Indoieli suprapuse (domnului Ioan Rosca) -I-
George Gipp
Ma simt putin inhibat in tentativa de-a va raspunde direct la intrebarile care
se ridica, uneori, calm-majestuos, alteori, protestatar-proteic, din mesajul de un
pathos elegiac al dumneavoastra, sugestiv intitulat "Indoieli". De ce? Pentru
simplul motiv ca, inca, nu am intors clepsidra din momentul in care savuram
romantica descatusare de Ego si Idia, pe care, cu maiestrie, o traiati in compania
s.c.r.-istilor, povestindu-ne un crampei din imaginea nebuloasa a unei revolutii
ratate... Pentru acele stari induse poetic in cenusiul zilelor preeminent
academist-livresti dintr-o "manastire universitara, uneori franciscana, alteori,
iezuita", ca Notre Dame-ul, va multumesc.
Traiti, observ, perpetua imprastiere si reculegere, plecare si revenire,
divizare si reunire; sunteti Osiris si va doriti o Isis integratoare. In "Indoieli",
dumneavoastra puneti in cauza Holos, nu, doar, un imaginar si relativ axis mundi pe
care moralisti si moralizatori, in orice caz, "siretii de profesie" il proclama si-l
sanctioneaza prin "coduri", mai mult sa mai putin perene.
Ma bucura faptul ca va preocupa Sensul. Eul si Humanitas, doua sensuri, doua
traiectorii intr-un spatiu comun, dar plin de frontiere interioare... Ma voi adresa,
in consecinta, filosofului si poetului din dumneavoastra si nu omului dedicat
matematicilor, deci, certitudinilor (desi, matematica este o poezie hermetica pe
care putini alesi o inteleg...; imi amintesc cu nostalgie orele de matematici pe
care le patrona cu desavarsit talent profesorul universitar Silviu Nistor in
atmosfera bastiliana a Liceului "C.Negruzzi"; cea mai interesanta lectie a fost
aceea despre sensuri (+,-) si despre infinit; am incercat, in studiile mele, sa
retraiesc cele doua paradoxale ipostaze induse de veneratul profesor - aneantizarea
si centrismul). Odobleja (ma bucur ca va numarati printre cei care ii apreciaza
genialitatea, pe nedrept adumbrita de egumenii filosofarzi mioritici) ofera o cheie
a intelegerii acestui paradox existential - consonanta.
Priviti in jurul dumneavoastra. Veti observa peste tot suflete care isi cauta
necontenit starea de ataraxie in simplificari, deseori, ridicole, in reductionisme
de tot felul. Gresesc, ele, aceste suflete, pentru nefirescul (in optica noastra)
abandon, pentru faptul ca ies din caruselul fascinant, dar, ametitor al
interogatiilor si indoielilor carteziene si ca nu au taria de-a-si trezi constiinta
adormita (asa cum au facut-o Praslea cel Voinic si Blaise Pascal in repetatele lor
"auto-flagelari exorcizante" cu tepuse sau cu centuri de cuie indreptate cristic si
euristic, purgator si mantuitor, spre propriul lor trup)?
Ma indoiesc de faptul ca Ei nu se indoiesc, dupa cum, ma indoiesc de
veridicitatea indoielilor noastre. Nu este un joc de cuvinte si nici un sofism.
Intelectualul, deseori, imbatat de panorama si altitudine, uita de bucuria
lucrurilor mici; filosoful vorbeste mult; inteleptul tace; poporul roman ii priveste
cu candoare si tace la randu-i; el cunoaste bucuria lucrurilor mici...
Servus! Valerius Ciuca.
Adrian Vasiliu
> ! Domnule Rosca,
!
! Ma simt putin inhibat in tentativa de-a va raspunde direct la intrebarile care
! se ridica, uneori, calm-majestuos, alteori, protestatar-proteic, din mesajul de un
! pathos elegiac al dumneavoastra, sugestiv intitulat "Indoieli". De ce? Pentru
/.../
! Servus! Valerius Ciuca.
Unde si cind a aparut mesajul intitulat "Indoieli" al lui Ioan Rosca ? Pe s.c.r. nu l-am
vazut, cel putin nu in ultimul timp.
Adrian