[scrierile] Duminica Sf. Parinti de la Sinodul IV Ecumenic
Teofil
---+---
NI | KA
http://www.credo.ro/Duminica-5-Rusalii.php
Duminica a 5-a dupa Rusalii
- a Sf. Parinti de la Sinodul IV Ecumenic -
Ev. Matei 8, 28-34; 9, 1
Si trecând El dincolo, în tinutul Gadarenilor, L-au întâmpinat
doi demonizati, care ieseau din morminte, foarte cumpliti, încât
nimeni nu putea sa treaca pe calea aceea. Si iata, au început sa
strige si sa zica: Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai
venit aici mai înainte de vreme ca sa ne chinuiesti? Departe de ei
era o turma mare de porci, pascând. Iar demonii Îl rugau, zicând:
Daca ne scoti afara, trimite-ne în turma de porci. Si El le-a zis:
Duceti-va. Iar ei, iesind, s-au dus în turma de porci. Si iata,
toata turma s-a aruncat de pe tarm în mare si a pierit în apa.
Iar pazitorii au fugit si, ducându-se în cetate, au spus toate cele
întâmplate cu demonizatii. Si iata toata cetatea a iesit în
întâmpinarea lui Iisus si, vazându-L, L-au rugat sa treaca din
hotarele lor. Intrând în corabie, Iisus a trecut si a venit în
cetatea Sa.
Teofil
---+---
NI | KA
http://www.voscreasna.com/136/despre-egalitatea-tatalui-si-a-fiului-sfantul-ioan-gura-de-aur/
Despre egalitatea Tatalui si a Fiului - Sfantul Ioan Gura de Aur
[ Talcuiri , Despre Hristos , Predici ]
OMILIA 81
"Aratat-am numele Tau oamenilor pe Care Mi i-ai dat din lume. Ai Tai
erau si Mie Mi i-ai dat si cuvintul Tau au pazit" (Cap. 17 Vers.6 -
Vers. 13).
1.Noile cuvinte de ingaduinta care nu dovedesc nimic, decit numai
unirea Tatalui cu Fiul. Alt text care arata egalitatea Tatalui si a
Fiului.
2.Iisus Hristos, acomodandu-se cu slabiciunea ucenicilor sai, ii
recomanda Tatalui Sau ca si cum n-ar putea sa-i apere El Insusi.
3.A nu fi fiu in intelepciune; sa urmam indemnul apostolului, nu numai
pentru a dobindi intelepciunea, ci si pentru a-si orindui bine viata
sa. Nu sint ascultate cuvintele ceresti; cei mai multi oameni alearga
ca niste copii dupa lucruri pamintesti, si se poarta ca si copiii. Care
sint adevaratele bogatii. Indemn la milostenie; milostenia este un
medicament tare ce se poate aplica la orice fel de rana. Lauda si
roadele milosteniei.
1.Fiul lui Dumnezeu este numit "inger de Mare Sfat" (Is. 9,6): si
din cauza invataturii pe care a invatat-o, si mai ales pentru ca El L-a
facut pe Tatal cunoscut oamenilor; aceasta o spune acum: "Aratat-am
numele Tau oamenilor" (6). Zicind ca a savirsit lucrul arata ca el
este acest lucru. Aceasta nu fiindca numele lui Dumnezeu n-ar fi fost
cunoscut; Iisus zice: "Te-ai jurat pe numele adevaratului Dumnezeu"
(Is. 25,16).
Dar cum am spus eu o mai repet inca, numele lui Dumnezeu le era
cunoscut evreilor, si nu la toate popoarele. Ori, Mintuitorul vorbeste
acum despre neamuri, si arata ca ele nu-l cunosc numai ca Dumnczeu, ci
si ca Tatal: stiind ca El este creatorul, si stiind ca El are un Fiu,
acesta nu este acelasi lucru.
Iisus Hristos a facut cunoscut numele Tatalui Sau, si prin cuvintele
sale si prin faptele sale.
"Pe care Mi i-ai dat din lume". Cum Mintuitorul a zis mai inainte:
"Nimeni nu poate veni la Mine, daca nu i s-a dat, si daca nu-l va
atrage Tatal Meu" la fel zice aici: "Pe care Mi i-ai dat".
Ori El a zis ca El este calea, de unde aparea clar ca prin aceste
cuvinte, vrea sa arate doua lucruri: unul ca El nu este contrar Tatalui
Sau, celalalt ca este vointa Tatalui ca ei sa creada in Fiul Lui.
"Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat". Prin aceia Iisus Hristos vrea sa
ne invete ca El este iubit mult de Tatal Sau: caci cum ca El n-avea
nevoie sa-i dea Tatal Sau, aceia este vizibil, si fiindca El i-a creat,
si fiindca El este cel ce are grija de ei in continuare prin providenta
divina.
Cum i-au fost ei dati Lui? Dar, cum am mai spus, aceia arata unitatea
sa cu Tatal Sau.
Caci daca acest dar pe care i l-a facut Tatal Fiului Sau, voim sa-l
luam in sens literar si intr-un fel omenesc, se va afla ca ceia ce a
dat Tatal Lui nu-i mai apartine. Caci daca, atunci cind Tatal ii avea,
Fiul nu-i avea, este evident ca dandu-i Fiului Sau, el s-a lipsit de
proprietatea sa si urmeaza un lucru si mai absurd: este ca, atunci cind
ii aparatineau ei Tatalui, ei erau nedesavirsiti, si ca atunci cind au
cazut ei in miinile Fiului au devenit desavirsiti. Dar voi simtiti ce
ridicola este aceasta vorbire.
Ce vrea sa zica deci Iisus Hristos prin aceste cuvinte? El vrea sa
arate ca este vointa Tatalui ca ei sa creada in Fiul.
"Si cuvintul Tau au pazit. Acum au cunoscut ca toate cite Mi-ai dat
sunt de la Tine" (7). Cum au pazit ei cuvintul Tau? Crezind in Mine,
si nu evreilor. "Cel care primeste marturia Lui a intarit ca Dumnezeu
adevarat este" (Ioan 3,33). Unii intorc si explica asa acest pasaj:
eu stiu acum ca tot ce mi-ai dat vine de la tine; dar aceasta
explicatie este contrara adevarului. Cum ar fi putut sa nu stie Fiul
ceia ce venea de la Tatal Sau? Aceste cuvinte ii privesc pe ucenici.
Imediat ce am zis Eu aceste cuvinte, zice Mintuitorul, ucenicii mei au
invatat ca tot ce mi-ai dat Tu vine de la Tine.
Eu n-am nimic care sa fie in acelasi timp si al tau, eu n-am nimic
propriu si particular. Caci a zice cum ca are ceva lucru propriu si
particular, aceia arata o posesiune deosebita.
Ucenicii mei au invatat ca invatatura mea si indemnurile mele vin de la
tine. Si unde au invatat ei? Din cuvintele mele: iata cum i-am invatat
eu, si nu numai ca i-am invatat aceia, ci si ca eu am iesit de la tine.
In sfirsit, de aceia s-a atasat mai mult Mintuitorul in Evanghelia sa.
"Eu pentru acestia Ma rog" (9). Ce spui tu, Doamne? Tu-l inveti pe
Tatal tau ca si cum el n-ar sti ceva lucru? Tu-i vorbesti ca si unui om
care nu stie nimic ?
Ce inseamna aceasta deosebire pe care o pui acolo?
Nu vedeti fratilor, ca Mantuitorul nu se roaga decit pentru a le arata
ucenicilor Sai iubirea pe care o are pentru ei?
Caci cela ce nu numai ca face ce poate, ci care-l chiama si pe altul sa
faca la fel, da in aceia o marturie de o iubire mai mare.
Ce inseamna deci acest cuvant: ,,Pentru acestia Ma rog"?
Eu Ma rog, zice El, nu pentru toata lumea, ci pentru cei pe care mi
i-ai dat.
Iisus Hristos se foloseste adesea de acesti termeni: "Pe care Mi i-ai
dat", pentru a-i invata pe ucenicii sai ca aceia este vointa Tatalui.
Apoi cum a zis adesea: "Ai Tai si Mie Mi i-ai dat": pentru a
inlatura impresia rea pe care ar fi putut-o face aceia asupra
sufletului lor, si sa-i impiedice sa creada ca Imparatia sa peste ei
este cu totul noua, si ca ei veneau numai din aceia ca i-au fost dati,
sa ascultam ce zice el: "Si toate ale Mele sunt ale Tale, si ale Tale
sunt ale Mele si M-am preaslavit intru ei" (10).
In aceste cuvinte nu vedeti fratii mei, egalitatea care este intre
Tatal si Fiul?
Caci, de teama ca auzind aceste cuvinte "Mi i-ai dat", voi sa nu
credeti ca cei ce au fost dati erau despartiti de Tatal si nu mai erau
sub stapinirea lui; sau ca mai inainte ei nu erau sub stapinirea Fiului
si nu-i apartineau lui de loc, el a inlaturat aceste doua banuieli
deodata prin ceia ce a zis, ca si cum el ar fi vorbit asa: Cind ma
auziti zicind Tatalui meu: "Pe care Mi i-ai dat" sa nu credeti
pentru aceia ca pe cei pe care mi i-a dat ar fi despartiti de Tatal meu
si nu ar fi mai fi dependenti de el; ceia ce este al meu este al lui;
si la fel cind ma auziti spunind: "Ai Tai erau" sa nu credeti ca ei
ar fi fost separati de mine si ale Tale sint ale Mele".
Deci aceste cuvinte: "Pe care Mi i-ai dat" nu sint spuse in acest
fel decit din ingaduinja, pentru ca tot Ceia ce este al Tatalui este si
al Fiului, si tot ceia ce este al Fiului este si al Tatalui. Dar aceia
nu se poate zice despre Fiul pe atita ca om, ci numai despre Fiul ca o
existenta mai mare " despre Fiul lui Dumnezeu"; caci nimeni nu
ignora ca ceia ce este mai putin mare apartine la ceia ce este mai
usor; dar invers nu este adevarat.
Ori, aici este o rasturnare: "Ceia ce este al Tatalui este si al
Fiului, ceia ce este al Fiului este si al Tatalui", si chiar aceasta
rasturnare arata egalitatea "Tatalui cu Fiul". Iisus Hristos,
vorbind despre cunoasterea Tatalui si a Fiului, ne-a aratat inca
altadata acest adevar prin aceste cuvinte: "Toate cite are Tatal ale
Mele sint" (Ioan 16,15).
In sfirsit aceste cuvinte: "Pe care Mi i-ai dat", si celelalte
asemanatoare arata ca Iisus n-a primit ceia ce i-a dat Tatal sau ca un
lucru strain, ci ca un bun care-i era lui propriu" si care-i
apartinea in mod egal".
El arata apoi motivul si dovedeste, zicind: "Si M-am preaslavit intru
ei", adica, eu am putere asupra lor, si ei ma vor slavi atunci cind
vor crede in mine si in tine, si ne vor slavi la fel.
Caci daca Fiul nu este slavit in mod egal in ei, ceia ce este al
Tatalui nu mai este al Fiului. Nimeni nu este slavit in cei asupra
carora n-are putere.
2. Dar cum este slavit in mod egal? El este, fiindca toti mor pentru
el, precuni si pentru Tatal, si toti il predica la fel cu Tatal, si
fiindca zicind ca totul se face in numele Tatalui, ei zic la fel ca
totul se face si in numele Fiului. "Si Eu nu mai sint in lume, iar ei
sint in lume si Eu vin la Tine?" (11). Adica, cu toate ca nu ma mai
vad in trupul meu, ei totusi ma vor preaslavi eu voi fi preaslavit in
ei. Pentru ce repeta el adesea: Eu nu mai sint in lume, eu ti-i
incredintez; si cind eram in lume eu ii pazeam? Daca se iau aceste
cuvinte dupa litera, vor urma multe absurditati. Cum nu mai este el in
lume, si atunci cind iese din ea, ii incredinteaza altuia? Acestea sint
acolo cuvintele unui simplu om care se va desparti de ai sai pentru
totdeauna.
Nu vedeti ca Mintuitorul vorbeste intr-un fel omenesc, si pentru a se
acomoda la intelesul si la puterea celor care credeau ca prezenta Lui,
lor le era necesara, pcntru a fi apoi in siguranta?
Iata pentru ce zice el: "Cind eram cu ei in lume, Eu ii pazeam". Si
cu toate acestea el adauga: "Si Eu vin la Tine" (Ioan 14,28): "Eu
sint cu voi pina la sfirsitul veacurilor" (Mt. 28,20).
Cum vorbeste El deci ca si cum ar trebui sa plece? Asa cum am spus-o,
Mantuitorul vorbeste asa pentru a se potrivi gindului ucenicilor lui,
si ca ei sa se usureze si sa aiba curaj in el auzind spunindu-se aceste
lucruri, si incredintindu-i Tatalui sau.
Ei nu s-au supus la toate cuvintele acestea de mingiiere pe care le-au
auzit, Mantuitorul ii recomanda in sfirsit Tatalui sau, si arata asa
iubirea pe care o are pentru ei; este ca si cum ar zice: Parintele Meu,
pentru ca tu ma chemi la tine, pune-i in siguranta pe acestia, caci eu
ma intorc la tine.
Ce spui tu, Doamne? Nu mai poti sa-i pazesti tu? Eu pot. Pentru ce
vorbesti atunci asa? Ca sa fie deplina bucuria Mea in ei, aceasta ca
fiind inca destul de slabi si de nedesavirsiti, ei sa nu se mai tulbure
cu toate acestea.
Mantuitorul face sa se vada prin aceste cuvinte ca El n-a vorbit decit
pentru a-i mingiia, a-i pune in, odihna si pentru a-i bucura: altfel,
el va parea ca se contrazice.
"Eu nu mai sint in lume, iar ei sint in lume" (11). Acela era
gandul lor si dumnezeiescul Mantuitor are bunatatea sa se acomodoze la
slabiciunea lor.
Daca ar fi zis: Eu ii pazesc eu insumi, ei nu l-ar fi crezut; pentru
aceasta zice el: "Parinte Sfinte, pazeste-i in numele Tau" (11)
adica, prin grija ta. "Cind eram cu ei in lume, Eu ii pazeam in
numele Tau" (12).
Iisus Hristos vorbeste inca precum un om si ca un profet. Si la fel el
nu parea ca face ceva lucru in numele lui Dumnezeu. El zice: "Pe cei
pe care Mi i-ai dat; si i-am pazit si n-a pierit nici unul dintre ei,
decit fiul pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura" (12).
Si altadata: "Dintre cei pe care Mi i-ai dat n-am pierdut pe
niciunul" (Ioan 18,9). Dar totodata, nu numai fiul pierzarii s-a
pierdut ci si multi altii dupa aceia; cum zice deci: "N-am pierdut pe
nici unul?" Pe atita pe cit puteam, eu nu-i voi lasa sa se piarda; si
aceasta o zice el mult mai clar in alta parte: "Nu-l voi scoate
afara" (Ioan 6,38). Nu se va pierde din gresala mea, nu se va pierde
pentru ca a fost respins si parasit. Caci daca ei se retrag in mod
voit, eu nu-i voi atrage cu forta.
"Iar acum vin la Tine" (13). Nu vedeti ca Iisus Hristos tempereaza
vorbirea sa intr-un fel omenesc? Pentru aceasta, daca vrea sa se
foloseasca de cuvinte pentru a micsora maretia Fiului, se va micsora la
fel cea a Tatalui.
Caci voi trebuie sa vedeti de la inceput ca Mintuitorul a vorbit pe
atita pentru a invata si a institui, pe atita ca sa dea un sfat; el
invata, instruieste prin aceste cuvinte: "Nu pentru lume Ma rog";
el sfatuieste prin acestea: "Si i-am pazit si n-a pierit nici unul
din ei"; si: "Ai Tai erau si Mie Mi i-ai dat" si iarasi: "Cind
eram cu ei in lume Eu ii pazeam".
Dar se rezolva toate dificultatile acestea spunindu-se ca Mintuitorul
vorbeste asa, pentru a se potrivi cu slabiciunea ascultatorilor sai.
Dupa aceia, cind zice, "Si n-a pierit nici unul dintre ei, decit fiul
pierzarii, ca sa se implineasca Scriptura".
Care Scriptura? Aceia care a prezis multe lucruri despre el. Dar cu
toate acestea Iuda, nu s-a pierdut ca sa se implineasca Scriptura. Noi
am explicat aceia cu mult mai sus: Noi am spus ca este un obicei al
Scripturii de a vorbi asa, ca sa se foloseasca de expresii care se par
ca arata cauza, atunci cind ele arata numai o parere.
Ori, pentru a injelege bine Scriptura, trebuie sa fim atcnti la totul,
sa cercetam cu cxactitate toate lucrurilc, si caracterul persoanei care
vorbeste, si subiectul, planul si felul de a vorbi al Scripturii, fara
de care se cade in mari greseli". "Fratilor nu fiti copii in ceia
ce priveste intelepciunea" (I Cor. 14,20).
3.Trebuie sa-l urmam acest sfat al apostolului, nu pentru a dobindi
intelegerea Scripturilor, ci pentru a ne rindui bine viata.
Copiii mici nu sint curiosi pentru lucrurile mari, ci ei admira ceia ce
nu este de nici un pret. Ei privesc cu un ochi , avid si plin de
bucurie un car, caii, un cos din pamint, de argila. Dar daca vine sa
treaca imparatui intr-un car de aur, la care sint cai albi, si pompos
impodobiti, ei nici macar nu-l privesc. Ei imbraca si pregatesc frumos
papusile; dar daca vine in fata lor o persoana frumoasa, ei nu stiu s-o
admire; si fac la fel cu privire la multe alte lucruri.
Multi oameni nu sint mai intelepti decit acesti copii: vorbiti-le
despre lucrurile ceresti, ei nu va vor asculta; prezentati-le obiecte
din pamint si din tina, ei le privesc curios si cu pofta, ca si copiii;
ei admira bogatiile pamintesti si se leaga de ele; ei fac mare caz de
slava si de placerile acestei vieti.
Dar acestea sint adevarate jucarii, adevarate copilarii: pe cind
lucrurile ceresti ne procura adevarata viata, slava si odihna. Si inca,
precum pling copiii, atunci cind li se iau papusile si jucariile, caci
ei nu sint in stare sa doreasca bunurile adevarate si reale; asa se
poarta si multi dintre cei ce se cred oameni. Iata pentru ce zice
apostolul: "Nu fiti copii cu intelepciunea".
Voi iubiti bogatiile imi veti zice mie, dar nu le iubiti pe cele
adevarate si care ramin, ci pe niste jucarii de ale copiilor?
Astfel, daca vedeti pe cineva ca ia o moneda de plumb, si se
straduieste sa o cistige va ginditi ca este un om foarte sarac? Si voi
care adunaji lucruri mai rele chiar, va puneti in randul bogatilor.
Aceia oare nu razvrateste mintea?
Adevaratul bogat, este omul care dispretuieste toate lucrurile
prezente.
Nimeni in sfirsit, nimeni nu se va indemna sa rida si sa-si bata joe de
aceste lucruri rele si invechite, de aur, si de tot ce n-are decit un
pret mic si zadarnic, daca el nu este cuprins de iubirea pentru ceia ce
este mai mare si mai inalt; precum nu se va dispretui moneda de plumb,
daca nu ai moneda de aur.
Voi deci, atunci cind vedeti un om trecand, fara sa-l priviti, inaintea
tuturor acestor lucruri de aici de jos, credeti ca aceasta dispretuire
ii vine din aceia ca are ochii ridicati la cer la lumea superioara.
La fel, daca muncitorul jertfeste putin din graul lui, aceasta n-o face
decit in nadejdea unui seceris mai bogat si mai abundent. Daca jertfim
la fel ceia ce avem, chiar atunci cand nadejdea rodului este nesigura,
trebuie cu atit mai mult sa facem la fel, atunci cind cistigul este
sigur.
Pentru aceasta va rog si va indemn, fratii mei, sa nu ne facem rau noua
insine, si sa nu ne lipsim, pentru putin pamint si putina tarina, de
comorile cerului, aducind la liman un vas incarcat cu paie si cu
uscaturi.
Hula si dispret pentru care ne vor numi: nebuni, nestapiniti, noi
totusi nu vom inceta pentru aceia sa va facem atenti, si de a va
predica chiar aceleasi adevaruri, nici de a va repeta la toti acest
cuvint al proorocului: "Rascumparati pacatele voastre prin
milostenii, si nedreptatile voastre prin fapte de mila spre cei saraci,
si le legati la gatul vostru" (Dan. 4,24).
Nu faceti azi milostenie ca apoi maine sa nu mai faceti: trupul are
nevoie in toate zilele de hrana, si sufletul la fel; sau mai sigur are
nevoie sufletul de mai multa, si daca nu face fapte de milostenie, daca
nu da, el devine si mai neputincios si mai urat.
Si nu-l neglijam in necazurile si in relelc lui: in toate zilele
lacomia, mania, parerea de sine, calomniile, razbunarea, invidia, ii
fac mari rani sufletului; trebuie deci sa-i aplicam vindecari; si
milostenia este un medicament mare care se poate aplica la toate
felurile de rani.
"Dati milostenie, zice Iisus Hristos, si toate lucrurile va vor fi
curate".
Dati milostenie din bunurile voastre, si nu din rapirile voastre: ceea
ce vine din rapire nu ramane, nu sta chiar atunci cand se da saracilor.
Adevarata milostenie este aceia care nu este intinata cu nici o
nedreptate: aceasta milostenie curata totul; este oare un lucru mai
minunat ca a posti si de a se culca pe jos: cu toate ca aceia este
foarte greu si prea ostenitor, totusi milostenia este de un pret mai
mare si de un cistig mai mare.
Ea straluceste, ea hraneste si infrumuseteaza sufletul.
Uleiul nu-i intareste atita pe atleti, ca aceasta care da forta si
vigoare celor ce se exerseaza in faptele de evlavie si de milostenie.
Sa ne ungem deci miinile noastre cu acest ulei, ca sa le putem ridica
cu curaj impotriva dusmanilor nostri.
Cel ce ia hotarirea sigura sa-l ajute pe sarac, va alunga de la sine
lacomia; cel se staruieste in ajutorul celui in nevoie, va alunga sigur
minia, si nu se va mai umfla niciodata de mindrie.
Precum medicul obisnuit sa trateze bolnavii, se supune usor la un
regim, invatat prin vederea neputintelor altora la care este supusa
natura omeneasca; noi, la fel, daca ne dedicam in a ajutora pe cei
saraci, ne vom exersa cu atit mai mult in lucrarea filozofiei, nu vom
mai privi bogatiile cu ochi de admiratie, nu vom cinsti lucrurile
prezente ca ceva mare.
Dar, dispretuind tot ceia ce este pamintesc, si ridicandu-ne la cer vom
obtine usor bunurile vesnice, prin hatul si bunatatea Domnului nostru
Iisus Hristos, Caruia i se cuvine slava, Tatalui si Duhului Sfant, in
vecii vecilor. Amin.
din "Comentar la Evanghelia de la Ioan", Sfantul Ioan Gura de Aur
Teofil
---+---
NI | KA
http://www.voscreasna.com/164/duminica-a-cincea-dupa-cincizecime-sfantul-teofan-zavoratul/
Duminica a cincea dupa Cincizecime - Sfantul Teofan Zavoratul
[Rom. 10, 1-10; Mt. 8, 28-34; 9,1] . Gadarenii au vazut straina minune
savarsita de Domnul prin izgonirea legiunii de demoni si, totusi, au
iesit - toata cetatea - si L-au rugat pe Domnul "sa plece din
hotarele lor".
Nu se vede sa se fi purtat fat de El cu dusmanie, dar nici de credinta
n-au dat dovada.
I-a cuprins o frica nelamurita, care-i facea sa doreasca doar atat:
"Pleaca unde stii, doar lasa-ne in pace " .
Acesta este chipul oamenilor care traiesc linistiti din avutul lor .
In jurul lor, lucrurile s-au randuit nu prea rau; ei s-au obisnuit cu
aceasta randuiala; nu au nici un gand , nici trebuinta s-o schimbe, ori
s-o inlocuiasca si se tem sa faca vreun pas nou.
Simtind totusi ca daca va veni porunca de sus, frica de Dumnezeu si
constiinta ii vor sili sa lepede cele vechi si sa primeasca cele noi,
ei fug din rasputeri de astfel de prilejuri, asa incat, luand ca
indreptatire nestiinta, sa poate vietui linistiti cu vechile lor
obiceiuri.
Asa sunt cei care se tem sa citeasca Evanghelia si cartile Sfintilor
Parinti, precum si sa poarte convorbiri duhovnicesti, de frica sa nu-si
zgandare constiinta, care daca se va trezi, va incepe sa-i sileasca a
lepada unele si a primi altele.
din "Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an",
Sfantul Teofan Zavoratul
Teofil
---+---
NI | KA
http://www.voscreasna.com/163/sinodul-al-patrulea-ecumenic/
Sinodul al patrulea Ecumenic de la Calcedon (451)
Despre cele doua firi ale lui Hristos
Împotriva monofizitilor
Sfântul si Marele si Ecumenicul sinod strâns cu harul lui Dumnezeu si
la îndemnul prea binecredinciosilor si de Dumnezeu iubitorilor de
Hristos împarati, augustii Valentinian si Marcian, în Calcedon,
metropola eparhiei Bithiniei, în biserica Sfintei Mucenite Eufimia,
cea biruitoare în Hristos, a hotarât cele ce urmeaza:
Domnul si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, întarind pe ucenicii Sai
în cunoasterea credintei, a spus: "pacea Mea v-o dau voua, pacea Mea
o las voua", pentru ca nimeni sa nu se separe de aproapele sau în
dogmele credintei, ci la fel sa se arate cu totii în propovaduirea
adevarului.
Dar fiindca cel rau nu înceteaza sa semene neghina lui printre
semintele bunei credinte, si pururea nascoceste ceva nou împotriva
adevarului, pe aceasta Stapânul cunoscând-o mai înainte, cu purtare
de grija pentru neamul omenesc a ridicat cu râvna pe acest
binecredincios si evlavios împarat sa cheme la sine pe mai marii
preotimii din toate partile, astfel încât, sub lucrarea harului lui
Hristos, Stapânul nostru, al tuturor, sa îndeparteze de la oile lui
Hristos toata ciuma înselaciunii, calauzindu-le iarasi sa se îngrase
cu mladitele adevarului.
Ceea ce am facut si noi, încuviintând sa îndepartam dogmele
ratacite, reînoind credinta Parintilor, propovaduind tuturor Crezul
celor 318 [Parinti] si scriind precum însisi Parintii care au aratat
aceasta întelegere a noastra privitoare la dreapta credinta, adica cei
150 de Parinti care, adunându-se dupa aceea la Constantinopol, au
adoptat aceeasi marturisire de credinta.
Hotarâm asadar, pazind si noi rânduiala si toate izvoarele credintei
statornicite de Sfântul Sinod tinut odinioara la Efes, ai carui
întâistatatori de vesnica pomenire au fost Celestin al Romei si
Chiril al Alexandriei, sa straluceasca iarasi marturia credintei drepte
si fara cusur a celor 318 Sfinti si Fericiti Parinti adunati la Niceea
pe vremea împaratului de vrednica pomenire - Constantin, si sa se
întareasca cele hotarâte de catre cei 150 de parinti la
Constantinopol, spre nimicirea ereziilor care aparusera atunci si spre
întarirea credintei sobornicesti si apostolesti, care este a noastra.
(Urmeaza Crezul celor 318 parinti de la Niceea -
Sinodul I Ecumenic:) Credem...
(Si cel al celor 150 de parinti adunati la
Constantinopol - Sinodul II Ecumenic:) Credem...
Asadar, era de-ajuns pentru desavârsita cunoastere si întarirea bunei
credinte acest întelept si mântuitor Crez al harului dumnezeiesc,
caci învata desavârsit despre Tatal si Fiul si Sfântul Duh si
înfatiseaza întruparea Domnului celor ce o primesc cu credinta.
Însa de vreme ce aceia care se straduiesc sa lepede propovaduirea
adevarului si prin propriile erezii au nascocit desertaciuni, unii
îndraznind sa strice [învatatura despre] taina iconomiei Domnului
pentru noi si tagaduind numirea de Nascatoare de Dumnezeu data
Fecioarei [Maria], iar altii scornesc [învatatura despre] contopire si
amestecare, închipuindu-si nebuneste ca este o singura fire din trup
si dumnezeire, nascocind grozavia ca, prin contopire, firea
dumnezeiasca a Celui Unul Nascut este patimitoare.
Pentru aceasta, Sfântul si Marele si Ecumenicul Sinod adunat aici,
voind sa stârpeasca orice uneltire potrivnica adevarului, învatând
propovaduirea cea neclintita de la început, a hotarât mai întâi sa
ramâna neatinsa credinta celor 318 Sfinti Parinti, si, din pricina
celor ce lupta împotriva Duhului Sfânt, a întarit învatatura despre
fiinta Duhului predanisita de catre cei 150 de Parinti adunati nu
demult în cetatea împarateasca, pe care acestia [cei 150 de Parinti]
au facut-o cunoscuta tuturor, nu ca si cum ar adauga ceva care lipsea
celor hotarâte mai înainte, ci lamurind, dupa marturia Scripturilor,
învataturile lor despre Sfântul Duh împotriva celor care încearca
sa tagaduiasca stapânirea Sa.
Iar pe de alta parte, din pricina celor care au încercat sa strice
taina iconomiei si care cu nerusinare spun ca Cel Nascut din Sfânta
Fecioara Maria nu este decât un simplu om, Sinodul Sfânt a
încuviintat scrisorile sinodale ale Fericitului Chiril, pastor al
Bisericii Alexandriei, catre Nestorie si cei din Rasarit, ca fiind
potrivite pentru tagaduirea smintelii lui Nestorie spre dreapta
tâlcuire a celor ce, mânati de cucernica râvna, doresc sa priceapa
Crezul cel mântuitor.
Acestora li s-a adaugat, cu îndreptatire, si epistola lui Leon,
întâistatatorului marii si vechii Rome catre cel între sfinti
-Arhiepiscopul Flavian, scrisa pentru surparea cugetarilor stricate ale
lui Eutihie, întrucât [aceasta epistola] conglasuieste cu
marturisirea marelui Petru, fiind un stâlp de sustinere [a adevarului]
împotriva atacurilor [rau credinciosilor].
Sta împotriva si celor care încearca sa împarta taina Iconomiei
întro doime de fii. Îi îndeparteaza din adunarea celor sfinti pe cei
care îndraznesc sa spuna ca dumnezeirea Fiului Cel Unul Nascut este
patimitoare; le sta împotriva si celor care îsi închipuie o
amestecare sau contopire a celor doua firi ale lui Hristos; îi
îndeparteaza pe cei care ratacesc [spunând ca] chipul de rob pe care
Hristos l-a luat de la noi este ceresc sau din alta substanta; si îi
da anatemei pe cei care scornesc rataciri, cum ca înainte de unire
erau doua firi, iar dupa unire a ramas una.
Urmând asadar Sfintilor Parinti, noi învatam într-un glas ca
marturisim pe Unul si acelasi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, însusi
desavârsit întru dumnezeire cât si întru omenitate, Însusi
Dumnezeu adevarat si om adevarat din suflet rational si din trup,
de-o-fiinta cu Tatal dupa dumnezeire si de-o-fiinta cu noi dupa
omenitate, întru toate asemenea noua afara de pacat, nascut din Tatal
mai înainte de veci dupa dumnezeire si, la plinirea vremii, Acelasi
nascut pentru noi si pentru a noastra mântuire din Fecioara Maria,
Nascatoarea de Dumnezeu, dupa omenitate, Unul si Acelasi Hristos, Fiul,
Domnul, Unul Nascut, cunoscându-se în doua firi, fara amestecare,
fara schimbare, fara împartire, fara despartire, deosebirea firilor
nefiind nicidecum stricata din pricina unimii, ci mai degraba
pastrându-se însusirile fiecarei firi într-o singura persoana si
într-un singur ipostas, nu împartindu-se sau despartindu-se în doua
fete, ci Unul si Acelasi Fiu, Unul Nascut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul
Iisus Hristos, precum [au vestit] de la început proorocii, precum El
însusi ne-a învatat despre Sine si precum ne-a predanisit noua Crezul
Parintilor.
Acestea toate fiind statornicite de noi cu mare grija si acrivie,
Sfântul Sinod Ecumenic a hotarât ca nimanui nu îi este îngaduit sa
înfatiseze, sa scrie sau sa alcatuiasca, nici [el însusi] sa
gândeasca, nici sa învete pe altul o alta marturisire de credinta.
Cât despre cei care îndraznesc sa alcatuiasca o alta [marturisire de]
credinta, sa o înfatiseze altora spre învatatura, sau sa
raspândeasca un alt Crez celor care vor sa se întoarca la cunostinta
adevarului de la ratacirile elinesti sau iudaicesti sau de la oricare
alta erezie, acestia, daca sunt episcopi sau clerici, sa fie
îndepartati [episcopii de episcopie si clericii de cler], iar daca
sunt monahi sau laici, sa se dea anatemei.
MarianMa...@hotmail.com
*******************************************************************************************************
I am not impresed by your terrorist sports by proxy and will not
change absolute
nothing from all it was defined including Gates and Explanations
however
on each wrong step and day USA as today will pay an high price
former Israeli goverment and trol intels as well.
USA has lost today veto and un status for next 52 years.
Now your sports unlike any other time before as fundamental
principle will not change absolute nothing but will put any digital
trols and entire line of responsible intel under draconic jail
conditions
while the rest will be back where was stoped.
*Fundamental principle to stay whatever you do you are back on Gates &
Explanations as defined + High Fines on missbehaving.
Now in the last 4 years behind allready all systems in multiple
redudancy
fail safe mode and not punishing entire nations for guilts of an elite
new
tools for changing things become aviable in Israel .
I do not belive that historical tools of kiling civilians (not former
intel) have any value and I belive any
intel top level alowing this today shall go .
*******************************************************************************************************
Nu continua si ceretii scuze!
GAIA
Teofil
---+---
NI | KA
http://www.credo.ro/Duminica-5-Rusalii.php
http://www.orthodoxwiki.org/Fourth_Ecumenical_Council
The Fourth Ecumenical Council took place in Chalcedon in 451 AD, and is
also known as the Council of Chalcedon.
The Fourth of the seven Ecumenical Councils Dealt with the following:
* Christ's nature and personhood
* The visible organization of the Church
In AD 449, between the third and fourth Councils, another council was
held in which St. Cyril's successor, Dioscorus of Alexandria, "insisted
that there is in Christ only one nature (physis)". It is a position
commonly called Monophysite, and it states that the Savior "is from two
natures, but after His Incarnation there is only 'one incarnate nature
of God the Word'." St. Cyril himself had used those words, but
Dioscorus omitted many of the balancing statements that St. Cyril had
made. And so, only two years later, Emperor Marcian called a new
gathering of Bishops to decide the matter. This gathering, in AD 451 is
what is considered the fourth great Council.
Concerning Christ's nature and personhood, the Council rejected
Dioscorus' position, and proclaimed that:
...while Christ is a single, undivided person, He is not only from
two natures but in two natures. The bishops acclaimed the Tome of St.
Leo the Great, Pope of Rome (died 461), in which the distinction
between the two natures is clearly stated, although the unity of
Christ's person is also emphasized. In their proclamation of faith they
stated their belief in 'one and the same son, perfect in Godhead and
perfect in humanity, truly God and truly human... acknowledged in two
natures unconfusedly, unchangeably, indivisibly, inseparably; the
difference between the natures is in no way removed because of the
union, but rather the peculiar property of each nature is preserved,
and both combine in one person and in on hypostasis.
This definition, where the distinction between Christ's two natures and
the unity of His personhood are both emphasized, was aimed not only at
the Monophysites, but also the followers of Nestorius.
Concerning the visible organization of the Church, Canon 28 confirmed
Canon 3 of the Second Council and left the assignment of
Constantinople, or New Rome, second in honor after 'old' Rome. This was
a blow to the Alexandrians and their desire to "rule supreme" in the
east. Leo of Rome rejected this canon, but the east has always
recognized its validity. The Council also freed Jerusalem from the
jurisdiction of Ceasarea and gave it fifth place among honor, thus
creating what is know by the Orthodox as the 'Pentarchy'. This
Pentarchy settled the order of precedence. In order of rank:
1. Rome
2. Constantinople
3. Alexandria
4. Antioch
5. Jerusalem
All five sees claimed Apostolic foundation. The first four were the
most important cities in the empire, and Jerusalem was added because it
is where Christ suffered and rose from the dead. Also, it was during
this council that the bishops in each city received the title
"Patriarch." The Patriarchates then divided the whole of the known
world into spheres of jurisdiction, except for Cyprus, which had been
granted independence by the third Council and remains self-governing to
this day.
There are two misunderstandings of this Pentarchy that must be avoided:
* the system of patriarchs and metropolitans is based on
ecclesiastical structure
* the Bishop of Rome (Pope) has supremacy over the other bishops
Regarding the first misunderstanding, the Orthodox do not view the
Church from the standpoint of ecclesiastical order, but from the
perspective of divine right. They see all bishops as essentially equal,
regardless of the prominence of the city which they oversee. They are
all divinely appointed teachers of the faith, they all share in
Apostolic succession and they all have sacramental powers. If a dispute
arises, it is not enough for any one bishop to express his opinion; all
diocesan bishops have the right to attend a general council, express
their opinion and cast a vote. The system of the Pentarchy does not
impair the essential quality of each bishop nor does it strip the local
community of the significance Ignatius assigned it.
Regarding the second misunderstanding, the Orthodox do not accept the
doctrine of Papal authority as established in 1870 by the Vatican
Council and taught in the Roman Catholic Church today. But neither do
they deny Rome its place of primacy, as she is first among honor as set
up by the second Council. It was Rome, after all, who stayed most true
to the faith during many of the heresies over the centuries. Where the
Orthodox see Rome going wrong is when they turned this place of
'primacy' in love (as St. Ignatius called it) into a place of supremacy
of external jurisdiction and power. And so the primacy assigned to Rome
does not overthrow the essential quality of all bishops. The Pope may
be the 'first Bishop in the Church,' but he is first among equals.