Indoieli suprapuse (domnului Ioan Rosca) -III-
George Gipp
inseamna a le nega existenta; uciderea unei fiinte este un rau absolut, oricat de
mult am dori noi sa relativizam sau sa-i gasim sofiste explicatii, dar nu este
starea noastra, nu-i sensul si nici, macar, nevoia noastra; este EXCEPTIO REGULAE. A
nu crede in aceste sintagme inseamna, practic, a nu crede in atractia lor
inselatoare, adica in excese demoniac-violente. Cautand Sensul Bun sau Sensul Rau,
nu inseamna, neaparat, a cauta binele sau raul in limitele lor extravagant-extreme
sau excentrice, ci, probabil, in limitele lor gradual-inferioare, care sunt atat de
apropiate unele de altele, incat, pot face posibil consensul unei intregi umanitati,
deseori aflata in deriva. Ideea de toleranta si de iubire, astfel, nu semnifica
paradisul pierdut si recompensativ si nici infernul punitiv si uniformizant, ci
posibilitatea ca aceasta conflictualitate naturala, care ne ajuta sa ne pastram
fiinta si individualitatea, sa nu esueze in DISCRIMINARE, DECLASARE, VIOLENTA. Cand
Girolamo Savonarola ii invita, chiar si-nainte de executie, in 1498, pe florentinii
imbatati de frenetica renastere italiana sa poarte, in numele "binelui" colectiv si
bigot, dar, aneantizant, saci si sa asculte doar psalmi si hymnuri in locul
dionisiacelor cantece ale trubadurilor, o facea cu atata intoleranta, incat, la
rugul sau, chiar si cei mai zelosi crestini au pus un vreasc "purgatoriu", nu, doar
Signoria. Cand Dionissius "ignora" prohibitionismul lui Burebista al nostru, aparea,
in ochii nostri, la fel de impostor ca imparatul chinez care, nemultumit ca, in
absenta oglinzilor sparte din propriu-i ordin, oglinda lacului ii demonstreaza
hidoasa infatisare, a dat ordin ca lacul insusi sa fie lovit cu bete...(a propos de
felul cum guvernantii nostri percep Internetul si rolul sau reflectoriu...).
Privesc in subtextul articolului dumneavoastra si descopar frumusetea unei
opinii abia soptite: suntem vanitosi in credinta noastra ca ne-am inaltat suficient
de mult pentru a judeca propria noastra istorie. Care istorie? A ticalosiilor
nenumarate inregistrate de omenire (cineva se amuza observand ca timpul afectat de
omenire spiritului belicos intrece de zeci de ori intinderea celui afectat
pacii...)? Aici sunt de acord cu dumneavoastra. "Realitatea" contrazice flagrant
ambitia noastra pacifista. De-aceea, probabil, oamenii au inventat acele
"siretlicuri moralizatoare", tocmai, pentru a atenua din atmosfera infernala
decupata din istoriile noastre. Desi, considerati ca aceste "siretlicuri"
canonizate au doar rolul de-a sustine interesele "siretilor" si de-a edulcora
spiritele celorlalti in fata "realitatii", imi permit sa nu adopt, de asta data,
aceeasi atitudine. Chiar si asa, imbatat sau ametit de opiumul dogmelor si al
miturilor, al ritualisticii consensualiste, intrezaresc, totusi, capacitatea omului
de-a-si ameliora, cu ajutorul lui Dumnezeu (nota bene, a lui Dumnezeu, nu a ideii de
Dumnezeu, asa cum numerosi clerici ipocriti o propovaduiesc fidelilor lor pe care-i
trateaza ca pe un fief, o parcela de fiinte obediente si bigote nediferentiate -
vezi rezistenta unora dintre varfurile ecleziastice de la noi la vizita Papei in
Romania...), fiinta si, poate, de ce nu, destinul. Cand oamenii de stiinta,
psihologii, fiziologii, geneticienii demonstreaza ca nu folosim decat a zecea parte
din capacitatea cerebrala pe care zestrea genetica ne-o confera, incep sa ma
indoiesc pana si de faptul ca ne-am afla, macar, in starea de infantilism a omenirii
(in dreptul roman clasic, infans=copilul sub varsta de sapte ani care nu poate
"vorbi" -in/fono-fonere- in sens juridic, adica nu poate incheia acte juridice in
nume si interes propriu in absenta lui pater familias, a unui tutore sa, dupa caz,
curator)...
Servus! Valerius Ciuca.