Sărbătorile New-Age ale BOR. De ce nu sîntem medievali.
Filotheu Monahul
Ştiu că voi fi acuzat de mentalităţi medievale scriind
lucrurile de mai jos. Deja a devenit un leit-motiv acuza aruncată pe capul
unora din cei care iubesc Biserica şi Tradiţia sa. Dar nu pentru cei din afara
Bisericii lucrăm, ci pentru cei cu inima curată, care iubesc Adevărul.
Scandalul fostului mitropolit Nicolae Corneanu (mergînd mînă în mînă cu cel al
fostului episcop Sofronie Drincec, primul ierarh ortodox care a numit un preot
eretic într-o biserică de-a sa, plus celelalte gafe şi abuzuri) scoate la
iveală ceea ce ne-am temut să nu fie adevărat: APOSTAZIA. Ce este apostazia?
Lepădarea de credinţa ta.
Scandalul apostaziei celor doi ierarhi este definitoriu pentru un duh care
bîntuie BOR de mai mulţi ani încoace. Cei ce s-au predat acestui duh al 'înnoirii'
(citeşte 'APOSTAZIE') s-au declarat pe sine ortodocşi şi învăţători ai
Bisericii şi se tulbură ori de cîte ori cineva le reaminteşte cum stau
lucrurile. De la afirmaţii precum "Canoanele Bisericii s-au învechit, nu
mai sînt valabile" ori "Vieţile Sfinţilor şi Patericul sînt fantezii
pure" pînă la "nu regret că m-am împărtăşit cu romano-catolicii; eu
sînt ortodox şi am să mor ortodox", o plajă întreagă de rătăciri vin să
otrăvească sufletele credincioşilor ortodocşi. Repet, ceea ce scriu este
destinat lor, nu celor din afara Bisericii. Trăim în veacul în care eterodoxia
şi kakodoxia au început să se numească pe sine ORTODOXE. Acordul de la
Chambessy, semnat şi de BOR, dă dreptul comunităţilor monofizite copte,
etiopiene, syriene şi armene să se numească ortodoxe. În clipa în care
Bisericile Ortodoxe recunosc ortodoxia unor comunităţi care niciodată nu au
renunţat la ereziile lor, e limpede că aceste Biserici Ortodoxe au încheiat
orice legătură cu Ortodoxia. E adevărat, trăim veacul în care schizofrenia este
socotită sănătate mintală, numai şi numai pentru că sînt boli mintale mai
grave. Dar ce are de a face asta cu Biserica?
Cu durere spun că direcţia în care merg lucrurile, nu mult diferită de cea
generală a politicii mondiale, globale (ceea ce implică globalizarea,
integrarea în neant a singurului Adevăr, acela al Bisericii Ortodoxe), va
determina ruperi şi răni foarte dureroase. De acum este vizibil cu ochiul liber
că ierarhii Bisericii noastre au intrat şi ei într-o cursă contra cronometru a
lui "scapă cine poate". Pe de o parte sînt robiţi de relaţiile cu
statul (căci cine te plăteşte te şi stăpîneşte) şi cu partenerii de discuţii
externi, pe de altă parte încearcă să salveze cît se mai poate din tezaurul de
2000 de ani, enorm, al Bisericii. Sînt perfect conştienţi că pentru ca ei să
fie episcopi a fost nevoie de sînge, de mult sînge, că sîngele acesta al
Apostolilor şi al Mucenicilor adapă pînă astăzi Biserica, sînt perfect
conştienţi că o Biserică fără integralitatea Sfinţilor Părinţi şi a
învăţăturilor lor nu mai este Biserică, ci doar un ONG oarecare. Dar, ca
întotdeauna în ultimii 2000 de ani, dincolo de această conştientizare a lor ei
se împart în două tabere, remarcate din ce în ce mai clar de cîţiva ani
încoace: Cei care cred că încă se mai pot negocia nişte lucruri, continuînd
politica serghianistă de la Cuza încoace, pe de o parte, şi, pe de altă parte,
cei care ştiu că dacă Biserica are de dat Viaţă lumii, nu poate primi în schimb
nimic, afară de lacrimile rugăciunilor şi sîngele celor ce se jertfesc pentru
ea. Acestea din urmă sînt singurele lucruri bine-plăcute pe care Biserica şi
Hristos, Capul său, le pot primi, iar acestea nu se pot primi prin negocieri,
ci doar prin jertfă de sine.
Am văzut noul sait de ştiri al BOR, basilica.ro.
Iniţiativa e bună, fără îndoială. E un test de maturitate ca Biserica să ştie
să răspundă cu ŞTIREA CEA BUNĂ / VESTEA CEA BUNĂ (adică EVANGHELIA) lucrurilor
care se petrec în lume şi o privesc în mod direct. Singurul lucru important
care mai rămîne este cenzura din spatele acestor ştiri care apar, pentru că în
lumea ortodoxă se întîmplă mult mai multe lucruri decît cele care sînt
prezentate pe saitul de ştiri al BOR. Şi dacă nevoia de a selecta ştirile este
firească, pentru a nu contribui şi Biserica Ortodoxă la otrăvirea sufletelor oamenilor
prin bombardamentul informaţional la care aceştia sînt supuşi zilnic, totuşi,
dincolo de ceea ce ni se spune că s-a întîmplat rămîne o mulţime de alte ştiri,
care nu mai ajung la noi. Să ne rugăm ca cei ce se ocupă de ele să înţeleagă
misiunea lor de păstori care au în grijă turma lui Hristos. Mai ales să-şi
aducă aminte să fluiere cînd turma este atacată. Tăcerea lor se cheamă trădare.
Am avut o curiozitate despre rînduielile bisericeşti de peste an şi m-am uitat
la http://www.basilica.ro/ro/randuieli_bisericesti.html.
Majoritatea celor scrise acolo se regăsesc în tezaurul liturgic al Bisericii.
Sînt cîteva lucruri care nu le înţeleg, totuşi:
Sărbători bisericeşti naţionale
- Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor ( 5 iunie)
- Sf. Apostol Andrei cel Întâi chemat – Ocrotitorul României ( 30
noiembrie)
Ar putea cineva să mă lămurească (nu am reuşit să aflu, de cînd Dumnezeu m-a
întors la credinţă) de ce Înălţarea Domnului este legată de nevoia de a-i
prăznui pe eroii naţionali? Mă întreb aceasta deoarece nu regăsesc nicăieri
prin Evanghelie, prin Noul Testament, prin Părinţii Bisericii, vreo legătură
cît de mică între Înălţarea la cer a Mîntuitorului şi eroii poporului român.
Sigur că eroismul este un lucru vrednic de a fi sădit în sufletele tuturor,
sigur că a te jertfi pentru cineva, cu atît mai mult pentru familie, pentru
satul, oraşul sau ţara ta este lucrul cel mai vrednic de pomenire. Dar din
păcate nu văd legătura cu Înălţarea Domnului, şi nu spre sminteala cuiva scriu
aceasta, ci ca o mînă de ajutor pe care aş vrea să o primesc, de vreme ce cu
siguranţă nu le ştiu pe toate, pentru a le înţelege pe toate.
Mai jos, sub acestea, am mai găsit ceva, care m-a lăsat fără grai:
Zile şi sărbători legale în care nu se lucrează
- 1 şi 2 ianuarie
- 1 mai
- 27 şi 28 aprilie ( prima şi a doua zi de Paşti)
- 1 decembrie ( Ziua Naţională )
- 25 şi 26 decembrie ( prima şi a doua zi de Crăciun)
Eu ştiu că Naşterea şi Învierea Domnului au fiecare cîte 3 zile de sărbătoare,
că în aceste zile slujbele sînt aproape identice, că sînt legate între ele
strict una de alta, liturgic şi canonic. Dar nu văd pentru ce BOR s-a depărtat
de la învăţătura Bisericii Ortodoxe din toate vremurile, restrîngînd canonul
acesta al zilelor nelucrătoare de la trei la două pentru Naşterea Domnului şi tot
două şi pentru Învierea Domnului. Al cui păcat rămîne dacă cineva lucrează în a
treia zi? Sigur, vorbim aici despre cei ce au putinţa de a-şi face singuri un
program de lucru. Sau, dacă tot e vorba de parteneriat între stat şi Biserică,
nu era cazul, după atîta amar de ani de comunism şi încă o porţie de
neocomunism de care cu greu scăpăm, să primim din partea statului recunoaşterea
celor TREI zile nelucrătoare, atît pentru Naşterea, cît şi pentru Învierea
Domnului?
Iarăşi, nu înţeleg de ce 1 şi 2 Ianuarie, zile pe care statul român le declară
nelucrătoare, trebuie să intre în bagajul Bisericii. Să spunem că pe 1 Ianuarie
ar fi sărbătoarea Tăierii împrejur a Domnului şi Sfîntul Vasilie cel Mare. Dar
a doua zi pentru ce nu lucrăm? Pentru Sfinţii Silvestru al Romei şi Serafim de
Sarov, sau pentru sarmale şi caltaboşi?
La fel: De ce ziua de 1 Mai (care aminteşte de greva comuniştilor din Chicago
care au obţinut ziua de muncă de 8 ore acum mai bine de 100 de ani) trebuie
sărbătorită de către Biserică? Din cîte ştiu prăznuirea Sfîntului Proroc
Ieremia şi cea a Sfintei Isidora cea nebună pentru Hristos nu au slujbă cu
Polieleu şi Doxologie, precum sărbătorile în care nu lucrăm. Nici pe calendarul
iulian, adevăratul calendar al Bisericii Ortodoxe, nu e vreo sărbătoare atunci.
Şi atunci?
La fel, ziua naţională a României nu se regăseşte în tradiţia celor 2000 de ani
de creştinism. Iertat să-mi fie, nu am nimic cu această sărbătoare naţională pe
care fiecare e liber să o prăznuiască în felul său. Unirea de la 1 Decembrie
1918 a fost, este şi va fi o zi de mare importanţă pentru toţi cei ce ne numim
creştini în România. Dar întrucît nu a fost închinată lui Hristos, ci unui ideal
naţional (despre care duşmanul de moarte al Bisericii, masoneria, se poate mîndri
că îi aparţine), de ce oare trebuie să o prăznuiască şi Biserica?
Mai jos un pic pe aceeaşi pagină se găseşte însă cea mai tristă pată de pe
acest mic calendar al Bisericii:
Zile şi date importante
- Duminică, 18 mai, Ziua Naţională a Familiei
- Duminică, l iunie , Ziua mamei şi copilului
- 1 septembrie – Ziua rugăciunii pentru mediu
- 13 noiembrie Ziua Bibliei
Rămîn fără grai la primele două date, pentru că nu ştiu ce înseamnă "zile
şi date importante" şi cum ar trebui să le cinstească creştinul de rînd,
şi, de asemenea, nu înţeleg ce legătură au acestea cu Ortodoxia, cu liturgica
şi aghiografia Bisericii. Perplex este puţin spus.
De rugăciunea pentru mediu n-au auzit nici Cuvioşii pustnicii de prin peşteri
şi crăpăturile pămîntului, nici Mucenicii care au pătimit chinuri pentru
credinţa Bisericii, nici Apostolii care şi-au jertfit vieţile pentru
întemeierea Bisericii ai cărei fii sîntem, nici chiar Însuşi Dumnezeu cel în
Treime slăvit. Să se lege cumva această rugăciune de cuvîntul Sfîntului Apostol
Pavel de la Galateni 1:8 (Ci măcar noi, sau înger din Cer de vă va bine
vesti vouă afară de ceea ce v-am bine vestit vouă, anatema să fie)? Să dea
Domnul să nu fie, dar tare mi-e teamă că despre aceasta e vorba, amestecîndu-se
nişte vechi duhuri necurate, cinstite ca idoli în vechime, Gheea, zeiţa
pămîntului, şi Afrodita, zeiţa fertilităţii, cu Sărbătorile şi Praznicele
Bisericii. Aşa a intrat şi BOR în era New-Age, uitînd de Sfîntul Apostol Pavel,
care zice în alt loc: Nu vă înjugaţi întru alt jug cu cei necredincioşi. Că
ce împărtăşire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împreunare are lumina cu
întunericul? Sau ce unire are Hristos cu Veliar? Sau ce parte este
credinciosului cu cel necredincios? Sau ce însoţire este Bisericii lui
Dumnezeu cu idolii? Că voi sunteţi Biserica lui Dumnezeu celui Viu, precum
a zis Dumnezeu: Că voi locui întru ei, şi voi umbla; şi voi fi lor Dumnezeu, şi
ei îmi vor fi mie norod. Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi,
zice Domnul; şi de necurăţie să nu vă atingeţi, şi eu vă voi primi pe voi. Şi
voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi mie fii, şi fete, zice Domnul Atotţiitorul.
(2 Corinteni 6:14-18)
Iată ce ne învaţă Sfîntul Ioann Gură de Aur în a treia omilie la săracul Lazăr:
De aceea, de multe ori v-am spus, cu multe zile înainte, şi ce cuprinde predica
următoare, pentru ca în zilele de la o predică la alta să luaţi în mâini
Biblia; şi citind toată pericopa şi cunoscând ce s-a vorbit şi ce a mai rămas
să faceţi, mintea voastră să fie mai sprintenă pentru înţelegerea celor ce se
vor spune mai pe urmă. Totdeauna vă cer asta, şi nu voi înceta de a vă cere,
ca nu numai când sunteţi aici să luaţi aminte la cele ce grăiesc, ci şi când
sunteţi acasă, să căutaţi a vă îndeletnici necontenit cu citirea
dumnezeieştilor Scripturi. În felul acesta îi sfătuiesc totdeauna şi pe cei
cu care mă întâlnesc pe stradă sau în casă. Să nu-mi spună cineva acele cuvinte
deşarte şi vrednice de osândă: „Am de apărat procese la tribunal, sunt ocupat
cu treburile statului, am o meserie, am femeie, îmi cresc copiii, îmi
gospodăresc casa, sunt bărbat care trăiesc în lume. Nu-i treaba mea să citesc
Scripturile, ci a acelora care s-au lepădat de lume şi trăiesc în creştet de
munte, care necontenit acolo îşi duc viaţa!" Ce vrei să spui, omule? Nu-i
treaba ta să citeşti Scriptura, pentru că eşti prins de nenumărate griji? Este
mai degrabă treaba ta decât a călugărilor? Că nu au aceia atâta nevoie de ajutorul
dumnezeieştilor Scripturi, câtă nevoie au cei ce trăiesc în mijlocul atâtor
griji. Monahii au scăpat de piaţă şi de zgomotul din piaţă; şi-au făcut colibe
în pustie şi n-au nici o legătură cu oamenii; cugetă în tihnă în liniştea aceea
adâncă şi, stând ca într-un port, sunt feriţi de orice primejdie. Noi însă,
clătinaţi ca în mijlocul mării şi asaltaţi de nenumărate păcate, avem nevoie
totdeauna, mereu şi mereu, de mângâierea Scripturilor. Călugării stau
departe de luptă; de aceea nici nu primesc multe răni; tu însă eşti necontenit
pe câmpul de luptă şi primeşti nenumărate răni; de acea, ai nevoie şi de mai
multe leacuri. Te necăjeşte femeia, te supără copilul, te mânie sluga, te
urmăreşte cu ura lui duşmanul, te pizmuieşte prietenul, îţi amărăşte zilele
vecinul, îţi pune piedici pe la spate cel cu care slujeşti în armată, te
ameninţă adeseori şi judecătorul, te supără foamea, te acoperă jalea pierderii
averilor, te îngâmfă bunăstarea, te doboară nenorocirea; multe sunt prilejurile
de mânie, multe prilejurile de griji, multe pricinile de supărare şi tristeţe,
multe prilejurile de slavă deşartă şi de mândrie! Nevoile ne înconjoară de
pretutindeni şi mii şi mii de săgeţi de peste tot vin împotriva noastră! Drept
aceea, avem nevoie neîncetat de armele Scripturii.
Aşadar, de la învăţătura Bisericii despre necontenita citire a Scripturii, s-a
ajuns la sărbătoarea atee a zilei Bibliei (13 Noiembrie - să aibă vreo legătură
cu Sfîntul Ioann Gură de Aur?). Poate că duhul rău ne-ar fi sfătuit să nu mai
citim în toată ziua din Scriptură, ci doar o dată pe zi, seara, înainte de
culcare, cînd oricum nu mai înţelegem nimic. Şi dacă am fi făcut lucrul acesta
ne-ar fi dat în gînd să o citim o dată pe săptămînă, Duminica, în ziua odihnei.
Dar ce drac este acesta care ne îndeamnă să ne aducem aminte de Scriptură doar
o dată pe an, dacă nu unul cu adevărat ateu şi umanist, totodată. Ateu, pentru
că ne îndeamnă să dispreţuim Scriptura, şi umanist, pentru că ne sfătuieşte ca
totuşi să ne aducem aminte şi de ea, dar numai o dată pe an, nu mai des. Cumpliţenia
începe cînd duhul acesta grăieşte din lăuntrul Bisericii. N-am ajuns noi,
astfel, clipa împlinirii cuvîntului Mîntuitorului de la Matthei 24:15, urîciunea
pustiirii stînd în locul cel sfînt?
Ştiu, duhul rău al unora va spune: Dar de ce să nu ne înnoim? De ce să nu venim
în pas cu lumea? De ce să fim înapoiaţi, cu mentalităţi medievale?
Nu avem ce înnoi: Hristos este singurul nou sub soare, ne spune Sfîntul Ioann Damaschin. Să-l credem pe Sfîntul Ioann, sau nu?
Nu avem cum să venim în pas cu lumea, pentru că nu vrem să
ne întrebe Sfinţii Apostoli: Prea-curvarilor şi prea-curvelor, au nu ştiţi că
dragostea lumii acesteia vrajbă este către Dumnezeu? Deci oricare va vrea să
fie prieten lumii, vrăjmaş lui Dumnezeu se face. (Iacov 4:4)
Şi încă un amănunt - nu sîntem medievali. Sîntem preistorici. Pentru că
spune Sfîntul Clement Romanul, ucenicul Sfîntului Apostol Petru: Încît,
fraţilor, făcînd voia Tatălui nostru Dumnezeu vom fi din Biserica cea dintîi,
cea duhovnicească, cea de mai înainte de a se fi zidit soarele şi luna.
Monahul Filotheu,
Ţara Sfîntă