Indoieli suprapuse (domnului Ioan Rosca) -II-
George Gipp
Nicaieri si ne indreptam spre Neant. Calea noastra este intelegerea noastra. Nava
care ne poarta este propriul uter, propria celula de viata sau propriul mormant
(cand nu suntem cenusa raspandita-n vant) ale devenirii noastre infinite. Ne
asociem(socios), deseori, pentru a ne intelege mai bine propria fiinta solitara si
nu, doar cu scopul aprioric de-a trada, de-a ne abandona robinsonadelor ori altor
societati, nu, doar, pentru a trada tovarasiile noastre. Mai devreme sau mai tarziu
vin si tradarile; moartea insasi este o ultima tradare, un ultim abandon. Iar
tradarile (emptio-venditio, traditio, redemptio) noastre, neincetate si diferite, au
preturi variabile, dar, intotdeauna echivalente valoric actului tradarii si esecului
nostru. Faptul ca suntem carnali, ca viata noastra se fundamenteaza, biologic si
intelectual, pe moartea altora, cum inspirat observati, se numeste Natura; nu ne
putem elibera din lanturile trofice fara sa ne "tradam" propria natura si, astfel,
sa platim cu propria-ne existenta. Dumnezeu ne-a randuit asa. Am incercat in fel si
chip sa-l inteleg pe acest Dumnezeu Comun Tuturor, dar, mi-e teama (in sfarsit, sunt
sceptic) ca nu vom reusi-o niciodata. Dar, Dumnezeu ne-a mai invatat ca putem sprea,
chiar, sa ne indumnezeim, sa ne cladim si recladim, sa ne amelioram, macar, fiinta
pe care el a creat-o, se pare, la ceas de relaxare ori distractie sau la ceas de
plictis, experimentandu-si (cum ne place sa credem), prin noi, propriu-i chip. Nu
stiu daca, aidoma lui Pygmalion, si el, Dumnezeu, s-a indragostit de Galateea a
sa... Uneori ma indoiesc, alteori mi-e teama ca nu, deseori ma revolt in
solilocviile mele. Dar, nici nu cred ca, ultima iesita din cutia Pandorei, Speranta
trebuie sa fie reprimata doar pentru ca toate viciile (numericeste superioare) isi
oglindesc chipul, tocmai, in aceasta apolinica, dar, minoritara fiinta - Speranta.
Ma mai indoiesc, la randu-mi, domnule Rosca, de faptul ca judecata dichotomista,
maniheista, de orice natura ar fi, este benefica, valabila, ca metoda de intelegerii
a lumestii si dumnezeiestii, totodata, noastre naturi. Nu suntem facuti din
procente, din proportii, intr-o "Universala Republica a Contabilitatii si
Statisticii". Le regasim in noi, dar nu ne definesc exclusiv si irefutabil. Imi
amintesc de filmul "Om bogat, om sarac". Raul transcede in bine iar binele esueaza,
lamentabil, in rau. Iata o posibila paradigma.
Nu putem, domnule Rosca, decela cu usurinta pozitivul de negativ, plusul de
minus. Ma tot intreb, ce-o fi fost in mintea acelor indieni care-au inventat acest
semn (-), adus de catre arabi si-n Grecia noastra; ma tot intreb de ce egiptenii,
datorita scrierii sacre, hieroglifice(hieros=sacru;glyfein=a grava in greceste)
ne-au redat memoria, pentru a nu ne mai putea desprinde din negurile sensurilor
trecute; ma tot intreb de ce ne-au tulburat linistea apofantica, multimilenara,
chinezii care, dandu-ne tiparul si hartia, n-au facut decat sa multiplice starile
noastre angoasante, cioraniene, rasturnarile emotionale "colective", pana dincolo de
paroxismele uniformitatii gandirii impersonale de tip propagandist; de ce nu ne-au
lasat in "pace" egiptenii, iarasi, cu povestea lor despre justitie si nemurire,
despre "capatul lumii", ca orizont hieratic, misterios, sacrosanct al Nirvanei, unde
eroismului regelui Ghilgames i se asociaza ideea de rasplata, poveste initiatica pe
care unii politicieni si generalissimi ai lumii au interpretat-o stramb, in functie
de interesele lor expansionist-populiste; ma mai intreb si eu de ce ne-au incitat
chinezii cu acul lor magnetic pentru a ne ajuta sa nu ne ratacim, cand noua, fiinte
luciferice si nelinistite, tocmai ratacirea ne face bine, in contra polarizarii ...
Nu, domnule Rosca, semnul (-), prin el insusi, nu este un inger negatoriu, un
demon "cartitor"(cum ii place domnului Paul Miron), nu inseamna, neaparat, negatie.
Noua ne-a fost predata si lectia despre numarul "i", tocmai, pentru a aseza negatia
in unitatea constructiei matematice si nu numai... Noua ne-a fost predata si lectia
despre vectori, tocmai, pentru a aseza logica (fluidul comprehensiv) intr-un camp
unitar si consensual, desi, fortele sunt, deseori, aparent, antagonice... Noua ne-au
dat grecii, prin Pitagora, acea mistica a numerelor si semnelor, tocmai, pentru a nu
ne rataci in "pendularea" de care amintiti intre Dumnezeu si Natura, adica, pentru a
ramane cu ochii indreptati spre altitudini atunci cand forta gravitationala a
infernului ne coboara nepermis de mult...
Servus! Valerius Ciuca.