PĂMÂNT, CUVÂNT DACIC, NU ROMAN.
Minciuni grosolane în lingvistica românească.
Pământ este un cuvânt dacic, pentru că nicio altă limbă europeană nu
numeşte astfel tina, glia,
ţărâna, lutul, argila, huma, stânca, stâna, târla, gunoiul, gorgan,
ţarina, tărâmul, plaiul, meleagurile,
ţărmul, malul, nămolul, mâl, noroiul, nisipul, solul, subsolul, locul
pe care vieţuieşte, locul pe
care calcă (GEOSUL), partea de geos a lucrurilor, ogorul, arătura,
terenul, ţara, globul
terestru.
http://en.wiktionary.org/wiki/p%C4%83m%C3%A2nt
Pământ, etimon latin, PAVIMENTUM = pardoseală.
PAVIMÉNT,  pavimente, s.n. Pardoseală a unei încăperi sau pavaj al
unei curţi interioare,
făcute din piatră, mozaic etc., având şi o funcţie decorativă. – Din
lat. pavimentum.
PARDOSEÁLĂ,  pardoseli, s.f. Înveliş, strat de scânduri, de mozaic, de
asfalt, de ciment etc.,
aşezate pe planşeul unei încăperi sau al unui spaţiu pe care se
circulă. – Pardosi + suf. -eală.
 TÍNĂ s.f. (Reg.) Noroi. ♦ Pământ, lut. – Din sl. tina.
GLÍE,  glii, s.f. (Pop.) 1. Pământ, ogor; fig. patrie. ♢ Expr. Sub
glie = în mormânt.
2. Brazdă de pământ (cu iarbă cu tot, câtă se poate desprinde o dată
cu hârleţul). – Et. nec.
 BRÁZDĂ,  brazde, s.f. 1. Fâşie îngustă de pământ, tăiată şi
răsturnată cu plugul; urmă rămasă
în pământ după plug; – Din sl. brazda = ♦ Crestătură. 6. Fig.
Zbârcitură, cută a feţei; rid.
ŢĂRẤNĂ, (2) ţărâne, s.f. 1. Pământ sfărâmat mărunt. ♦  – Ţară + suf. -
ână.
ŢARĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din
punct de vedere administrativ
şi politic – Latin terra.
LUT,  (rar) luturi,  s.n. 1. Rocă sedimentară. 2. Pământ. ♦– Lat.
lutum= Fig. Cadavru.
ARGÍLĂ,  argile, s.f. Rocă sedimentară; lut. – Din fr. argile,  lat.
argilla.
HÚMĂ,  hume, s.f. Numele popular al argilei întrebuinţate la spoitul
caselor. – Din bg. huma.
STÂNCĂ, stânci, s.f. 1. Bloc mare de piatră (în munţi). – Et. nec.
STẤNĂ, stâne, s.f. Aşezare, unde se adăpostesc oile şi ciobanii. – Et.
nec.
Ambele cuvinte cu etimon necunoscut conţin morfemul stem T*N= TIN-
Ă=pământ+ fonemul S.
Acelaş morfem stem T*N, dă cuvântul grecesc ch-TON=pământ, din tec-TON-
ic.
TẤRLĂ, târle, s.f. 1. Loc neîmprejmuit, pentru oi. – Cf. scr. t r l o
= Turmă de oi, deşi în
româneşte-i vorba despre un loc şi nu o turmă.
LOC,  locuri, s.n. I. 1. Punct, porţiune determinată în spaţiu.-
Lat.locus.
GUNÓI1,  gunoaie, s.n. 1." îngrăşământ agricol organic", a GUNOÍ,
gunoiesc, . A îngrăşa
pământul cu gunoi  – Din sl. gnoĩ=Epitet dat unui om de nimic;
lepădătură.
GORGÁN,  gorgane, s.n. Movilă înălţată deasupra unui mormânt
străvechi.
 – Cf. rus. k u r g a n.
GURGÚI,  gurguie, s.n. Vârful unui deal sau al unui munte. – Cf. lat.
g u r g u l i o „beregată”.
MOVÍLĂ,  movile,  s.f. 1. Ridicătură de pământ  – Din sl. mogyla =.
Grămadă de obiecte
(de acelaşi fel); morman, maldăr.
Morfemul stem GE= GEOS = GEEA (zeiţa mamă pământ), conduce la DO-BRO-
GEA,
GHE-aţă, GHE-are, GHE-te, GU-noi, GU-rgui, GO-rgan, plu-GU, mersul pe
GE-os,
GE-osul lucrurilor (spre pământ) şi dă toponimului Dobrogea metafora
"GEA, legată ca, cu un
BRÂU de apele  DO, precum DU-nărea sau Ar-DA", în urma observaţiei că
teritoiul este
închis complet,
inclusiv de un râu care se varsă în fluviu, de la izvorul căruia
pleacă altul ce se varsă în
mare.
Cuvântul "geos" nu a fost găsit, dar am găsit următoarele cuvinte
apropiate:
gelos | geo | geros | glos | gros | groş
GEO- Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la)
Pământ, globul terestru”.
 [Pron. ge-o-, var. (înv.) gheo-. / < fr. géo-, it. geo- < gr. ge –
pământ].
ŢÁRINĂ1, ţarini, s.f. 1. Câmp cultivat; ogor, arătură. – Cf. scr. c a
r i n a, numele melodiei
şi dansului respectiv.
TĂRẤM, tărâmuri, 1. Ţinut, regiune, meleag. – Cf. tc. t a r i m
„locuinţă”, magh. t e r e m „sală mare”.
PLAI,  plaiuri,  s.n.  Regiune, ţinut; (la pl.) meleaguri.  – Et.
nec.
MELEÁG,  meleaguri, s.n. (De obicei la pl.) Loc. teren .
– Din magh. mellék=situat în apropierea cuiva.
ŢĂRM, ţărmuri, s.n. Fâşie de pământ de-a lungul unei ape mari; – Din
ţărmur (înv., probabil < lat.).
MAL,  maluri,  s.n. 1. Margine de pământ de lângă o apă. – Cf. alb. m
a l l „munte”.
NĂMÓL, nămoluri, s.n." mâl; p. ext. noroi" – Din ucr. namil, -
olu=Cantitate, volum mare din ceva.
MÂL,  mâluri, s.n. Pământ (argilos)  – Cf. ucr. m u l.
NORÓI1,  noroaie, s.n. 1. Pământ amestecat cu apă şi muiat; glod,
tină;
A împroşca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva
 – Din bg. naroj  = a calomnia, a defăima pe cineva.
GLOD,  gloduri, s.n. (Pop.) 1. Noroi1; loc, teren, drum noroios.
 (1) Cf. magh. g a l á d, (2) rus. g l u d a.2. Bulgăre de pământ
uscat sau îngheţat.
NISÍP, nisipuri, s.n. l. loc, teren, întindere alcătuită din rocă
sedimentară şi sfărâmături minerale,
de obicei, lipsită de vegetaţie.– Din bg. nasip=depunere patologică de
granule fine într-un rinichi.
SOL, soluri, s.n. 1. Strat afânat, moale şi friabil de la suprafaţa
scoarţei pământeşti,
 – Din fr. sol, lat. solum.
 OGÓR,  ogoare, s.n. Bucată de pământ arat♦ Teren agricol. – Din bg.,
scr. ugar.
Ugar există şi în suedeză unde erau goţii (GETAE) şi în sumeriană,
unde exista LU-GAL
ZA GESSI..Dacă ar fi fost slav trebuia să fie şi la ruşi ,dar nu e.
A ARÁ, ar, vb. I. Tranz. A răsturna cu plugul brazde de pământ în
vederea pregătirii solului
pentru cultivare. – Lat. arare.
ARĂTÚRĂ, arături, s.f. 1. Acţiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. –
Ara + suf. -ătură.
ARĂTÚRĂ, arături, s.f. 1. Acţiunea de a ara; arat1. 2. Pământ arat. –
Ara + suf. -ătură.
Wktionary îl dă ca, cuvânt italian nu latin, iar lingvistul Marius
Sala et al., în, Limbile lumii,
Ed.Şt.,Buc., 1981, afirmă că romanii au împrumutat toată terminologia
agricolă
de la oscuo-umbrieni.
http://en.wiktionary.org/wiki/aratura
TERÉN, terenuri, s.n. 1. Întindere de pământ delimitată  – Din fr.
terrain.

Ţară nu mai spune nimenea, decât românii,  http://en.wiktionary.org/wiki/%C5%A3ara

 ŢÁRĂ, ţări, s.f. I. 1. Teritoriu locuit de un popor organizat din
punct de vedere administrativ
 şi politic într-un stat;♦ Şes.– Lat. terra.
GLOB,  (1, 2) globuri, 1. S.n. Corp sferic sau sferoidal.. – Din fr.
globe, lat. globus.
TERÉSTRU, -Ă, tereştri,Care aparţine Pământului.. – Din fr. terrestre.
În sanscrită pământul este BAMAN (B=:P; PAMAN), iar BALOCHI (VALOCHI),
din Punjab, India, descendenţi aici ai
Masa-geţilor (yue-ci), cf. Wikipedia, numesc globul terestru BUGOL..

Nimeni altcineva, DECÂT ROMÂNII,  nu mai foloseşte CUVÂNTUL  PĂMÂNT
nici acum nici în antichitate.