumina prin rugaciune. Il umple de
energiile Sale, ramanand incomunicabil in fiinta Sa, necuprins,
apofatic". (10) Diferenta fundamentala dintre aceste doua moduri de a
face teologie, una care inchide pe Dumnezeu intr-o transcedenta
inaccesibila si alta care il vede pe Dumnezeu coborand spre omul
concentrat in rugaciune, consta in absenta unui fundament spiritual la
primul si prezenta lui in cel de-al doilea. Intreaga opera a
Parintelui Staniloae este strabatuta de dorinta de a conferi
invataturii dogmatice a Bisericii un fundament spiritual, de a crea o
sinteza intre teologie si spiritualitate.
Iata ce ne spune ilustrul nostru teolog despre aceasta opera de
adevarata reconstructie teologica, in prefata tratatului sau de
teologie dogmatica: "Ne-am straduit in sinteza noastra dogmatica ca si
in studiile noastre sa descoperim semnificatia duhovniceasca a
invataturilor dogmatice, sa evidentiem adevarul lor in corespondenta
cu trebuintele adanci ale sufletului, care-si cauta mintuirea si
inainteaza pe drumul ei in comuniunea cat mai pozitiva cu semenii,
prin care ajunge la o anumita experienta a lui Dumnezeu, ca suprem
izvor al puterii de comuniune. Am parasit in felul acesta metoda
scolastica a tratarii dogmelor ca propozitii abstracte, de un interes
pur teoretic si in mare masura depasit, fara legatura cu viata adanca
duhovniceasca a sufletului. Daca o Teologie Dogmatica Ortodoxa
inseamna o interpretare a dogmelor - in sensul scoaterii la iveala a
adancului si nesfarsit de bogatului continut mantuitor, adica viu si
duhovnicesc, cuprins in scurtele lor formulari - noi credem ca o
autentica Teologie Dogmatica Ortodoxa e cea care se angajeaza pe acest
drum... Ne-am siliit sa intelegem invatatura Bisericii in spiritul
Parintilor, dar in acelasi timp sa o intelegem asa cum credem ca ar fi
inteles-o ei astazi. Caci ei n-ar fi facut abstracte de timpul nostru,
asa cum nu au facut de al lor". (11)
Dupa cum am aratat, Parintele Staniloae a alcatuit o intreaga opera
filocalica pe care a tradus-o in romaneste si a insotit-o cu ampre
comentarii extrem de edificatoare, prin care aprofundeaza gandirea
filocalica sub aspecte inedite. Ei bine, aceasta lucrare considerabila
nu constituie un domeniu de sine statator al gandirii sale, ci
constituie tocmai continutul spiritual, pe care dascalul nostru l-a
inserat in campul teologiei dogmatice. A dat nastere unei fericite
sinteze dintre spiritualitate si teologie, care I-a ingaduit sa
depaseasca dimensiunea pur teoretica a cunosterii lui Dumnezeu, a
cunoasterii la distanta, cum repeta adesea si sa puna la baza acestei
cunoasteri experienta intalnirii duhovnicesti a credinciosului cu
Dumnezeu, in vederea desavarsirii lui morale si spirituale.
Cunoasterea lui Dumnezeu nu are numai o simpla dimensiune intelectuala
sau gnostica, ci imbratiseaza omul in totalitatea fiintei lui psiho-
fizice, pentru a-l desavarsi in Hristos. Omul creat dupa chipul lui
Dumnezeu este menita sa se inalte spre asemanarea cu Creatorul sau.
Pentru a pune in evidenta impactul operei parintelui Staniloae asupra
gandirii teologiei si culturii vom cauta sa descoperim modul in care a
elaborat adevarate sinteze intre teologie si spiritualitate, la trei
niveluri diferite: la nivelul doctrinei trinitare, pentru a scoate in
evidenta ca Treimea ramane deschisa si coboara catre om si creatie,
apoi la nivelul creatiei insasi, pentru a sublinia ca cosmosul ramane
deschis si aspira catre Dumnezeu, si la nivelul hristologic, pentru a
scoate in evidenta legatura dinamica si personala a Mantuitorului cu
Biserica si creatia intreaga, in perspectiva eshatologica. Ne limitam
la aceste aspecte, atat din cauza timpului limitat pe care il avem la
dispozitie, dar mai cu seama fiindca aceste aspectele, cu toate ca
sunt extrem de importante si se afla la temelia grandioasei
reconstructii teologice intreprinse de parintele Staniloae, sunt
totusi mi putin cunoscute.
III
Dupa cum am vazut, motivul principal al reconstructiei trinitare
intreprinse de parintele Staniloae a fost cea de a depasi separatia
omului de Dumnezeu si pentru a sublinia ca Dumnezeu coboara catre om,
ca Dumnezeu al iubirii. Separarea omului de Dumnezeu este rezultatul
unei gandiri filosofice care a separat natura divina de caracterul ei
ipostatic sau personal si a pus accentul pe caracterul nemiscat si
neschimbabil al naturii divine, izoland Divinitatea in transcendent.
La baza acestei gandiri se afla convingerea ca in timp ce lumea se
misca, Dumnezeu trebuie sa ramana nemiscat. Parintele Staniloae pune
accentul pe legatura indisolubila dintre persoana si natura in
Dumnezeu si afirma cu Sfantul Maxim Marturisitorul ca Dumnezeu se
misca ramanad nemiscat. (12) Sau cum spune dinsul, Dumnezeu S-a
coborat la nivelul tempor fara sa paraseasca eternitatea Sa, fiindca
Dumnezeu este intreit personal.
Problema care se pune insa este cea de a descoperi adevaratul motiv
pentru care teologia crestina nu a reusit sa depaseasca separatia
dintre natura divina de persoana, in ea insasi, chiar la nivelul
Divinitatii, acolo unde nu exista imperfectiuni omenesti. Dar in
acelasi timp trebuie sa aratam si modul in care parintele Staniloae a
ajuns la sinteza indisolubila dintre natura si persoana divina. Daca
nu raspundem la aceasta intrebare, nu putem descoperi unul din
aspectele importante ale teologiei trinitare ale ilustrului nostru
dascal. Iata si calea prin care a reusit sa rezolve aceasta dilema, cu
grave consecinte pentru viata crestina: "Faptul ca vorbim de
Ipostasurile divine ca subiecte, spune dansul, nu inseamna ca reducem
natura divina la o realitate nesubiectiva. Persoana nu aduce
caracterul de subiect ca ceva nou in natura divina, caci persoana nu e
decat modul de subzistenta reala a naturii." (13) "E necesar sa vedem
fiinta divina simultan ca unitate - relatie, ca relatie in sanul
unitatii. Nici unitatea nu trebuie sfaramata in favoarea relatiei,
nici relatia anulata in favoarea unitatii" - (14).
Ne aflam in prezenta unor consideratii teologice decisive pentru
intelegerea raportului dintre natura si persoana la nivelul Sfintei
Treimi, fiindca parintele Staniloae pune degetul pe rana. Daca natura
divina ar fi redusa numai la unitate, fara sa fie si relatie, atunci
avem de-a face inevitabil cu o natura omogena, cu o natura pura, care
pierde legatura cu persoana si ramane inchisa in ea insasi. Acesta
inchidere a naturii in ea insasi, din cauza caracterului ei omogen,
conconstituie de altfel si motivul principal pentru care nu se poate
vorbi de energiile necreate divine. Dimpotriva, daca natura divina
este in acelasi timp unitate si relatie, daca are caracter onto-
relational, dincolo de orice considerente filosofice si metafizice,
care nu au ce cauta in Sanctuarul treimic al Dumnezeirii, atunci
natura dumnezeieasca presupune cu necesitate persoana, fiindca fiinta
nu este reala decat in ipostas. (15) Natura divina nu este omogena in
constitutia ei, ci relationala si tocmai aceasta relationalitate I-a
permis parintelui Staniloae sa inradacineze persoana in natura divina
si sa arate Treimea ca structura a iubirii supreme.
In virtutea acestei structuri personale, natura nu mai ramane inchisa
in ea insasi, ci devine mijloc de legatura interioara intre Persoanele
divine, dupa cuvantul Mantuitorului: "Eu sunt in Tatal si Tatal este
in Mine". Acest mod de existenta al persoanelor divine, care nu raman
Una langa Alta, ci se poarta reciproc, este infatisata de parintele
Staniloae ca intersubiectivitate divina si comentata pe larg. (16) Si
tot in virtutea acestei structuri trinitare, in care persoana deschide
natura spre comunicare, se poate vorbi si de o comunicare a lui
Dumnezeu cu omul, pentru ca acesta sa se impartaseasca din izvorul
vietii vesnice. Dar daca comunicarea dintre Persoanele divine la
nivelul vietii interioare a Sfintei Treimi se realizeaza prin
impartasirea lor de aceeasi viata a firii divine in relatie cu
oamenii, Dumnezeu se comunica prin energiile necreate. Tatal coboara
prin Fiul, in Duhul Sfant, catre om, pentru ca acesta sa se inalte la
comuniune de viata vesnica cu Dumnezeu in Treime, prin Biserica.
"Parintii rasariteni, spune dascalul nostru, au reusit sa sintetizeze
cele doua conceptii: neschimbabilitatea lui Dumnezeu, cu activitatea
Lui privitoare la fapturi...Dumnezeu cel in Sine, mai presus de timp,
se intilneste cu creaturile temporale prin energiile Sale". (17)
Marele merit al parintelui Staniloae consta in faptul de a fi
prezentat Sfanta Treime ca structura personala onto-relationala a
iubirii supreme, aratand ca dincolo de individualism si colectivism,
omul a fost creat pentru comuniune cu Dumnezeu, ca sa se impartaseasca
din energiile necreate ale eternitatii Sale.
Biblioteca Crestina
---+---
NI | KA
[continuare - 2/2]
http://www.crestinism-ortodox.ro/html/12/12a_impactul_operei_parintelui_staniloae.html
IMPACTUL OPEREI PARINTELUI STANILOAE ASUPRA TEOLOGIEI SI CULTURII
CONTEMPORANE
IV
A doua reconstructie teologica pe care o intreprinde ilustrul nostru
dascal, are in vederea deschiderea cosmosului creat fata de Ziditorul
lui. Din acest punct de vedere parintele Staniloae vorbeste fie de
ratiunile divine ale creatiei fie de nationalitatea ei plasticizata,
sau despre lucrurile create ca icoane ale ratiunii Logosului, ca tot
atatea expresii ale legaturii dintre Dumnezeu si creatie. (18) Din
nefericire insa, aceste expresii au fost intelese adesea mai mult
poetic decit real, fara sa se precizeze continutul lor natural si
supranatural, ca si cum lumea ar fi mai mult supranaturala decat
naturala, mai mult necreata decat creata. De la bun inceput trebuie
insa precizat cu Sfantul Maxim Marturisitorul ca Logosul creatiei are
doua aspecte, unul natural, altul supranatural. (19) Pentru a intelege
valoarea reconstructiei teologice a Parintelui Staniloae sub aspectul
natural al creatiei, vom spune potrivit gandirii teologice crunte
lumea functioneaza in virtutea unei ordini naturale mecaniciste,
bazate pe existenta lucrului in sine si pe relatia exterioara dintre
cauza si efect. Expresia acestui punct de vedere il aflam in
sustinerea teologica ca "Dumnezeu nu confera creaturilor numai
existenta lor, ci si demnitatea lor de a actiona prin ele insile, de a
fi cauze si principii unele pentru altele si de a coopera astfel la
implinirea scopului voit de Dumnezeu". (20) Faptul ca crezurile devin
cauze unele pentru altele, denota mentalitatea mecanicista a acestei
concepatii, care nu vrea sa stie de Duhul Sfant, iar faptul ca aceasta
ordine functioneaza prin ea insasi, fiindca Dumnezeu a conferit
lucrurilor demnitatea de a actiona prin ele insile, scoate in evidenta
caracterul autonom al creatiei in raport cu Dumnezeu. Lumea apare
astfel ca un fel de masina care functioneaza prin ea insasi, autonom
si independent de Creatorul ei.
Ei bine, parintele Staniloae nu a avut intentia de a nega existenta
acestei ordini naturale sau mecaniciste, ci de a o completa cu
dimensiunea ei spirituala creata. Iata ce ne spune dansul: "Teologia
ortodoxa a devenit asadar o teologie a lumii, reantorcandu-se prin
acest aspect la Traditia Parintilor rasariteni insisi, care aveau
viziunea cosmosului recapitulat in Dumnezeu. Din acest punct de vedere
probelma cea mai importanta pentru teologia ortodoxa de maine va fi
aceea de a reconcilia viziunea cosmica a Parintilor rasariteni cu o
viziune ce creste plecand de la rezultatele stiintelor naturii.
Teologia de maine trebuie sa fie deschisa spre intreaga realitate
istorica si cosmica, dar in acelasi timp trebuie sa fie si
duhovniceasca". (21) Magistrul nostru a transformat aceasta dorinta de
reconciliere intr-o realitate efectiva, punand la baza ordinii
naturale mecaniciste fundamentul ei spirirual concretizat in aceasta
rationalitate plasticizata, care constituie una dintre cele mai
importante si fericite expresii pe care le-a creat, in domeniul lumii
materiale.
Faptul ca aceasta "rationalitate plasticizata" apartine ordinii
naturale o spune insasi autorul ei atunci cind afirma ca "lumea
materiala este o tesatura a rationalitatii plasticizate sau
materializate cu caracter de obiect". (22) Prin acesta vrea sa se
arate ca materia dispune de o structura rationala care poate fi
modelata si de om asa cum a fost modelata de Dumnezeu. Parintele
Staniloae considera ca Dumnezeu a creat lumea cu tesatura ei rationala
in vederea omului, pentru ca acesta sa lucreze impreuna cu Dumnezeu la
Desavarsirea ei. Rationalitatea lumii cere rationalitate omului si se
completeaza cu aceasta. "Rationalitatea lumii isi descoperea un sens
prin faptul ca se completeaza cu rationatitatea subiectului uman, care
e constient si de o bogatie inepuizabila". "Rationalitatea lumii este
pentru om si culmineaza in om, fiindca nu omul este pentru
rationalitatea lumii. O persoana s-a gandit la persoana omului cand a
creat lumea". (23)
Pe de alta parte, cretia are si o temelie supranturala data in ideile
sau ratiunile divine care izvorasc din Logos ca dintr-un focar al lor,
potrivit cu planul vesnic al lui Dumnezeu de crearea lumii.. "Dumnezeu
a gandit ratiunile lucrurilor si apoi a creat lucrurile". Aceasta vrea
sa spuna ca lumea nu este o copie nereusita a Divinitatii, asa cum se
intimpla cu sistemele panteiste, care nu pot face deosebire
fundamentala intre Dumnezeu si lume, ci opera gandirii si lucrarii lui
Dumnezeu. Asa cum tabloul unui pictor provine din lucrarea lui
artistica creatoare, plina de fantezie si imaginatie, tot astfel lumea
este rezultatul gandirii creatoare a intelepciunii divine. Lumea a
fost creata de Dumnezeu si are sens nu mai in Dumnezeu. "Potrivit
credintei noastre, spune Parintele Staniloae, lumea se realizeaza in
relatia ei ontologica cu Dumnezeu, care e sensul ei suprem". (24)
"Dumnezeu a gandit ratiunile lucrurilor si le-a dat o imbracaminte
plastica... ca sa fie mijlocul Sau de dialog cu oamenii", (25) Oamenii
au astfel posibilitatea sa sporeasca nu numai din punct de vedere
tehnic, dar si spiritual. In concluzie, ratiunile divine si
rationalitatea plasticizata a constituie cele doua componente ale
strucrurii spirituale a lumii, natural si supranatural, care I-au
permis parintelui Staniloae sa depaseasca autonomia mecanicista a
lumii si sa deschida cosmosul catre Dumnezeu.
V
In al treilea rand, am dori sa ne referim la sinteza hristologica a
printelui Staniloae, cu implicatii eclesiologice si eshatologice
profunde. In centru teologiei ortodoxe ca si in centrul gandirii
marelui nostru dascal, se afla Perosana lui Iisus Hristos, Dumnezeu
adevarat si om adevarat, care intruneste in Sine trei calitati care se
completeaza intre ele. Mai intai este vorba de Hristos ca Logos divin,
prin care Tatal a zidit lumea prin puterea si lucrarea Duhului Sfant.
Poate ca nimeni altul nu a reusit sa puna in evidenta rolul Logosului
in crearea lumii, asa cum a facut-o, la vremea sa, Sfantul Atansie cel
Mare, pe care parintele Staniloae l-a tradus si comentat pe larg in
ultima parte a activitatii sale. Iata ce ne spune Sfantul Atanasie
despre rolul creator al Logosului: "Deci Insusi Cuvantul atotputernic
si atotdesavarsit sfant al Tatalui, salasluindu-se si intinzand
puterile Lui in toate si pretutindeni si luminandu-le pe toate cele
aratate si nevazute, le tine in Sine si le strange, nelasind nimic gol
de puterea Lui, ci dandu-le viata tuturor pazindu-le pe toate impreuna
si pe fiecare in parte: ...Precum un cantaret, combinand sunetele
joase cu cele inalte si pe cele din mijloc impreunandu-le prin arta
lui, alcatuieste o unica melodie, asa si Intelepciunea lui Dumnezeu,
purtand tot universul ca pe o lira si impreunand cele de pe pamant cu
cele din cer si unind intregurile cu partile si carmuindu-le pe toate
cu voia Sa, alcatuieste o singura lume si o unica randuiala frumoasa
si armonioasa a ei, El Insusi ramanand nemiscat, dar miscandu-le prin
crearea si oranduirea lor, dupa bunavoirea Tatalui". (26)
Comentand acest text, parintele Staniloae spune ca "pornind de la
ideea ca lumea este o unitate, pentru ca unul este Dumnezeu care a
creat-o si o carmuieste, Sfantul Atansie a progresat la ideea ca lumea
este un tot armonic, pentru ca Cel prin care s-a creat si se sustine
este Ratiunea suprema. Ca atare, Ea (Ratiunea) are o functie
armonizatoare. Lumea nu e una prin simplitate uniforma, ci unitatea ei
se conciliaza cu bogatia energiilor si formelor ei". (27)
Rationalitatea Logosului este rationalitate treimica in care unitatea
se conciliaza cu diversitatea formelor, pentru a alcatui o ordine
armonioasa. "Ordinea lumii este podoaba ei. Dumnezeu a impodobit
creatia, sau a facut-o un cosmos, o podoaba, o frumusete, intrucat a
intiparit in ea oranduiala. Esteticul apare astfel tot asa de strans
legat cu rationalul, ca si binele". (28) Importanta deosebita a
acestor consideratii consta in faptul ca lumea poarta in ea, prin
tesatura ei rationala, capacitatea de a fi transfigurata de puterea
energiilor necreate in Hristos.
A doua calitate a lui Hristos este cea de Logos Rascumparator. Pentru
a intelege acest rol trebuie spus mai intai ca omul a fost creat de
Dumnezeu pentru a constitui, prin structura sa psiho-fizica, inel de
legatura dintre creatie si Dumnezeu, ca sa transforme creatia in
Paradis, adica sa o faca sa participe la nemurirea lui Dumnezeu.
Datorita caderii lui in pacat, omul s-a inchis in el si s-a separat de
izvorul vietii vesnice, introducind coruptia in el insusi si in
creatie. Acesta este motivul pentru care Sfantul Apostol Pavel spune
ca creatia sufera si aspira sa fie eliberata de stricaciune pentru a
ajunge la marirea fiilor lui Dumnezeu. (Romani 8,20) Rostul intruparii
Fiului lui Dumnezeu a fost cel de restabili comuniunea intregii
creatii cu Dumnezeu, fiindca Hristos n-a venit sa mantuiasca o parte
din creatie, ci creatia in totalitatea ei. Acesta este motivul pentru
care parintele Staniloae afirma cu intreaga patristica ca mantuirea
adusa de Hristos are dimensiune cosmica, ca Hristos a indumnezeit
potential intreaga creatiei in El, prin opera Sa de rascumparare. (29)
Dar Hristos este si Cap al Bisericii, ca Trup al Sau. Una din
contributiile cele mai importante ale Parintelui Staniloae in domeniul
hristologiei, consta in reliefarea legaturii indisolubile dintre
persoana Mantuitorului si opera Sa de rascumparare. (30) Consecinta
directa a acestei legaturi consta in faptul ca prin actele Sale
mantuitoare, prin jertfa, inviere si inaltare la cer, Hristos a
transfigurat atit de profund firea Sa omeneasca, incat aceasta a
devenit izvor al harului Sfantului Duh, care s-a coborat peste Sfintii
Apostoli la Cincizecime, ca sa intemeieze Biserica si sa ridice actual
omul si creatia la comuniune de viata vesnica cu Creatorul lui.
Parintele Staniloae a subliniat in repetate randuri ca rolul lui
Hristos de Cap unic al decurge din faptul ca harul Duhului Sfant nu
vine in Biserica de undeva din afara trupului personal al lui Hristos,
ci prin trupul Sau slavit la dreapta Tatalui ceresc. Unul din
aspectele cele mai interesante ale operei teologice a Parintelui
Staniloae consta in legatura dintre Hristos si Duhul Sfint, astfel ca
Duhul Sfint coboara mereu in Biserica cu Hristos Insusi. (31)
Pentru ca Biserica sa poata corespunde acestei misiuni, ea dispune de
invatatura de credinta, primita de la Mantuitorul prin Sfintii
Apostoli, de Tainele randuite de Mantuitorul pentru impartasirea
harului sfintilor si de o organizare sinodala care structureaza
Biserica sub forma comuniunii. Aceasta structura a Bisericii este
consfintita de la Duhul Sfant care coboara in mod egal peste Sfintii
Apostoli la Cincizecime, pentru a scoate in evidenta ca Biserica
ramane, atat sub aspectul ei vizibil, cat si sub cel spiritual sau
invizibil, o comuniune. Parintele Staniloae spune ca nu exista
mantuirea in afara de Biserica, fiindca daca omul poate cadea singur
in pacat, nu se poate mantui decat in comuniunea de iubire a
Bisericii. Dumnezeu este iubire si nimeni nu se poate inalta la
Dumnezeu fara sa se integreze in comuniunea iubitoare a Bisericii.
Pentru marele nostru dascal, "Biserica e imanentul care are in ea
transcendentul, comunitatea treimica de persoane plina de o nesfarsita
iubire fata de lume"" (32) Prin Biserica, Hristos extinde comuniunea
treimica asupra lumii, sub trei aspecte diferite.
Mai intii la nivelul madularelor care alcatuiesc Biserica ca Trup al
lui Hristos. Sub acest aspect parintele Staniloae ne spune ca
Biserica, prin capul ei Hristos, se structureaza ca un tot armonios,
in care fiecare madular implineste lucrearea corespunzatoare". (33) in
cadrul unei comuniunii care poarta numele de sobornicitate. "Daca prin
insusirea unitatii se afirma simplu ca Biserica este una, prin
insusirea sobornicitatii se arata de ce natura este aceasta unitate.
Ea e unitatea realizata si mentinuta prin convergenta, comuniunea,
complimentaritatea unanima a membrilor ei, nu printr-o simpla
alaturare sau printr-o contopire a tuturor intr-un tot unifrom. Deci
sinodalitatea implica sensul Bisericii ca intreg organic-spiritual si
prin aceasta se apropie de intelesul adevarat al termenului catolic,
fara sa-l exprime direct. (34) La baza sobornicitatii se afla
principiul pnevamatologic enuntat de Sfantul Vasile cel Mare, pe care
il gasim intr-o alta forma il aflam si in fizica moderna, ca Duhul
Sfant este intreg in fiecare parte si este intreg pretudinteni".
Datorita acestui fapt, fiecare madular al Bisericii are, in acelasi
timp, atit o lucrare proprie, cat si o lucrare comuna, spre folosul
tuturor, prin lucrarea Duhului in Hristos. (35) Toate madularasele
care alcatuiesc Biserica ca Trup al lui Hristos sunt egale intre ele,
fiindca valoarea unitara a lucrului savarsit de ele in comun se
raspandeste ca un nimb peste toate madularele care iau parte la
indeplinirea lui". (36) Poate ca nimeni nu a pus in relief atat de
percutant semnificatia sobornicitatii, ca Sfantul Apostol Pavel, care
ne spune ca "daca sufera un madular sufera toate madularele".
Apoi, extinderea lui Hristos prin Biserica are in vedere nu numai pe
credinciosi ca atare, ci si grupurile sau popoarele din care fac ei
parte. Potrivit poruncii Mantuitorului date Sfintilor Apostoli, de a
propovadui Evanghelia la neamuri, dupa specificul lor etnic, Biserica
dobandeste configuratia unei comuniunii de Biserici locale sau
nationale, ca expresie a Bisericii universale. Universalul nu este dat
pe deasupra localului si nici nationalul deasupra universalului, ci
prin Duhul Sfant si Hristos, ca temelie ontologic-pnevmatica a
Biserici, universalul este dat prin diversitatea Bisericilor locale
sau nationale, pentru a le afirma identitatea lor si pentru a le tine
impreuna in comuniunea lor universala. Impletirea interioara dintre
universal si national, I-a permis Bisericii sa-si pastreze, in Hristos
si Duhul Sfant, unitatea ei sinodala sau conciliara, impotriva
vicisitudinilor pe care a trebuit sa le infrunte in decursul unei
istorii de doua ori milenara, si sa-si pastreze aceasta unitate chiar
si atunci cand a trebuit sa treaca de la organizarea ei imperiala,
dupa disparitia Imperiului Bizantin, la cea nationala, in Biserici
autocefale.
Organizare autocefala a Bisericii Ortodoxe a fost benefica fiindca I-a
permis sa se inradacineze in viata popoarelor lor si sa dea nastere la
culturi nationale care se completeaza si se imbogatesc reciproc. Papa
Ioan Paul al II-lea are cuvinte de apreciere fata de Bisericile
Ortodoxe care au fost capabile sa creeze culturi nationale, care au
valoare considerabila astazi cind se pune accentul pe identitatea
etnica a grupurilor sau popoarelor, fiindca contribuie la imbogatirea
reciproca a tuturor. (37) Suntem pentru globalizare si integrare
europeana, dar si una si alta trebuie sa manifeste respect pentru
specificul cultural si spiritual al fiecarui popor. "Nu numai fiecare
persoana, spune parintele Staniloae, dar si fiecare natiune are modul
sau propriu de a trai credinta crestina. Credinta crestina
influenteaza si contribuie la formarea unei spiritualitati anume a
fiecarei natiuni si spiritualitatea astfel afirmata, e reflectata de
modul in care o natiune intelege si traieste credinta crestina". (38).
Unul din aspectele importante ale culturii romanesti pe care il
subliniaza cu predilectie Parintele Staniloae consta in spiritul ei de
sinteza". Poporul roman, spune dascalul nostru, e un popor roman in
Europa Rasariteana, inconjurat de popoare cu care impartaseste
credinta ortodoxa, si de popoare ce poarta amprenta catolicismului si
a protestantismului. E un popor care a realizat o sinteza intre toate
acestea. Are in comun cu Occidentul latinitatea si Ortodoxia pe care o
impartaseste cu popoarele rasaritene. Impletirea acestor doua elemente
a transformat spiritualitatea romaneasca intr-o punte intre
spiritualitatile rasaritene si occidentale". (39) Aceasta sinteza,
continua Dansul, intre exactitatea organizata de catre occidentali si
simtul frumusetii indescriptibile a tainei in viata poporului roman,
se poate descoperi in originale creatii populare, fie ca e vorba de
icoane pe sticla, fie de covoare, sau cintece populare!". (40) In
acelasi chip se exprima si Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist
cand spune ca "simbioza dintre limba noastra de origine latina si
credinta ortodoxa, a constituit si constituie un factor foarte
important de legatura intre Apus si Rasarit". Iar Papa Ioan Paul al II-
lea declara, intr-o cuvantare publica, cu prilejul vizitei sale in
Romania, urmatoarele: Rominia, Tara punte intre Orient si Occident si
punct de rascruce intre Europa centrala si orientala, Dumnezeu sa te
ocroteasca si sa te binecuvinteze". (41)
Dar Hristos lucreaza prin Biserica nu numai asupra oamenilor, ci si
asupra cosmosului, fiindca intre Biserica si cosmos exista o dubla
legatura. Pe de o parte creatia este in Biserica, ca una ce a fost
zidita de Dumnezeu. Ea constituie parte integranta a ofrandei
euharistice prin care credinciosii isi exprima recunostinta lor fata
de Dumnezeu, fiindca creatia constituie un dar facut omului de catre
Creator. Acesta este sensul cuvintelor pronuntate de preot in timpul
sfintei liturghii: "Ale tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si
pentru toate". Pe de alta parte insa si Biserica este in creatie, ca
sa elibereze de sub povara stricaciunii provocate de om, ca sa ajunga
si ea la marirea fiilor lui Dumnezeu. Rolul Bisericii nu este de a
domina lumea sau de a o condamna fara drept de apel, ci de a o
transfigura, fiindca este menita sa devina cer nou si pamant nou la
sfarsitul veacurilor. "Omul nu se poate concepe in afara naturii
cosmice, spune veneratul nostru dascal. Prin coruperea, sterilizarea
si otravirea naturii, omul face imposibila existenta sa si a semenilor
sai. Astfel natura nu este numai conditia existentei omului singular,
ci si a solidaritatii umane. Natura apare intr-un mod clar ca mediul
prin care omul poate face bine sau rau semenilor sai, dezvoltandu-se
sau ruinandu-se el insusi din punct de vedere etic si spiritual ..
Imposibilitatea separarii persoanei umane de natura cosmica, face ca
mintuirea si desavirsirea persoanei sa se proiecteze asupra intregii
naturi. Natura intreaga este destinata slavei de care se vor impartasi
oamenii in Imparatia cerurilor si inca de pe acum ea se resimte de
linistea si de lumina ce iradiaza din omul sfant". (42). Aceasta
legatura dintre Biserica si cosmos in Hristos, prin Duhul cel Sfant,
se descopera, in mod plastic, in pictura interioara si exterioara a
bisericilor din Nordul Moldovei, care vrea sa arate ca nu numai omul
dar si cosmosul sunt chemate sa faca parte din Imparatia vesnica a lui
Dumnezeu. Este adevarat insa, ca numai prin efortul comun al tuturor
Bisericilor si al oamenilor de buna credinta se poate duce la capat o
misiune atat de importanta, pentru prezervarea vietii omului pe
pamant, intr-o vreme in care poluarea a atins dimensiuni planetare,
dar si pentru faptul ca natura nu este menita sa fie pangarita, ci
purificata si sfintita.
VI
Acum cand ne apropiem de sfarsitul expuneri noastre, trebuie sa vedem
impactul pe care grandioasa reconstructie teologica, intreprinse de
parintele Staniloae, il poate avea asupra teologiei si culturii.
Convingerea noastra este ca acest impact va fi considerabil pentru
doua motive principale. Mai intai, pentru ca aceasta reconstructie
spirituala a teologiei crestine, care se intemeiaza pe Revelatia
divina, a scos in relief un lucru extrem de important pentru ecumenism
si pentru unitatea crestina, anume ca structura autentica a Biserici
nu poate fi decat o structura capabila sa corespunda atat Sfintei
Treimi ca structura a iubirii supreme, dar si structurii rationale si
armonioase a creatiei, la care se referea Sfantul Atanasie cel Mare.
Cu alte cuvinte, structura Bisericii, interpretata in lumina acestor
doua perspective, nu poate fi decat o structura de comuniune
conciliara si sinodala. Orice alta structura nu face decat sa inchida
Biserica fata de Treime si fata de creatie si sa transforme intr-un
obstacol pe calea unitatii crestine si la ignorarea identitatii
specifice fiecarei natiuni sau popor. Numai printr-o structura de
eclesiala de comuniune, care imbratiseaza deopotriva aspectul vazut si
nevazut al Bisericii, Hristos coboara prin Duhul Sfant in Biserica, ca
sa inalte omul si creatia, in varietatea formelor ei de viata si
existenta, la comuniune de viata vesnica cu Dumnezeu - Tatal. Pana
acum s-a vorbit mai mult de o conformitate a structurii eclesiale cu
structura Sfintei Treimi, insa parintele Staniloae ne atrage atentia
asupra legaturii dintre Biserica si cosmos, fiindca cosmosul dispune
de o structura rationala sau de o ordine interioara din care izvoraste
varietatea fiintelor si lucrurilor, a omului si popoarelor din
cuprinsul creatiei. "Ratiunile lucrurilor ne descopera sensul
comuniunii noastre cu Dumnezeu, spune parintele Staniloae, fiindca in
creatie exista "reflexe ale Treimii". Prin reconstructia sa teologica
parintele Staniloae a voit sa arate ca Treimea si cosmosul raman
deschise una fata de alta, pentru ca Biserica sa se poata inradacina
in realitatea treimica si cea cosmica, ca sa restaureze prin Hristos
Insusi, temelia ei, comuniunea intregii creatii cu Dumnezeu si sa
paseasca astfel catre cerul si pamantul nou de la finele veacurilor,
in toata varietatea formelor ei voite de Creator, fie ca e vorba de
om, de popoare, sau de mediul natural. Am putea spune ca Sfanta Treime
si cosmosul devin in Hristos, ca Pantocrator, premiza sine qua non a
ecumenismului din mileniu viitor, fiindca va obliga mereu mai multe
Biserici sa iasa la largul Treimi iubitore si a cosmosului infinit, in
vederea unitatii crestine; ea va fi premiza pentru pastrarea
identitatii spirituale si culturale a popoarelor, intr-o lume
preocupata de procesul globalizarii, dar va fi si premiza pentru
preocuparile de ordin ecologic, menite sa contribuie la protejarea
mediului natural.
Dar impactul reconstructiei teologice a parintelui Staniloae asupra
teologiei si asupra culturii se va impune si va fi cu atat mai mare cu
cat progresul fizicii fundamentale contemporane a descoperit ca la
temeilia macrocosmosului vazut se afla un microcosmos nevazut, unde nu
exista nici o particula elementara care sa existe prin ea insasi, ci
toate se afla in corelatie reciproca. Dupa cuvantul unui fizician
cunoscut, Fritjof Capra, "evenimentele individuale (din lumea
subatomica) nu au totdeauna o cauza bine definita, fiindca producerea
lor este determinata de dinamica intregului sistem atomic. In timp ce
in fizica clasica proprietatile si comportarea partilor le determina
pe cele ale intregului (fiindca se pornea de la existenta lucrului in
sine), in fizica cuantica lucrurile se schimba, fiindca intregul
determina partea si influenta conexiunilor globale devine din ce in ce
mai importanta si separarea partii de intreg devine tot mai dificila".
(43) Sub impactul unor astfel de constatari surprinzatoare, multi
dintre cei mai cunoscuti fizicieni ai lumii contemporane au inceput sa
devina metafizicienii, si sa declare ca "o ordine implicita foarte
profunda si inivizbila, lucreaza dedesutul dezordinei explicite care
se manifesta cu atata generozitate. La originea creatiei nu exista
evenimente intamplatoare, nu exista hazard, ci o ordine cu mult
superioara tuturor celor pe care putem sa le imaginam, - ordinea
suprema care regleaza constantele fizice, conditiile initiale,
comportamentul atomilor si viata stelelor. Puternica, libera,
existenta in infinit, taina implicita, invizibila, sensibila, ordinea
se afla acolo, eterna si necesara in spatele fenomenelor foarte sus
deasupra universului, dar prezenta in fiecare particula". (44).
De la o lume mecanicista, inchisa in ea insasi, se ajunge astfel la
lumea deschisa catre Dumnezeu, care ne aminteste de corelatia si
armonia creatiei in Logosul divin, la care refera parintele Staniloae,
in comentariul sau asupra cosmologiei atansiene. Impactul considerabil
al reconstructiei teologice a parintelui Staniloae are toate sansele
sa se impuna progresiv teologiei si culturii contemporane, fiindca se
sprijina atit pe adevarul suprem al Revelatiei divine, dar si pe
gandirea unora dintre cei mai ilustri fizicienilor ai lumii actuale.
Iar rezultatul lor conjugat va avea drept scop depasirea autonomiei in
care a fost inchisa ordinea naturala, din cauza unei conceptii
mecaniciste, si deschiderea ei catre transcendent, pentru a face
posibila coborarea lui Dumnezeu catre oameni, in vederea renasterii
lor spirituale si morale. Se implineste astfel aspiratia profunda care
se afla la baza programului teologic al veneratului nostru dascal,
care dobandeste conotatia unui testament spiritual: "Problema cea mai
importanta pentru teologia ortodoxa de maine, spunea dinsul, va fi
aceea de a reconcilia viziunea cosmica a Parintilor cu viziunea
cosmica a Parintilor, cu o viziune ce creste plecind de la rezultatele
stiintelor naturale si exacte. Teologia de maine trebuie sa fie
deschisa spre intreaga realitate istorica si cosmica, dar in acelasi
timp trebuie sa fie duhovniceasca", adica deschisa catre transcendent.
(45) Desigur, pentru a deveni o realitate, reconstructia teologica
intreprinsa de veneratul nostru dascal trebuie cunoscuta si difuzata
in cercuri cat mai largi, dupa cum trebuie cunoscute si rezultatele
fizicii contemporane, prin intermediul unor conferinte, studii sau
simpozioane ca cel de fata. Acest simpozion a fost organizat prin
grija Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, are in vedere acest
scop extrem de important pentru teologia si cultura contemporana, dar
el este totodata si expresia pretuirii si cinstirii noastre fata de
cel ce va ramane pentru totdeauna, prin reconstructia sa teologica
grandioasa, cel mai mare teolog al vremii noastre : Parintele Dumitru
Staniloae.
Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu,
referat sustinut la simpozionul "Parintele Dumitru Staniloae",
octombrie 2000, pag. 1-6.
NOTE BIBLIOGRAFICE
1. F. Strazzari - I. Prezzi, Una teologia filocalica. Intervista a
padre Dumitru Staniloae, Il Regno-attaulita 34 (1989), p. 107.
2. Ibidem, p. 108.
3. Macoiej Bielawski, Parintele Dumitru Staniloae. O viziune
filocalica despre lume. Deisis, Sibiu, 1998, p. 39.
4. Ibidem, p. 39.
5. Ibidem, p. 43.
6. Ibidem, p. 45.
7. Ibidem, p. 47.
8. Ibidem, p. 59.
9. Ibidem, p. 68.
10. Ibidem, p. 41.
11. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, IBMO
Bucuresti, 1996, vol. I, p. 7.
12. Sfantul Maxim Marturisitorul, Ambigua, PSB, Bucuresti, 1986, p.
87.
13. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 203.
14. Ibidem, p. 205.
15. Ibidem, p. 205.
16. Ibidem, p. 207.
17. D. Staniloae, Theology and the Chruch, New-York, 1980, p. 173.
18. Idem, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Bucuresti 1996, vol. I, p. 251.
19. Sfintul Maxim Marturisitorul, Pater, PG 90, 901 D, CCSG 23, p.
65.678 -66.679.
20. Cathechismn de l Eglise Catholique, Mame-Plon, Paris, 1992, p. 74
(306).
21. D. Staniloae, Teology and the Church, New-York, 1980, p. 224.
22. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa,
Bucuresti, p. 251.
23. Ibidem, vol. I, p. 241.
24. Ibidem, vol. I, p. 240.
25. Ibidem, vol. I, p. 242.
26. Sfantul Atansie cel Mare, Cuvant impotriva elinilor, PSB,
Bucuresti, 1987, p. 79.
27. Ibidem, p. 80. Nota 99.
28. Ibidem, p. 76, nota 92.
29. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol.
I, p. 31.
30. Ibidem, vol. II, p. 108.
31. Ibidem, vol. II, p. 209.
32. Ibidem, vol. II, p. 208.
33. Ibidem, vol. II, p. 211.
34. Ibidem, vol. II, 283.
35. Ibidem, vol. II, p. 288.
36. Ibidem vol. II, p. 275.
37. Orientale lumen, II Regno 5, 1995, p. 267.
38. D. Staniloae, The Romenian Spirituality - A Syntesis between East
and West. ROC 17, 1987, P. 92.
39. Ibidem, p. 92.
40. Ibidem, p. 40 41.
41. S.S. - Papa Ioan Paul al II-lea, Cuvantare publica rostita ce
prilejul vizitei in Romania, Bucuresti, mai 1999.
42. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa,
Bucuresti, 1996, vol. I, p. 223.
43. Fritjof Capra, Taofizica. O paralela intre fizica moderna si
mistica orientala. Tehnica, Bucuresti, 1999, p. 234.
44. Jean Guitton, Dumnezeu si stiinta, Harisma, Bucuresti. 1992, p.
41.
45. D. Staniloae, Theology and the Church, op. cit., p. 224.