http://www.alfanews.ro/2011/pa%C8%99i-spre-reunificarea-pn%C8%9Bcd.html
Ultima săptămână a fost una din cele mai active pentru reprezentanții
facțiunilor țărăniste în vederea stabilirii unei forme pe care ar
trebui să o îmbrace reîntregirea grupării. Mai mulți lideri au avut
întrevederi pentru a soluționa diferendul apărut în urmă cu aproape
trei ani. Astfel, protagoniștii PNȚCD ai acestor întâlniri au fost:
Daniel Vereș, Doru Năsui, Eugen Moiescu, Victor Ciorbea, Aurelian
Pavelescu și Radu Rizescu.
Prima dintre ele i-a reunit pe Vereș, Moiescu și Năsui. Primul dintre
ei a consemnat pe blogul personal: “domnii Moiescu şi Năsui au
convenit ca reunificarea partidului să se producă paşnic şi firesc
prin contopirea celor două BNC-uri ale partidului, preşedinţia
partidului fiind exercitată de domnii Eugen Moiescu şi Victor Ciorbea,
în co-preşedinţie, până la organizarea unui Congres Extraordinar al
partidului la care să se aleagă prin vot uninominal.”.
Tot el a continuat: “S-a luat act de nerespectarea Acordului de
reunificare semnat de către Victor Ciorbea şi Aurelian Pavelescu şi s-
a convenit că el trebuie denunţat datorită încercărilor domnilor Miluţ
şi Pavelescu de a atrage prin promisiuni nefondate o serie de lideri
judeţeni ai partidului spre alianţe locale cu UNPR-ul, împotriva firii
şi intereselor PNŢCD, aceste aşa-zise alianţe locale neservind decât
intereselor personale ale celor doi.”.
Pentru ca în final să se tragă concluzia: “urmare a discuţiilor de
astăzi, s-a propus organizarea unei şedinţe comune ale celor două BNC-
uri în care să se decidă trecerea pe Moţiunea Moiescu a unei părţi din
BNC-ul Sârbu-Ciorbea, punând capăt astfel oricăror dispute şi
contestaţii în instanţele de judecată a Congresului din 29 ianuarie
2011.”.
Pe de altă parte, reprezentantul “aripii Sârbu”, Radu Rizescu s-a
întâlnit cu Aurelian Pavelescu și a concluzionat: “Am încercat să
conduc discuția spre găsirea unor puncte comune între noi, dar a fost
destul de greu. Singurele puncte comun pe care le avem sunt, în
viziunea lui Pavelescu, procesele din justiție. De asemenea, a afirmat
că nu îl cunoștea pe Victor Ciorbea înainte de Sighet și de aceea a
fost de acord cu o conducere în care acesta să fie președinte, dar că
în acest moment și-a dat seama că Ciorbea nu este agreat decât de
foarte puțini și nu ar fi ales la un vot uninominal la congres. A mai
precizat ca nu îl va lăsa pe Ciorbea să candideze singur la un
congres, ci va crea o moțiune concurentă. În acest moment i-am spus că
nu l-ar opri nimeni, dar ar trebui să fi învățat ceva din experiența
ultimelor luni și să fie de acord că nu poate emite pretenții de a fi
președintele partidului reunificat, afirmație care nu a fost
contrazisă. La întrebarea dacă ar avea o altă propunere pentru un
președinte reunificator, mi-a răspuns ca ar vedea două nume: Miluț sau
Marga. Am propus să nu blocăm discuțiile pe numele viitorului lider ci
să creăm principiile unei reunificări reale care să ne permită
reluarea unei activități normale.”.
Tot în cursul acestei întrevederi a apărut și o altă pistă: “…mi s-a
evocat și o posibilă împărțire a partidului între grupările Sârbu,
Moiescu și Pavelescu, care să activeze independent una de alta cel
puțin până la locale.”. Totuși, Rizescu a închieat tranșant: “Parerea
mea este că având o oarecare susținere financiară de la Miluț și
folosindu-se de perspectiva unor ciolane arătate către unii lideri
‘pragmatici’ din organizații, omul nostru are speranțe de a obține o
poziție cât mai importantă în viitor.”.
Doru Năsui s-a arătat mult mai categoric și a tras următoarele
concluzii: “Dl Ciorbea să constate eșecul acordului respectiv și să îl
denunțe ca impracticabil, din motivele cunoscute. Convocarea imediată
a unui BNC comun între noi și gruparea Moiescu. Considerarea unei
eventuale fuziuni între BNC-uri + CNC-uri, urmând ca atât dl Ciorbea
cât și dl Moiescu să își asume un rol de copreședinti, până la
convocarea congresului de reunificare, pe bază de vot uninominal, așa
cum am hotărât la ultimul BNC.”.
În final el a spus: “Consider că nu mai are rost să ne ținem agățați
de un acord eșuat, care nu duce nicăieri, ci mai degrabă trebuie să ne
aliem cât se poate de repede cu gruparea Moiescu pentru a întări
partidul. Din aceste rațiuni, cer convocarea unui BNC cât mai rapid
pentru a discuta aceste acțiuni. Ședinta CNC-urilor reunite poate să
aibă loc și pe mai departe pe 16 aprilie.”.
http://www.alfanews.ro/2011/pa%C8%99i-spre-reunificarea-pn%C8%9Bcd.html