Despre cei care isi zic "Ortodocsi" si ne provoaca la ras

[vasilie]

EVERGHETINOSUL
VOLUMUL II

PRICINA A TREIZECI SI PATRA

Ca nimic nu e cu o asa de mare nepotrivire credinciosului,
ca indrazneala si rasul;
Intru care pricina se mai zice si despre evlavie si deosebirile
acesteia.

I.Din Pateric

1. A venit-a odata un frate la Avva Agathon, zicand: "Voiesc sa
locuiesc cu fratii; deci spune-mi cum sa locuiesc cu dansii?". Zis-a
catre dansul batranul: "Precum in ziua dintai cand vei intra
la dansii, asa pazeste
strainatatea ta in toate zilele vietii tale, ca asa
sa
indraznesti cu dansii". Zis-a lui Avva Macarie: "Dar ce
face indrazneala?". Zis-a batranul: "indrazneala se
aseamana cu o arsita mare de care, atunci cand se va face,
toti fug, si rodul pomilor il strica". Zis-a Avva Macarie:
"Asa de cumplita este indrazneala?". Si a zis Avva
Agathon: "Nu este vreo alta patima mai cumplita decat
indrazneala; caci este nascatoare a tuturor patimilor".
2. Se spunea despre Avva Pamvo ca niciodata n-a
ras. Intr-o zi, voind dracii sa-1 faca sa rada, au legat o pana
de un lemn si o purtau de colo-colo, .facand galceava si
zicand: "Aii, aii!. Si vazandu-i pe dansii Avva Pamvo,
a ras. Iar dracii au inceput sa salte, zicand: "Vai, vai, Pamvo a
ras!". Iar el, raspunzand, a zis lor: "Nu am ras, ci am batjocorit
neputerea voastra, caci desi sunteti atat de multi, abia duceti o
pana!"
3. Zis-a un staret: "indrazneala si rasul se aseamana
cu focul ce mananca trestia. Si precum focul arde trestia in
putintica vreme, asa indrazneala prapadeste fapta buna".
4. Zis-a Avva Moisi: "Sa castigam curatiei si
buna-randuiala, si blandete si intelegere catre toti oamenii,
ca sa putem fugi de indrazneala, de maica rautatilor".
5. Zis-a Avva Nistero: "Lucru strain de monah este a
injura, a minti sau a blestema, sau a ocari, sau a rade".
6. Vazut-a oarecare din stareti pe oarecare monah
mai tanar razand, si i-a zis lui: "Nu rade, frate, ca izgonesti
de la tine frica lui Dumnezeu".
7. Zis-a un staret: "Evlavia, impreuna cu smerita
cugetare, este buna pretutindeni; ca este cineva glumind si
parandu-i ca face bucurie; iar daca va face aceasta timp
indelungat, se face prihanit; iar cel evlavios, pazindu-se pe
sine intru smerita cugetare, are cinste totdeauna".
II. A Sfantului Efrem
Inceputul surparii monahului este rasul si indrazneala. Calugare, cand
te vei vedea pe tine intru acestea, cunoaste cum ca ai ajuns in
adancul rautatilor, dar sa nu contenesti rugandu-te lui Dumnezeu ca sa
te izbaveasca de moartea aceasta. Rasul si indrazneala pierd roadele
monahului si il tarasc pe dansul in patimi scarnave, si nu numai pe
cel ce este tanar, ci si pe cel batran. Caci rasul leapada afara
fericirea plansului, si scarbeste Duhul Sfant, si izgoneste frica lui
Dumnezeu si pomenirea mortii si a muncii, si rastoarna pe toate cele
zidite si duce intru cea mai adanca pierzare. "Ia de la mine, Doamne,
rasul, si-mi daruieste plansul si lacrimarea pe care o cer de la
Tine."


III. A lui Antioh Pandectul
Si crestinilor le este cu totul oprit sa rada, dar mai vartos
calugarilor celor ce s-au rastignit pe sinesi lumii, ca oricine
voieste, zice, sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea
sa si sa vina dupa Mine (Matei 16: 24). Deci cum mai poate a se varsa
si a rade cel ce este pironit pe piroanele cele dulci ale crucii? Ca
nu sunt chemati spre raspandire, ca prin acesta adica sa mostenim
amarul, precum neamurile lumii, ci intru plans neincetat, ca printr-
insul sa ne indulcim de mangaiere.

IV. A lui Avva Isaia
De se va face intru voi cuvant facator de ras, paziti-va ca sa nu
lasati glasul vostru sa se faca auzit, fiindca este semn al
nepedepsirii (181) si al nefricii lui Dumnezeu, ca nu este pazire
inlauntrul vostru de vreme ce in zilele noaste a venit mania peste
lume>>

(181) Lit. a lipsei de educatie, iscusinta etc.

V. A lui Avva Isaac Sirul
Nu lauda pe cel ce se osteneste trupeste, iar simturile le are
dezlegate, zic adica auzul, si gura cascata si neoprita, si ochiul
flusturatec. Dragostei ii urmeaza fireste simplitatea, si a nu se tine
intru masura cea cuviincioasa a sfielii, ci a pasi peste dansa. Iar
tu, frate, trezveste-te intru toate, si catre prietenii tai du-te cu
cucernicie; ca asa, si pe sineti, si pe aceia ii vei folosi, intru
cucernicie pazind sufletul tau si nelepadand fraul pazirii.

VI. A Sfantului Efrem

1. Semn al neispravirii calugarului e ca el,
sezand in mijlocul fratilor, sa-si dezgoleasca pulpele sale;
iar cel cucernic va sedea in chip frumos.
2. Calugarul tanar, inconjurand chiliile calugarilor,
nu numai lenes se invata, ci si barfitor si iscoditor, graind
cele ce nu trebuie. Iar cel ce se linisteste intru smerita
cugetare va fi iubit. Precum lantul de aur de la gatul
barbatului, asa se cuvine monahului cucernicia.
3. Frate, fugi de facatorii de rau, ca nu cumva sa te
faca de rusine; iar nerusinarea e maica a neastampararii.
4. Un staret a vazut pe oarecine razand si i-a zis lui:
"inaintea zidirii de sus si celei de jos vom da seama pentru
toata viata noastra, si tu razi?"

[kepha]

" Lucrarea naturala din fiecare va inceta atunci cind va fi ajuns la
granita puterilor in stradania de-a cunoaste pe Dumnezeu. Este un fel
de moarte mistica a fapturii in Dumnezeu, ca sa invie si sa se arate
Dumnezeu in ea." - Pr.Staniloae


Cuvantul Sfintei Scripturi, desi are margini( e circumscris) dupa
litera,sfarsindu-se deodata cu timpul in care se petrec lucrurile
istorisite dupa duh, in intelesurile lui mai inalte, ramine totdeauna
fara hotar ( necircmscris). Si nimeni sa nu spuna ca nu poate crede
aceasta, stiind ca Dumnezeu care a vorbit e fara hotar
( necircumscris) dupa natura. Caci cei ce voiesc sa asculte cu inima
curata sfatul Scripturii se cuvine sa creada ca cuvantul grait de El
se aseamna mai mult Lui.Fiindca, daca Dumnezeu este cel ce a grait,
iar El este dupa fiinta nehotarnicit,e vadit ca si cuvantul grait de
El e nehotarnicit . - Sf.MAxim MArturisitorul



" Ce vrea Intelepciunea cu mine si care este taina cea mare ? Oare nu
vrea ca noi, care suntem partea lui Dumnezeu si am curs de Sus, sa
privim in lupta noastra cu trupul pururea spre El, si neputinta legata
de noi sa ne fie pedagog spre vrednicie, ca nu cumva sa ne mandrim din
pricina vredniciei si , falindu-ne, sa dispretuim pe Facator ? ( Cuv.
14, Despre iubirea de saraci, Sf. Grigorie de Nazianz) - Sf.MAxim
MArturisitorul , Ambigua




Intrebare ( Filocalia 2 )

" Fiindca celor ce nu inteleg inaltimea cugetarii lui Grigore de Nyssa
li se pare ca admite in multe lucruri restaurarea (
apocastaza), te rog spune-mi ce stii despre ea ?

Raspuns

" Biserica cunoaste trei restaurari ( apocastaze ). Una e a fiecaruia
in parte, pe temeiul virtutii; prin aceasta se restaureaza fiecare ins
care a implinit in sine ratiunea virtutii. A doua e aceea a firii
intregi la inviere; e restaurarea in nestricaciune.Iar a treia, de
care vorbeste mai mult in tratatele sale Grigore de Nyssa, este
restaurarea puterilor sufletesti cazute prin pacat, in starea in care
au fost create. Caci precum toate isi vor primi prin invierea trupului
la vremea sperata nestricaciunea, asa trebuie sa lepede si puterile
pervertite ale sufletului, in cursul prelungirii veacurilor,
amintirile pacatului salasuite in el si, strabatind ( sufletul) toate
veacurile si neaflind odihna, sa vina la Dumnezeu Cel ce nu are
sfirsit. Si astfel, prin recunoasterea bunurilor, nu prin impartasirea
de ele, sa primeasca ( sufletul) puterile sale si sa fie restaurat, si
sa se arate ca Facatorul nu e cauza raului."


"Taina intruparii Cuvantului cuprinde in sine intelesul tuturor
ghiciturilor si tipurilor din Scriptura, precum si stiinta tuturor
fapturilor vazute si cugetate. Caci cel ce a cunoscut taina crucii si
a mormantului a inteles ratiunile celor mai inainte spuse; iar cel ce
a cunoscut intelesul tainic al invierii, a cunoscut scopul spre care
Dumnezeu a intemeiat toate de mai inainte".