MÁRE1, mari, adj. I. (Indică dimensiunea) Care depășește dimensiunile
obișnuite; II.(Indică cantitatea)1.Însemnat, mult ,numeros. III.
(Arată rezultatul dezvoltării ființelor). IV. durata;V. (Indică
intensitatea). VI. (Arată calitatea, valoarea) . – Probabil lat. mas,
maris.
De ce o fi mai probabil roman decât dacic, de vreme ce românii nu au
prea moştenit nimic altceva de la romani, deât aceste îndoielnice
lexeme.
MÁRE2, mări, s.f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă
stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului. – Lat. mare,
-is.
Ruşii zic MORIA la MARE şi nu au fost cuceriţi de romani.
Oare ei au învăţat de la romani sau de la românii daco-geţi, care erau
mai în vecini?
Româna are morfemul stem M*R = dimensiuni extreme = MARE, MĂR-unt.
MĂRUNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse;
(foarte mic). [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.
Chestiunea este o traducere nu o etimologie.
MIC, -Ă, mici, adj. 1. Care este sub dimensiunile obișnuite; de
proporții reduse. -Probabil lat. *miccus.
http://en.wiktionary.org/w/index.php?title=Special%3ASearch&search=miccus&fulltext=Search
Nimeni nu a auzit de acest *miccus, roman şi cu atât mai puţin daco-
geţii în război cu imperatorul Traian.
N-o fi mai convingător faptul că românii au morfemul M*C (M*G) =
dimensiuni extreme = MIC cât un bob de MAC şi mare cât o gămălie de
MAC; MĂG-ăoaie, MAG-herniţă , MIG-ăli-tură.
MAC2, maci, s.m. 1. Numele mai multor plante cu semințe mărunte,
închise într-o capsulă (Papaver). – Din bg. mak, scr. mak.
E normal să ne ruşinăm de aşa strămoşi ce i-au aşteptat pe bulgari ca
să-i întrebe cum se cheamă macul şi pe unguri cum se cheamă gămălia.
GĂMĂLÍE, gămălii, s.f. Parte îngroșată în formă de sferă mică de la
capătul unui ac, al unui chibrit etc. – Din magh. gomoly.
MĂGĂOÁIE, măgăoi, s.f. (Pop.) 1. 2. Ființă enormă . [Var.: magaoáie
s.f.] – Et.nec.
MAGHÉRNIȚĂ, maghernițe, s.f. 1. Casă mică. – Din bg. magernica.
MIGĂLITÚRĂ, migălituri, s.f. Lucru executat cu migală. – Migăli + suf.
-tură
MIGĂLÍ, migălesc, vb. IV. A lucra cu minuțiozitate; – Et. nec.
LEHÁMITE s.f. (Pop.) Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (față de
cineva sau de ceva). ♢ (În expr.) A-i fi (sau a i se face) cuiva
lehamite (de ceva) = a-i fi (cuiva) silă, a se dezgusta, a se scârbi
(de ceva). [Var.: lehámete s.f. – Din bg. liha mi ti „mi-e silă, m-am
săturat”.
Oare noi suntem bulgari sau ei sunt români, de avem în comun 1000 de
etimoane?