Iertare. Nu mi-am dus ideea pînă la capăt.
Dacă cei căzuţi în
prigoane, supuşi la chinuri şi apostaţi, iar mai apoi întorşi prin
pocăinţă la Biserica lui Hristos, nu erau primiţi a mai fi clerici,
oare cu cei ce de bună voie dezertează la vrăjmaşii Bisericii şi nu fac
nici un gest de pocăinţă publică ce este de făcut?
E uluitor ce minţi slabe au avut cei 47 de ierarhi care au votat pentru iertarea necondiţionată. Nici unul nu a
văzut ţesătura abilă a patriarhului. Acest om se joacă cu sinodalii ca
un copil cu nişte mingi de ping-pong. N-a realizat nimeni că cei doi nu au greşit celor 47, ci Bisericii, care are ea singură nişte legi, puse de Sfinţi, nu de oameni trupeşti.
Cînd şi-a citit cuvîntul de
chemare la pace nu a auzit nimeni aceste cuvinte: "
considerăm că, printr-un dialog teologic sincer si profund, pot fi redefinite dogmele care separă Biserica Romano-Catolică de cea Ortodoxă"
? Sau propoziţia următoare, expresia "înnoirilor profunde de viaţă şi
civilizaţie" în care a fost educat: "În acelasi timp, este necesar ca
ortodocsii clerici, monahi si mireni să nu folosească cu usurinţă si
patimă cuvinte grele ca „erezie" si „eretici", „apostazie" si
„trădare", la adresa altor ortodocsi sau la adresa altor crestini,
deoarece adesea sub pretextul că salvăm Ortodoxia ne urâţim sufletul,
întrucât despărţim dreapta credinţă de iubirea crestină smerită." ?
Monstruozitatea cugetului unora ne dă lecţii de estetică. Orwell şi
Huxley, iată, a venit vremea utopiilor voastre. E vremea cînd răul este
numit bine, şi binele rău.
Ia să vedem, însă, cam cum ar răspunde Sfîntul Apostol Pavel acestor mizerii (din Epistola către Timothei citire):
3:1 Şi aceasta să ştii, că în zilele cele de apoi vor veni vremi cumplite.
3:2
Că vor fi oamenii iubitori de sine, iubitori de argint, măreţi,
trufaşi, hulitori, de părinţi neascultători, nemulţumitori, necuraţi.
3:3 Fără de dragoste, neprimitori de pace, clevetitori, neînfrânaţi, nedumestnici, neiubitori de bine.
3:4 Vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori de desfătări mai mult decât iubitori de Dumnezeu.
3:5
Având chipul bunei credinţe, iar puterea ei tăgăduind; şi de aceştia fereşte-te.
3:6 Că dintru aceştia sunt cei ce se vâră prin case, şi robesc pe
femeiuştile cele îngreunate de păcate, cele ce se poartă cu multe
feluri de pofte.
3:7 Care pururea se învaţă, şi niciodată la cunoştinţa adevărului a veni nu pot.
3:8 În ce chip şi Ianis şi Iambris s-au împotrivit lui Moise, aşa şi
aceştia stau împotriva adevărului, oameni stricaţi fiind la minte,
nelămuriţi în credinţă.
3:9 Ci nu vor spori mai mult, că nebunia lor arătată va fi tuturor, precum şi a acelora s-a făcut.
Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi! Tu ne-ai spus că va
veni ziua aceasta, dar noi credeam că va întîrzia. De acum doar Tu,
Doamne, mai poţi face ceva.
Acum exact 3 ani l-au caterisit fără
judecată şi fără drept de apel pe Părintele Daniil de la Tanacu, care azi stă în puşcărie (şi) pentru lepădarea lor de puterea bunei-credinţe.
Iar pe aceştia, care public au smintit turma şi nu şi-au făcut pocăinţa
publică, ci, din contra, răspund "Nu eu am greşit, ci sinodul crede
asta", pe aceştia, zic, îi iertăm, de parcă fără să ştie au mîncat un
biscuite cu lapte praf într-o zi de post.
Dar dacă ei ne cred proşti, le răspundem că, deşi în chip absolut
aşa este, totuşi Hristos e cu noi. Sărmanii, nu ştiu Cui stau împotrivă.
Sfântul Alexandru a omorât cu rugăciunea şi pe rău-credinciosul Arie, pentru că, trecând câţiva ani de la Sinodul cel dintâi a toată lumea şi fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amăgit cu vicleşug pe dreptcredinciosul împărat Constantin, când l-a întrebat de crede astfel, precum Sfinţii Părinţi au întărit în Sinodul din Niceea. Iar el, având în sân hârtia ereticeştii sale credinţe, lovea cu dreapta pieptul, zicând: "Aşa cred". Ca şi cum învoindu-se cu credinţa cea întărită în Niceea, iar cu gândul zicea: "Aşa cred, precum am scris cu mâna mea, şi cum am în sânul meu". Jurându-se înaintea împăratului că aşa crede, şi împăratul neştiind un vicleşug ca acela, a crezut cuvintele lui cele meşteşugite; deci, l-a trimis la Preasfinţitul Alexandru, poruncindu-i să primească pe Arie întru împărtăşirea bisericească, ca pe un dreptcredincios.
Ziua de Duminică a fost rânduită ca să intre Arie în biserică spre împărtăşire. Sfântul Alexandru se lepăda a-l primi pe el, ca pe un începător de eresuri. Fiind sâmbătă spre Duminică, în acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugăciune înaintea sfântului prestol şi cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca îndată să-i ia sufletul din trup, ca să nu vadă ziua aceea, în care Arie avea să se apropie şi să ia împărtăşirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotărât să piardă pe Arie de pe pământul celor vii.
Sfântul rugându-se astfel lui Dumnezeu, după ce s-a făcut ziuă, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a văzut pe Arie că venea din palatul împărătesc la biserică cu multă mândrie, înconjurat de boierii împărăteşti, care erau de eresul lui şi de o mulţime de oameni înarmaţi. Apropiindu-se de locul ce se numea "Târgul lui Constantin", unde era un stâlp de marmură, care avea pe sine coroana împărătească, a căzut frică asupra lui de conştiinţa ce-l mustra pe el şi de frică i-a venit nevoia cea trupească; deci, îşi căuta loc ascuns. Din întâmplare a aflat o privată a poporului, în care, intrând el, a fost lovit cu o durere cumplită la cele dinăuntru şi a crăpat în două ca şi Iuda, iar maţele lui au ieşit prin şezut. Astfel a pierit cu ticăloşie, lepădându-şi sufletul cu amar!
Văzând cei ce-l aşteptau afară că nu mai iese, au intrat la el şi l-au găsit mort în privată, zăcând în sânge. Atunci îndată s-a înştiinţat toată cetatea de cumplita moarte neaşteptată a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au ruşinat, iar dreptcredincioşii s-au bucurat, că Hristos, adevăratul Dumnezeu, este biruitorul vrăjmaşului şi hulitorului. Preasfinţitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat mulţumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa şi a scăpat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul împărat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a întărit mai mult în dreapta credinţă, şi dogmele Sinodului din Niceea le-a ţinut până la sfârşitul său.
Mai multe lucruri de bun simţ puteţi citi şi aici:
http://www.rostonline.org/blog/razvan/2008/07/indecizia-sfntului-sinod.html