Primatul papei de la Roma în Acordul de la Ravenna

[Filotheu Monahul]

S-a scris mult despre acest acord şi mi s-a părut că aş fi în plus dacă aş mai zice şi eu ceva, deşi ... Doamne, Doamne, cîte ar fi de spus!... Este înfiorător că dintre atîţia episcopi, care au avut în faţă textul în limba lor maternă, nu s-a găsit nimeni să zică: "Staţi aşa!"...

Îmi plac lucrurile simple, clare, şi am să aduc de faţă textul cel mai dezbătut, despre primatul papei.

41. Ambele părţi sunt de acord că în vremea Bisericii nedespărţite această ordine canonică (taxis) era recunoscută de toţi. Mai sunt de acord că Roma, Biserica care „prezidează în iubire", potrivit expresiei Sfântului Ignatie al Antiohiei (Către Romani, prolog), ocupă primul loc în această taxis şi, prin urmare, episcopul Romei era protos-ul între patriarhi. Nu sunt de acord însă în ce priveşte interpretarea dovezilor istorice din această epocă cu privire la prerogativele episcopului Romei drept protos, o chestiune înţeleasă în moduri diferite deja în primul mileniu.


Răspuns rătăcirilor din acest text:

a. " în vremea Bisericii nedespărţite"

BISERICA A FOST, ESTE ŞI VA FI NEDESPĂRŢITĂ. La fiecare Liturghie mărturisim crezul nostru "întru Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească Biserică". Atributul Bisericii de unime şi de unicitate nu poate fi schimbat în veac. Sfîntul Iustin Popovici, întemeiat pe Sfinţii Apostoli şi pe Sfinţii Părinţi, zice:

După cum Persoana Dumnezeului-Om Hristos este una şi unică, tot aşa şi Biserica, întemeiată prin El şi în El, este una şi unică. Unicitatea Bisericii reiese în chip necesar din unicitatea Persoanei Dumnezeu-Omului Hristos. Biserica, fiind în mod organic unul şi unicul organism Dumnezeu-omenesc din toate lumile, nu are, după toate legile cereşti şi pămînteşti, cum să se împartă.

Purtătorii de Hristos Apostoli bine-vestesc, insuflaţi de Dumnezeu, unimea şi unicitatea Bisericii, văzîndu-i temeiul în unimea şi unicitatea Persoanei Întemeietorului ei, a Dumnezeu-Omului Hristos: fiindcă altă temelie nimeni nu poate să pună decît aceea care este pusă, care este Iisus Hristos (1 Corinteni 3:11).

Biserica este nu numai una, ci şi unică. Dat fiind că Domnul Hristos nu poate avea mai multe trupuri, în El nu pot fi mai multe Biserici. Potrivit firii sale Dumnezeu-omeneşti, Biserica este una şi unică, precum Dumnezeu-Omul Hristos este unul şi unic. Ca atare, despărţirea, împărţirea Bisericii este cu din punct de vedere ontologic cu neputinţă. Împărţire a Bisericii nu a fost niciodată, nici nu poate să fie, ci au fost şi vor fi căderi din Biserică, aşa cum viţele care de bună voie rămîn sterpe cad, uscate, din Via Dumnezeu-omenească cea veşnic vie (v. Ioan 15:1-6). Din Biserica cea una, unică şi de nedespărţit a lui Hristos, s-au despărţit şi au căzut în felurite vremuri ereticii şi schismaticii, şi prin aceasta au încetat a mai fi mădulare ale Bisericii şi de un trup cu trupul ei Dumnezeu-omenesc. Astfel au căzut mai întîi gnosticii, apoi arienii, pneumatomahii, monofiziţii, iconoclaştii, romano-catolicii, protestanţii, uniaţii... şi, pe rînd, toţi ceilalţi care aparţin legiunii eretico-schismatică.

Credinţa în Domnul Hristos şi cunoaşterea despre Domnul Hristos, este o unire de fiinţă, nedespărţită. Acestea două sînt una în Biserică. Şi ca una se dau prin Duhul Sfînt, pentru smeritele nevoinţe, şi întîi pentru smerita cugetare. „Unirea credinţei este să nu ne deosebim în ce priveşte dogmele. Aşijderea şi unirea cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu înseamnă să nu ne deosebim în înţelegerea despre El". „Unirea credinţei este cînd toţi am avea o (singură) credinţă, fiindcă aceasta şi este unirea credinţei, cînd toţi sîntem una -  οταν παντες εν ωμεν - cînd toţi înţelegem la fel această legătură. Pînă atunci trebuie să te osteneşti, dacă ai primit darul să-i zideşti pe alţii -  οικοδομης. Iar cînd noi toţi credem la fel, aceasta şi este unirea credinţei." „Unirea credinţei înseamnă ca toţi să avem o singură credinţă, nedeosebindu-ne după dogme şi nici avînd certuri între noi în viaţă. Adevărată este unirea credinţei şi cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu cînd ortodoxim în dogme - εν τοις δογμασιν ορθοδοξωμεν -  şi vieţuim în dragoste. Căci Hristos este dragoste."

Pentru ce sîntem toţi credincioşii un singur trup în Biserică? Pentru ca să trăim prin cea una, sfîntă şi sobornicească viaţă a Bisericii, prin sfînta şi soborniceasca credinţă a Bisericii, prin sfînta şi sobornicescul suflet al Bisericii, prin sfînta şi soborniceasca conştiinţă a Bisericii, prin sfînta şi soborniceasca minte a Bisericii, prin sfînta şi soborniceasca voinţă a Bisericii. Şi astfel să ne fie totul de obşte şi sobornicesc: şi credinţa, şi dragostea, şi dreptatea, şi rugăciunea, şi postul, şi adevărul, şi mîhnirea, şi bucuria, şi suferinţa, şi mîntuirea, şi îndumnezeirea, şi în-dumnezeu-omenirea, şi nemurirea, şi veşnicia, şi fericirea. Iar prin toate acestea ne cîrmuieşte şi ne călăuzeşte, ne îndreptează şi ne uneşte harul Duhului Sfînt. Nu sîntem ai noştri: ţinem cu totul de Biserică, şi în primul rînd de sufletul Bisericii - Duhul Sfînt. Simţămîntul acesta este simţămîntul evanghelic, de căpetenie şi necurmat, al oricărui mădular adevărat al Bisericii. Nimeni în Biserică nu are toate, ci fiecare atîta cît i-a hotărît Duhul Sfînt potrivit cu locul lui în trupul Dumnezeu-omenesc al Bisericii şi după măsura credinţei lui.

(citate din "Biserica Ortodoxă şi Ecumenismul", M-rea Petru Vodă, 2002)

b.  " Ambele părţi sunt de acord că [...] Roma, Biserica care „prezidează în iubire", potrivit expresiei Sfântului Ignatie al Antiohiei (Către Romani, prolog), ocupă primul loc în această taxis (rînduială) "

Verbul "ocupă" este la prezent. Cel mai blînd lucru care se poate spune este că semnatarii acestui text au o înţelegere un pic anacronică a realităţii. De la anul 106 d.Hr., cînd Sfîntul Ignatie scria această scrisoare, pînă azi, multe s-au schimbat. Aşa încît comunicatul BOR că textul face referire la Biserica primului mileniu este tardiv şi ruşinos, de vreme ce în documentul de la Ravenna, semnat de BOR, nu există această precizare. Aşadar, de vreme ce Roma "ocupă", comentariile nu-şi mai au rostul.

c. Doar episcopul ortodox al Romei este primul între episcopii Bisericii . Cîtă vreme în Roma nu este un episcop ortodox (de ce oare?), Roma rămîne o cetate fără episcop, din punctul de vedere al istoriei Bisericii ultimiilor 2000 de ani. Nu adunăm mere cu pere. Niciodată.

În concluzie, cu părere de rău o spunem, semnatarii ortodocşi ai textului pot avea decenţa de a înţelege că dacă sînt de acord cu cele scrise (fie şi numai) în acest articol 41, nu mai au nimic de a face cu Ortodoxia.

Iertaţi-ne, prea-sfinţiţilor, a venit vremea pocăinţei. Spuneţi Adevărul, mărturisiţi-L, ca şi El să mărturisească despre prea-sfinţiile voastre în faţa Tatălui ceresc.